Îţi iei în braţe copilul de 5 ani? Ce ruşine!

Raluca Dumitrică
în brațele mele și dincolo de ele

Uneori, privirile necunoscuţilor te sfredelesc ca un burghiu, chiar când nu te aştepţi. Şi, cum nicio privire nu prea vine neînsoţită de vorbe, ajungi să te trezeşti cu o critică în toată regula de la oameni de tot felul. Una dintre cele mai recente sfredeliri a avut ca temă un copil ţinut în braţe. Destinatarul? Eu. Ba şi fetiţa mea în vârstă de 5 ani.

Alfie Kohn, expert de renume internațional, pornește de la o întrebare diferită, care schimbă fundamental felul în care ne privim copiii și cum relaționăm cu ei: Ce nevoi au copiii noștri – și cum facem să le împlinim? Iubire necondiționată pentru copilul tău este o pledoarie puternică pentru respect, cooperare și acceptare, care pune sub semnul întrebării instrumentele tradiționale de educație, în special pedepsele și recompensele.

Acum câteva zile, am făcut imprudenţa de a-mi ţine copila cea mică, în vârstă de 5 ani, în braţe. Mergeam pe stradă şi îi povesteam despre copaci, piersici şi bondari, şi făceam toate astea în timp ce ea era instalată confortabil la mine în braţe.

Era atât de plăcut şi de reconfortant să îi văd chipul aşa de aproape şi să îi observ licărul de curiozitate din ochi, în timp ce asocia cele spuse de mine cu obiectele din jur, încât nici prin cap nu mi-a trecut că tabloul acesta mamă-copil poate deranja pe cineva. Dar iată că a deranjat.

Are cinci ani? Ce ruşineeee!

Totul a început aparent inofensiv, în maniera clasică pe care o ştiu prea bine părinţii din ziua de azi:

– Ce fetiţă mare şi frumoasă!

-Mulţumim, am răspuns pe un ton cât se poate de politicos, deşi atunci când mă interpelează domni aparent pedanţi, cu pălărie şi ochelari, cum era acela, mi se activează o latură de scepticism şi precauţie.

-Da, foarte frumoasă. Dar şi foarte mare… hmmm. Câţi ani ani, păpuşico? a continuat domnul cu pălărie de pai şi ochelari cu rame groase.

Copilul se uita şi el nedumerit la această intruziune şi, în absenţa cuvintelor, a întins mâna către interlocutor, arătându-i răsfirate toate cele cinci degete de la mâna dreaptă.

-Aaa, deci ai cinci ani? Dar nu poţi vorbi, ţi-a mâncat pisica limba, drăgălașo? Să creşti mare, că frumuşică eşti. Dar cum de stai în braţe, la vârsta asta? La CINCI ani? Ştii că e ruşine? Ruşinică, drăguţă! Şi a încercat să o apuce pe copilă de un obraz, probabil cu dorinţa de a i-l întoarce vârtos, aşa cum modelezi aluatul de cozonac. Ce, eşti bebeluş?

Din fericire, copilul s-a ferit de mâna modelatoare şi mi-a aruncat o privire nedumerită şi speriată, după care m-a apucat strâns de gât şi şi-a lăsat capul pe umărul meu.

-E clar, eşti bebeluş! Hahahaha… a replicat domnul cel ironic, bătându-mă pe spate cu mâna, plin de compasiune falsă. Aveţi grijă, doamnă, că n-o să mai scăpaţi de ea, o s-o căraţi în braţe până la liceu, hahaha! După care mi-a aruncat o privire amestecată cu milă şi superioritate şi şi-a continuat drumul, care o fi fost acela.

Da, şi copiii de 5 ani pot fi ţinuţi în braţe!

Bineînţeles că n-am lăsat copilul jos şi nici n-am încetat de atunci să nu-l mai port aşa. Recunosc că mi-e atât de drag să simt ultimele zvâcniri de bebeluş în el şi să mă bucur de perioada asta care se evaporă pe zi ce trece. Aşa că fac ce fac şi ajung să o îmbrăţişez pe micuţă. Şi să o port ca pe un bebe de fiecare dată când pot. Iar pentru o conectare maximă dintre noi, îmi afund şi nasul în părul ei, îi dau pupici nenumăraţi, după care ajungem în teritoriul gâdilăturilor, singurul la care mai am acces din partea copiilor mai mari, şi râdem până ne dau lacrimile. Toată rutina asta ne încarcă cu energie şi poftă de viaţă şi ne face să conştientizăm că suntem cu toţii nişte… copii.

Păcat că domnul acela cu pălărie şi ochelari nu avea şi el pe nimeni care să-l ţină în braţe. Cred că e tot ce ar fi avut nevoie.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa