În loc să judecăm mamele care nu fac ca noi, haideți să le sprijinim!

Vă mărturisesc: am fost extremistă. Am crezut foarte mult timp că mama perfectă are anumite calități și își crește copiii după niște reguli clare. Între aceste reguli se înscriau nașterea naturală, alăptarea prelungită, răspunsul prompt la plânsul bebelușului, purtarea copilului și câte și mai câte.

În mintea mea de atunci, o mamă bună era incompatibilă cu cezariana electivă sau cu laptele praf. Iar pe cele care nu țineau cont de toate aceste lucruri le priveam cu suspiciune.

Dar, încet-încet, am început să mă simt încorsetată de aceste reguli, n-am mai suportat raportarea continuă la “celelalte mame”. Presiunea era prea mare. Conceptul de mamă perfectă devenea din ce în ce mai devorator. Înghițea terenuri din ce în ce mai vaste, fără prea mare legătură cu dragostea, instinctul sau protecția – de la nutriție până la homeopatie și antiglobalizare. Simțeam că mă sufoc. Reguli, reguli, reguli. Judecăți, rețete, interdicții, terenuri nesigure, guri de aer vinovate.

Nu, a fi mama perfectă nu putea fi asta, nu putea fi un tipar rigid, o rețetă a perfecțiunii, rece și clară ca un raport matematic.

Am privit mai atentă în jurul meu și am văzut ceva ce până atunci mi se păruse imposibil: mame bune care nu alăptasera o zi în viața lor, mame responsabile care foloseau suzeta, mame iubitoare care născusera prin cezariană, pentru că așa aleseseră ele. Să le judec era primul impuls, să le îndrăgesc și să le înțeleg a fost izbânda mea.

Acum, încerc să nu mai judec și încerc să am o viziune echilibrată asupra conceptului de mamă bună. Îl împărtășesc oamenilor care îmi sunt dragi, în egală măsură cu metodele de naștere blândă, deopotrivă cu argumentele mele pro-alăptare sau co-sleeping. Da, mai cred și acum în multe dintre ideile de început, însă le-am mai nuanțat. Știu că singura regulă bătută în cuie atunci când vine vorba de creșterea copiilor este că nu există reguli bătute în cuie.

Da, alăptatul e important, dormitul lângă bebeluș e magic. Pentru mine. Important e să încerci, să afli ce ți se potrivește ție, ce vi se potrivește vouă.

Da, judec în continuare aspru mamele care își bat sau își umilesc copiii. Pe acelea care își lovesc copiii nu le pot încă îndrăgi, dar pe acelea care, depășite în fața unui tantrum, se așază pe jos și urlă “Copile, nu mai știu ce să faaaac!” le-aș lua în brațe.

Da, cred în continuare că bebelușii au nevoie să fie ținuți în brațe atunci au nevoie de noi. Voi privi întotdeauna cu suspiciune o mamă care își privește nonșalantă, de la distanță, copilul care plânge. Dar pe cea care va spune “eram așa de obosită că am adormit lângă el în timp ce plângea” o voi iubi și mai tare.

Ce m-a făcut să renunț la privirea mea radicală?

În doar două cuvinte, aș spune că am crescut. Mai pe larg, am înțeles că fiecare individ este diferit, că fiecare mama are limitele și nevoile sale, așa cum și fiecare copil are nevoile sale. Rețetele ne fac să ne îndepărtăm de ceea ce e mai frumos și mai magic în fiecare dintre copiii noștri: natura sa unică. Mamele care au mai mulți copii știu: nu există doi copii la fel. Și, atunci, e atât de clar că nu pot exista rețete universale, tehnici și metode de-a gata!

Unii copii adoră să fie alăptați, pe când alții refuză sânul cu înverșunare. Sunt copii care s-au înțărcat singuri la opt luni, după cum sunt alții care au supt până la cinci ani. Unele mame au rezistat până acolo. Chapeau! Altele și-au ghidat copiii către înțărcare după doi ani. Sau la șase luni. Sau la trei ani. Unii copii se trezesc noaptea de câte șapte ori. De câte zece ori. Alții dorm neîntorși până la 10 dimineața din a treia lună de viață. Copiii sunt atât de diferiți!

Dar și mamele – oh, și mamele sunt foarte diferite!

Unele pot rezista alăptatului în tandem și îl practică pline de seninătate. Altele se simt copleșite după două luni în care s-au muls și și-au hrănit copilul hotărât să mănânce doar din biberon. Altele au început diversificarea după sfatul pediatrului, cu suc de morcovi, în timp ce altele s-au informat pe internet și au ales autodiversificarea. Unele mame au curaj, altele sunt prudente și aleg calea de mijloc. Unele cred în instinct, altele au nevoie de confirmare. Unele mame sunt matinale, altele funcționează mai bine în miez de noapte. Unele mame aleg să fie casnice, altele își adoră meseria. Pur și simplu.

Și oricum, știți ceva? Cum am face, cum am drege, tot suntem supuse analizei Sindicatului Judecătorilor de Mame, o entitate infamă compusă din personaje diverse, de la vânzătoarea de la colț până la vecina de scară sau soacra care a crescut perfect trei copii fără cusur. Se va găsi întodeauna cel puțin o altă persoană care știe mai bine ce ar trebui să mănânce copilul, cât și unde ar trebui să doarmă și dacă laptele mamei e suficient sau destul de bun.

Avem destui judecatori, să nu ne mai judecăm între noi! Mai bine să ne sprijinim, mai ales în acele momente când, copleșite de atâtea opțiuni, păreri și judecăți, ne aflăm față în față cu propria inchiziție, cea interioară. E cel mai greu moment, cel al îndoielii, al regretelor, al părerilor de rau, momentul lui “Trebuia să fac altfel!” sau al lui “De ce n-am fost mai atentă?” E momentul acela când o mamă are nevoie de o altă mamă, care să-i spună, fără să o judece, că face tot ce poate. Că e cea mai bună mamă pentru copilul ei.

Aș vrea să vă fac o propunere: în loc să judecăm mamele care nu fac ca noi, să încercăm să le sprijinim.

Haideți să fim cu adevărat o comunitate. Haideți să ne zâmbim când ne întâlnim în parc, dacă și eu și tu ne privim copilul cu dragoste, dacă îi suntem sprijin blând și jucăuș. E de ajuns că suntem uneori speriate, e de ajuns că avem o mie și una de opțiuni și decizii pe umeri, e de ajuns că ne dor toate cele, e de ajuns că prietenele fără copii dispar în ceață și ne trezim singure. Știu că multe dintre voi sunteți membre în diverse grupuri de mame, activați pe forumuri și faceți parte din comunități virtuale. Haideți să le transformăm, încet-încet, în locuri ale toleranței, ale diversității, ale echilibrului, ale nuanțelor. Haideți să ne facem și noi sindicatul nostru. Sindicatul Mamelor Perfecte. Sau, mai bine, Sindicatul Mamelor Perfecte Atât Cât Pot Ele. SMPACPE.

Cine se înscrie alături de noi în Sindicatul Mamelor Perfecte Atât Cât Pot Ele?

Îți recomandăm și cărțile părinților liniștiți, disponibile acum AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație