Mame din alte culturi: Nela Mihăescu, despre cum este să îți crești copiii în Hong Kong

Delia Grigoroiu
Mama in alte culturi Nela Mihaescu Hong Kong / Totul despre mame
Ana și Nela

Mame din alte culturi: Cum este viața de mamă în alte țări? Pentru că am vrut să privim de aproape alte culturi și alte obiceiuri, am realizat o serie de interviuri cu mame din toate colțurile lumii. Iată ce ne povestește Nela Mihăescu, mama a doi copii, în direct din Hong Kong:

Totul Despre Mame: Cum erai, tu, Nela, înainte de a deveni mamă? Te mai ții minte?

Nela Mihăescu: Haha, asta sună bine: BK (before kids) și AK (after kids). Sigur că mă țin minte, și chiar foarte bine. Carierista convinsă, luam cu asalt the corporate ladder, cum spune englezul. Lucram mult, îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Aveam o mână de prieteni cu care ne vedeam constant (soțul lucra la aceeași corporație), o vacanță, două, pe an, și cam atât. Foarte ambițioasă, îmi doream mereu să mă perfecționez, să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac.

Totul Despre Mame: Povestește-ne un pic despre experiența ta profesională în China. Cum a fost pentru tine să lucrezi într-o cultură atât de diferită?

Nela Mihăescu: Șocul cultural a fost foarte mare, trebuie să recunosc. Pe toate planurile, nu numai profesional. Eu m-am adaptat repede. Trebuie să dai rezultate într-o perioadă scurtă de timp, ești adus, ca expat, pentru experiența și valoarea pe care o aduci corporației. Iar asta o faci cu ajutorul echipei pe care o conduci, dar și a relațiior de lucru pe care ți le formezi, până la managerul fabricii.

Chinezul are, după mine, un lucru la care ține, indiferent de poziție: să nu își piardă față („loose the face”), adică să nu se facă de râs. Apoi networking-ul profesional este ceva în care trebuie să investești timp și energie, poate mai mult decât ai face-o în alte culturi.

E greu să câștigi încredera unui chinez, cultura lor este o cultură închisă, cu greu își face cineva loc în cercul lor și niciodată nu vei fi tratat ca unul de-al lor pentru simplu fapt că nu ai chipul lor. Oricât de bine le vorbești limbă și oricât de bine le înțelegi valorile. Dar odată câștigat, ai un prieten pe viață.

Totul Despre Mame: Sunt altfel mamele chinezoiace față de mamele românce?

Nela Mihăescu: Cred că mamele chinezoaice sunt puțin mai competitive. Mai ales unde locuim noi acum, în Hong Kong. Dar am impresia că și în China.

Chinezii sunt învățați de mici să „strive for perfection”, fiind națiunea cu numărul cel mai mare de locuitori din lume, și pentru a ieși din mulțime, trebuie să aspiri spre a fi cel mai bun. Iar asta se vede în sistemul de învățământ ultra competitiv, vorbesc de cel din Hong Kong. Altfel, tot la fel de iubitoare și protective că și restul lumii.

Aș spune că am ales să îi creștem într-un sistem internațional. Copiii noștri sunt binecuvântați să crească în mediul acesta, să fie expuși atâtor culturi. Au prieteni englezi, chinezi, filipinezi, indieni sau din familii mixte.

Uite, numai gândindu-mă la cât de multe limbi sunt expuși de mici. Amândoi înțeleg românește și vorbesc englezește, fetița cea mare, Ana, face o oră de mandarină pe zi, la grădiniță.

Totul Despre Mame: Ce fel de grădiniță ați ales pentru ei?

Nela Mihăescu:  Am ales grădinița copiilor pe principiul distanței față de casă (amândoi merg la o grădiniță la 5 minute de casă), spațiului de joacă în aer liber și nu în ultimul rând al valorilor grădiniței și sistemului de predare: am ales o grădiniță de tip Montessori. Este o grădiniță privată, internațională, cu educatoare empatice, calde, copila mea își adoră educatoarea, de exemplu.

Totul Despre Mame: Te-ai simțit vreodată discrimnată ca femeie sau chiar ca mamă în China?

Nela Mihăescu: Niciodată. Hong Kongul este mai cosmopolit, mai diferit decât restul Chinei. Fostă colonie britanică până mai recent, este mult deschis străinilor.

Totul Despre Mame: Te vezi trăind în cultură asta în următorii 10 ani împreună cu familia ta?

Nela Mihăescu:  Suntem deja de aproape 5 ani în Hong Kong, în China (Shanghai și Shenzhen) am locuit alți 4, deci dacă ne prind următorii 10 ani în China s-ar putea să ni se modifice ochii, să ne întoarcem cu ei oblici. Mă văd locuind pe malul mării, într-o climă subtropicală, pentru tot restul vieții. Nu știu dacă neapărat în Hong Kong.

Despre viața în Qatar ne-a povestit Adela Metaxa aici, iar despre viața în Marea Britanie ne-a povestit Iulia Knight.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa