Tați care asistă la nașterea copiilor. 12 imagini impresionante explicate de fotografii care le-au făcut

TOTUL DESPRE MAME

Tați care asistă la nașterea copiilor sunt din ce în ce mai mulți, iar prezența lor este permisă în multe spitale, inclusiv când este vorba despre cezariană.

De la masarea unei mame epuizate, până la sprijinirea ei în momentele în care este extrem de vulnerabilă, un partener implicat poate face diferența în timpul travaliului și nașterii.

International Association of Professional Birth Photographers oferă o selecție de fotografii care surprind suportul emoțional și fizic pe care tații îl dau partenerelor lor, ca și magia întâlnirii cu copiii pentru prima dată.

Iată o selecție a acestor poze, cu explicații oferite chiar de cei care au realizat fotografiile, petrecând ore bune cu viitorii părinți.

 

Soțul pe post de doula

“Această mama era decisă să aibă o naștere fără medicamente. Când am întrebat-o dacă o să angajeze o doula, mi-a spus: «Nu am nevoie de așa ceva, soțul meu este antronorul meu în travaliu». La fiecare contracție, îi reamintea să se relaxeze și să respire ușor. A fost extrem de mișcător să îi văd cum trec prin toată nașterea împreună”.

Un tată telepatic

“Această mama mi-a spus: «Joe a fost stânca mea. Calm și puternic, a știut exact cum să mă susțină fără a-mi spune ce să fac. Ca și cum ar fi fost telepatic»”.

Tot timpul aproape de soție

http://erinshepleyphotography.com/

“În timpul nașterii, acest tată nu și-a părăsit niciun moment soția. A fost tot timpul concentrat  să o ajute la fiecare contracție. Nu am văzut niciodată un partener atât de atent în timpul nașterii, care să își susțină așa de bine partenera”.

Și-a adus singur pe lume copilul

https://www.facebook.com/photography.marchese

“Acest tată este pompier și paramedic. Cei doi au căzut de acord ca la al treilea copil, el să o ajute la naștere. Medicii au fost uimitori și l-au implicat astfel încât în momentul în care dilatația a fost maximă, tatăl a preluat nașterea. S-a descurcat excelent, aducându-și pe lume chiar el băiatul”.

O familie la al treilea băiat

http://racheldemandphotography.com/site/

“Acești părinți erau deja la al treilea copil și nu îi știau sexul. Aveau deja doi băieți, așa că avuseseră destule discuții despre ce sex va avea copilul. Am surprins expresia tatălui când medicul i-a spus că mai au un băiat”.

O naștere în familie

http://www.laurabeckphotography.com/

“Acest cuplu era la al șaselea copil, așa că tatăl era familiarizat cu tăierea cordonului ombilical, însă tot este ghidat de moașa ca să fie sigur că face totul cum trebuie. Toți băieții cuplului au fost prezenți la naștere și și-au întâmpinat surioara. A fost un moment de familie extrem de impresionat”.

La al patrulea copil, emoții ca și la primul

“Este copilul cu numărul patru al acestui cuplu, însă tatăl este atât de entuziasmat ca și cum ar fi la prima experiență de acest gen!”

O naștere prin Skype

http://junebugphotography.com/

“În imagine vedeți un tată care asistă la nașterea copilul prin Skype (este miltiar și era plecat în misiune). Au început sesiunea de Skype cam din momentul în care s-a apropiat nașterea și a fost tot timpul prezent. Când fetița a fost mutată, doula a luat calculatorul și l-a ținut lângă ea pentru ca tatăl să o vadă de aproape. Am plâns”.

”Îl aud cum plânge”

tati care asista la nasterea copilului
http://publickiss.com/

“Pentru mulți ani, acest cuplu și-a dorit cu disperare un copil. Cât îl așteptam pe tată să iasă din sala de nașteri, sora lui a spus: «Îl laud cum plânge!» La scurt timp, l-am văzut – era în lacrimi, în timp ce își ținea în brațe fetița”.

Prima atingere 

http://www.ashevillebirthphotography.com/

“Tații joacă un rol foarte important inclusiv în timpul nașterilor prin cezariană. Acest tată își susține soția și o calmează, în timp ce își atinge pentru prima dată băiețelul”.

Partenerii de șotii

http://www.stephjonesphotography.com/

“Fratele mai mare este prezentat viitorului partener de șotii. La un an și jumătate distanță, cei doi sunt de nedespărțit”.

Un tătic încercat

http://www.birthisbeautifulbyina.com/

“Soția însărcinată și fiica lor nenăscută au murit în mod tragic cu ani în urmă. Bărbatul are numele lor tatuate pe deget. Mai târziu, a întâlnit o femeie uimitoare care i-a devenit soție. Acesta este primul lor copil, un băiețel pe nume Jude. Momentul în care tatăl l-a ținut prima dată în brațe a fost unul extrem de emoționant”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa