Nu m-am simţit niciodată mai iubită ca în zilele de după nașterea fetiței mele, iar cea mai puternică dragoste am simțit-o din partea unor prietene cu copii. Iată mesajul emoționant pe care l-a scris o mămică, pe mother.ly, despre modul în care maternitatea te face să vezi cu alți ochi întreaga viață și, schimbă, mai ales, relația cu prietenele mame.
E o dragoste plină de înţelegere şi empatie. Vine dintr-un sentiment pe care doar mamele îl pot împărtăşi. Îmi amintesc de un moment emoţionant când fetiţa mea avea cam o săptămână. Trecusem deja prin lungi ore de alăptat, plus tristeţea adusă de hormonii post-partum. Sora mea stătea pe canapea lângă mine, încurajându-mă să mai trec printr-o sesiune de alăptat, iar eu am început să plâng şi să-i spun cât de rău îmi pare.
S-a uitat la mine şocată, nu înţelegea de ce îmi cer scuze.
Era atât de simplu să văd acum, în momentele dificile ale maternităţii, că sora mea putea să mă iubească altfel pentru că ea trecuse deja prin asta. Si pe lângă sentimentul de recunoştinţă pentru prezenţa ei în viaţa mea, m-a copleşit şi tristeţea pentru că nu am putut să-mi ajut şi să-mi iubesc sora aşa cum făcuse ea cu mine.
Atât de multe momente au urmat după acesta, care m-au făcut să mă simt fericită că sunt înconjurată de cele mai bune prietene din lume, dar şi neputincioasă că eu nu am putut să fac la fel pentru ele, mai ales în primele lor zile ca mame.
Prietenelor mele care au devenit mame înaintea mea: îmi pare rău.
Surorii mele care a încercat luni de zile să alăpteze şi a petrecut sute de ore cu consultanţi în lactaţie şi grupuri de suport, îmi pare rău că nu am înţeles cum ceva aşa de simplu ca alăptatul te poate face să te simţi ca o ratată.
Îmi pare rău că nu v-am îmbrăţişat zilnic şi că nu v-am spus că sunteţi mame bune şi că puteţi plânge dacă vreţi.
Prietenei mele ce avea copilul la terapie intensivă, îmi pare rău că nu mi-am dat seama că în spatele textului în care spuneai “sunt ok”, sau “nu am nevoie de nimic” ai fi avut poate nevoie de cafea sau o masa caldă pe care să ţi le aduc la spital. Am ştiut că eşti o luptătoare, dar sigur ai fi avut nevoie de cineva să te asculte.
Prietenelor mele care şi-au pierdut copiii înainte ca ei să vină pe lume, îmi pare rău că nu am ştiut cât de mult poţi să iubesţi pe cineva înainte de a-l cunoaşte. Îmi pare rău că nu am ştiut prin ce treceţi până nu mi-am simţit bebeluşul mişcând în burtă şi chiar şi atunci nu am ştiut. Scuzele mele nu vor compensa durerea voastră, aşa că sper că spunându-vă “vă iubesc” veţi înţelege că sunt aici pentru voi.
Prietenelor mele cu copii bolnavi, nu mi-am putut imagina agonia de a-ţi vedea copilul suferind până nu am văzut bătând inima frumoasei mele fetiţe. Sunteţi cele mai curajoase mame şi ştiu că aţi sacrifica orice pentru copiii voştri.
Prietenei mele care mi-a mărturisit că se luptă cu depresia post-partum, îmi pare rău că nu am ştiut ce povară e anxietatea. Îmi pare rău că nu am ştiut cât de disperată erai că nu mai trece odată.
Mulţumesc prieteni mele care mi-a trimis un cupon Starbucks şi un mesaj din suflet în prima zi în care m-am întors din maternitate la serviciu. Îmi pare rău că nu am petrecut timp cu tine când ai revenit şi tu din maternitate. M-am bucurat să văd poze cu copilul tău, dar ar fi trebuit să petrecem mai mult timp împreună când te reobişnuiai cu serviciul.
Aceste femei frumoase şi curajoase m-au învăţat atât de multe lucruri. Abia când am devenit mamă am înţeles apartenenţa aceasta la grupul mamelor, iar asta m-a ajutat în vremuri dificile. E bine să fii iubit fără să fii judecat pentru că nu ştii ce este maternitatea până nu ai copii.
Îmi pare rău că nu am ştiut, dar mă voi revanşa zi de zi.
Îți recomandăm și ”Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte”, de Robin Grille, autorul care demonstrează că nu există părinți răi, ci doar adulți care au fost răniți când erau copii. Cartea este disponibilă AICI.
