Povestea unei adopții. ”Mama ei mi-a adus-o la poartă, cu acte și câteva hăinuțe”

Raluca Buzdugan este învățătoare, are 34 de ani și locuiește într-o localitate mică de lângă Deva, județul Hunedoara. Este mama a trei fetițe: Mara, Katherine și Thea. Pe primele două le-a născut, la doi ani distanță, iar cea de-a treia a fost un cadou prețios: mama micuței, de 17 ani, i-a adus-o la poartă, cu un rând de haine în pachet, și a întrebat-o dacă vrea să o crească. Raluca a luat fetița, care avea 11 luni atunci, fără a clipi. Nu a contat că mai are doi copii mici, de 2 ani, respectiv 4 luni, că soțul e mai mult plecat, fiind șofer pe curse internaționale, și nici că micuța ”e brunetă”- cum aveau să-i reproșeze cunoscuții. A dus-o în casă, i-a făcut o poză și i-a trimis-o soțului, șofer, care era în cursă, cu mesajul: ”Ea este noua noastră fetiță”.

Totul Despre Mame: Care este povestea fetiței pe care ați adoptat-o? Ce știați despre ea și familia ei?

Ica (mama naturală a Theei) avea 16 ani când a rămas însărcinată și a fost părăsită de tatăl fetiței înainte ca aceasta să vină pe lume. Ica provine la rândul ei dintr-o familie dezorganizată și a trăit în condiții greu de imaginat. Când am cunoscut-o, locuia împreună cu mama, tatăl vitreg și încă patru frați mai mici într-un garaj improvizat pe un deal în afara localității.

Povestiți, vă rog, momentul în care ați cunoscut fetița

Ziua aceea de 2 iulie 2017 nu o voi uita niciodată… era duminică, soțul meu era încă în cursă (lucra ca șofer de tir în Germania), și, pe la ora 14, când eram cu Mara și cu Katy în bucătăria de vară, a sunat cineva la poartă. Se auzea gălăgie, am ieșit având-o pe Katy în brațe și pe Mara de mână, și am deschis. În fața porții se afla Ica (mama naturală a Theei) cu Thea în brațe și bunica Theei. Thea plângea. Ica mi-a zis că ea nu reușește să aibă grijă de fetiță și că, dacă vreau, să o iau eu să o cresc. Am invitat-o în curte, mi-am dat seama că este o decizie importantă, am întrebat ce se întâmplase, mi-a spus că vrea să își refacă viața și noul soț nu o vrea pe fetiță….

Din acel moment Thea a rămas la noi. Mi-a adus-o cu tot cu acte, adică cu certificatul de naștere și două perechi de pantaloni, un body și o căciuliță.

Ce vârste aveau atunci cei doi copii pe care îi aveați?

Mara și Katherine sunt născute amândouă pe 22 februarie, la doi ani diferență. Mara avea 2 ani și 4 luni, iar Katherine avea 4 luni. Eu și soțul meu suntem născuți amândoi pe aceeași dată, 16 martie. Vrem ca Thea să nu se simtă cumva ieșită din acest tipar, așa că ne dorim să mai adoptam o fetiță care să fie născută pe aceeași dată cu Thea. As vrea o fetiță mai mare, de 3-4ani. Și sigur dacă Dumnezeu face acesta legătură … Dacă o vom găsi să fie pe aceeași dată cu Thea înseamnă că ea trebuie să fie, dacă nu, vom înțelege că doar pe Thea trebuie să o avem. Toate aceste coincidențe din viața mea mă fac să cred că nu eu sunt la cârma vieții mele, și că Cineva acolo sus aliniază planetele pentru noi.

Care au fost temerile pe care le-ați avut vizavi de un nou membru în familie?

Ne-am temut că nu vom putea s-o adoptăm. Ne mutasem doar de două luni, făcusem un schimb imobiliar, am dat apartamentul pe o casă în centrul comunei, care însă nu avea baie și bucătărie, era lipsită de aceste condiții minime de confort. Și, având această temere, nu am mers imediat la Protecția Copilului să declaram abandonul. Am amenajat baia, bucătăria, camera copiilor, am cumpărat pătuțuri noi..și abia la o lună și jumătate de când Thea era la noi am mers la Protecția Copilului.

Cum au reacționat cei din jur?

Primul care a aflat a fost Gelu, soțul meu (el era în cursă și abia a doua zi s-a întors acasă), i-am trimis o poză cu Thea și i-am spus simplu: Ea este noua noastră fetiță. Același mesaj l-am trimis și familie mele, mamei și surorilor mele. Gelu a reacționat clar pozitiv, pentru că noi discutasem despre adopție; chiar după ce am avut-o pe Mara am mers la Iași, la un spital unde auzisem că sunt mulți copii abandonați, am fi vrut să adoptăm, însă ne-au spus că trebuie să ne atestăm și să urmăm toată procedura… Așa că atunci când a venit Thea la noi, am știut clar că Dumnezeu a trimis-o. Părinții noștri au reacționat la fel, pozitiv. Au fost și persoane care ne-au avertizat, ca să spun așa, că nu o sa reușim, că ne complicăm. Au fost și întrebări de genul de ce nu înfiem noi un copil blond… ? Dar nu ne-a speriat etnia, suntem conștienți că multe lucruri se moștenesc de la părinți și că mediul în care trăim își pune și el amprenta asupra noastră ca oameni. Cred cu tărie că mama Theei, dacă ar fi trăit într-un alt mediu, în alte condiții socio-culturale, ar fi fost o mamă bună pentru copiii ei, și de aceea eu am ales să nu o judec, întrucât eu nu am trăit într-un mediu ca cel în care s-a născut și a crescut ea. După ce a dat-o pe Thea mulți au acuzat-o, însă eu am considerat că acesta a fost cel mai bun lucru pe care l-a făcut pentru copil. Pentru că este clar că nu era în stare să o crească.

Thea, în brațele tatălui, alături de noua ei familie

De ce a venit mama ei tocmai la dumneavoastră la poartă?

Eu sunt învățătoare și îmi place să lucrez cu copiii. De când ne-am mutat în această localitate, am început să îi ajut la teme pe copiii din familiile defavorizate. Așa am cunoscut-o pe una din surorile Icăi, care era în clasa a doua, și așa a aflat și Ica că îmi sunt dragi copiii.

Cum a fost primită Thea în familie de celelalte două fetițe și cum se înțeleg acum?

Mara a fost cea mai încântată; ea era obișnuită cu faptul că la noi vin mulți copii, dar când s-a trezit a doua zi și Thea era lângă ea în pat, a fost o reacție de bucurie și uimire maximă din partea ei, a spus, cu mirare și bucurie: Mamiiii, Thea!

Fetele se iubesc foarte mult, cred că și modul cum noi vorbim cu ele și despre ele contează mult, îmi aduc aminte ca la vreo două luni de când Thea era la noi, am surprins-o pe Mara prefacându-se că vorbește la telefon cu bunica și îi spunea ce scumpe sunt surioarele ei.

Thea a fost geloasă pe Katy, pentru că pe Katy o alăptam și inevitabil era mai mult timp în brațele mele. O mai împingea sau îi lua lucrurile și când o auzeam pe Katy că țipă știam că Thea i-am făcut ceva, dar la un moment dat am observat o reacție inversă, din partea lui Katy, și tot ea țipa. Așa că mi-am propus sa fiu mai atentă, și chiar dacă nu iau mereu cele mai bune decizii, încerc să mă autocorectez și dacă vad că am greșit îmi cer scuze. Le-am învățat și pe fete că toți greșim, și că este normal să ne cerem scuze. Dacă se ceartă, le pun să se împace, să se ia în brațe și să își ceară scuze.

Cum a evoluat Thea de când e în noua familie?

Când a venit la noi avea 11 luni și cântărea doar 5 kg, nu stătea nici în șezut. Era la același nivel cu Katy, care avea doar patru luni. Practic, din acel moment am fost ca o mamă de gemeni. A recuperat destul de rapid, la un an și trei luni a mers în picioare, la un an și zece luni a început să se ceară la oliță și a scăpat de scutec.

Acum ne concentrăm pe dezvoltarea limbajului și pot spune ca a depășit media vârstei ei, în sensul că vorbește și în română și în engleză; nu leagă propoziții, dar se face înțeleasă, iar din toamnă vrem să începem cursuri de gimnastică, întrucât este foarte atrasă de acest sport.

Ce credeți că s-ar fi întâmplat cu fetița dacă nu ați fi primit-o în familie?

Nu știu. Poate că ar fi înfiat-o altcineva sau ar fi rămas cu mama sa. Dacă ar fi rămas cu mama sa, mulți, care cunosc mai bine situația, spun că ar fi murit. Era subnutrită și foarte neglijată. Nu cred că făcuse baie niciodată. În ziua când a venit la noi a mâncat continuu, încât am crezut că i se va face rău. Mânca și avea scaun, practic nu asimila… A durat mult până am reușit să o facem să înțeleagă că nu îi ia nimeni mâncarea, că poate și trebuie să mănânce liniștită, să mestece mâncarea și să nu își umple gura până nu mai poate să mestece. Avea doar 11 luni, nu fusese la vreo casă de copii, dar am constatat la ea toate semnele unui copil abandonat, practic ea a fost abandonată cu mult înainte să ajungă la noi. Spun asta pentru că ulterior am aflat că mama sa o lăsa și pleca noaptea la noul soț. A fost lăsată în multe nopți în cărucior sub cerul liber. Cei de la Asistență Socială de la Primărie ne-au spus. În primele trei săptămâni se trezea noaptea și urla, dar nu plâns, ci făcea ca un lup. Nu reușea să stea liniștită dacă nu ma vedea, îi era frică să nu o las singură.

V-ați gândit când și cum îi veți spune că a fost adoptată? I-o veți prezenta pe mama ei dacă va dori să o cunoască?

Da. Imediat ce va înțelege acest termen al adopției pentru a nu fi un șoc când va crește. Oricum, nu am putea să îi ascundem acest lucru, pentru că multe din rudele ei de sânge locuiesc încă în această comună. Nu vreau să i-o prezint însă într-o lumină negativă pe Ica, important este să știe că noi o iubim și că ne-am dorit-o. Surorile mai mici ale Icăi mai vin să se joace împreună cu fetele și să facem teme împreună. Iar cu bunica ei ne-am mai întâlnit prin centru. Thea știe că aceste fetițe sunt mătușile ei. Și de bunică știe. Ica nu a căutat-o însă niciodată de când e la noi.

Multă lume se întreabă dacă părinții, în general, fac diferențe între copiii naturali și cei adoptați. Cum e în cazul dumneavoastră?

Cred că ține mai mult de o decizie decât de un sentiment. Noi ne-am asumat acest rol de părinți, iar Thea nu are nicio vină, ca să spun așa, că a fost adoptată de o familie cu copii. Deci, întrucât noi am luat această decizie pentru ea, ne-am hotărât că nu vom face diferențe între copii; ar fi nesănătos și pentru celelalte două fetițe, pentru că ele învață de la noi. Dacă noi am face diferențe, automat ele ar simți acest lucru și s-ar comporta greșit față de sora lor.

Se spune că în România adopția este o procedură greoaie. Cum a fost în cazul dumneavoastră?

Nu știu cum a fost înainte, am înțeles că de anul trecut s-a mai simplificat procedura. Noi am urmat instrucțiunile celor de la Protecția Copilului, am luat-o în plasament familial 6 luni, apoi ne-am atestat ca familie care poate să adopte și între timp ea a devenit adoptabilă. A durat un an și două luni, dar ea a fost la noi din prima zi, așa că acest lucru este nesemnificativ față de bucuria de a o avea în familia noastră.

Cum reușiti să vă descurcați cu toate trei? Soțul, fiind șofer, probabil e plecat mult timp

 Cred că faptul că am citit mult în acea perioadă, cărți de parenting și dezvoltare personală, m-a ajutat enorm, și faptul că toți se uitau la noi că la urs… mi-am dovedit mie că pot. Urmăresc și ceva canale de YouTube cu mame de mulți copii. Mă ajută să știu că sunt persoane care au reușit și cu mai multi copiii, mă automotivez astfel și așa încerc să fac față tuturor provocărilor. Eu sunt și distribuitor de cărți pentru copii Usborne și de cărți textile cu activități educative. Acum Gelu este acasă, nu mai lucrează extern, a trebuit să ia o pauza, că am făcut școala de șoferi și cât am fost la cursurile de condus a rămas el cu fetele acasă. Nu știm dacă va mai pleca pe tir. Noi sperăm să nu mai fie nevoie.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație