Nu știu voi cum ați fost când erați mici, dar la mine era mare distracție la fiecare Paște. Poate și pentru că n-aveam niciun interes să stau locului, cum se întâmpla de Crăciun, când Moșul mă pândea pe la toate ferestrele. (Da, știu că de Paște e Iepurașul, dar crescând cu iepuri în curte nu prea aveam încredere în puterile lor magice. Abia ajungeau să vadă pe geamul de la pivniță, cum ar fi putut să mă vadă pe mine în casă? În fine, la noi, în provincie, iepurii nu prea le aveau cu cadourile.)
O să vă povestesc în continuare cele mai mari boacăne pe care le-am făcut de Paște atunci când eram copil, în care cred că vă veți regăsi și voi, pun pariu.
Am găsit cel mai tare ou!
Să nu-mi ziceți că voi n-ați găsit, măcar o dată, cel mai tare ou din casă! Eu l-am găsit de câteva ori și asta mi-a atras invidia celorlalți din familie la un asemenea nivel că mi-am luat și bătaie, am fost și certată, ba am fost și trimisă să stau în camera mea toată ziua. Mă învățase un vecin cum să intru în competiția ouălor ca să am șanse reale la titlu. Competiția ouălor se desfășura de fiecare Paște, între vecini. Fiecare ieșea cu ouăle pe care le credea cele mai rezistente, alese după criterii care mai de care mai ciudate. Ciocneam între noi până rămânea un singur ou intact. Noroc cu Nea Gheorghe, vecinul din spatele casei, care m-a învățat cum să-l aleg pe cel mai tare. Așa se face că, în vreo trei ani la rând, am spart câte 70-80 de ouă chiar înainte de Înviere.
P.S. Poate vă întrebați care era secretul meu? Dacă vreți să-l aflați, haideți să facem un concurs! Altfel nu vi-l spun.
Am contrafăcut paștele!
Nu înțelegeam de ce toată lumea asista la toată slujba de Înviere și apoi se înghesuia să ia niște pâine stropită cu vin. Recunosc, pâinea aceea cu vin îmi plăcea teribil de mult, dar nu știam de ce e așa mare scofală și nimeni n-o poate face acasă. Am făcut-o eu într-un an. Mi-a ieșit perfect. Nu era nicio diferență între cea adusă de bunică-mea de la Biserică și cea făcută de mine. Ba chiar, ca să fiu sigură că e chiar la fel, am schimbat-o. Am mâncat-o eu pe cea sfințită și am lăsat-o în loc pe a mea. Nimeni nu și-a dat seama! Am dus și pe la câteva vecine mai în vârstă care nu fuseseră la slujbă. Le-am zis că m-a trimis mamaie să le aduc și lor paște. Cred că de la mine a început totul pentru că acum, în sat, pâinea sfințită se mai face și la discotecă (mulți tineri pleacă de acasă spunându-le părinților că se duc la Biserică să ia paște și se opresc în discotecă, și, cum „clientul nostru, credinciosul nostru”, cineva s-a gândit la toate). Nu mai poți avea încredere în ce primești de la alții pentru că nu prea ai cum să-ți dai seama ce e contrafăcut și ce nu e.
Am purtat tenișii noi înainte de momentul zero
Nu știu cum e prin alte părți, dar în zona din care provin eu, de Paște trebuia să mergi la Biserică îmbrăcat în haine noi. Dar totul trebuie să fie nou! Așteptam mereu cu interes să văd ce ținută îmi propune mama, eu nu aveam dreptul de decizie asupra hainelor. Într-un an, cu mai bine de o lună de zile înainte, mama a venit acasă cu niște teniși extraordinari. Erau de firmă – Tungz Chang Lii, cu elastic pe glezne, roșii, extraordinari, vă zic! Ce să mai am eu răbdare până la Înviere? I-aș fi purtat de atunci. Am început, să știți, să-i port prin casă. La început și dormeam de după-amiază cu ei în picioare. După care am devenit din ce în ce mai tentată să-i iau la școală, dar mama îmi spusese foarte clar că, dacă îi port, altceva nou nu mai pup de Paște. Asta ieșea din calcul! Mă rog, a ieșit din calcul până când am realizat că, atâta timp cât nu mă vede, e perfect. Am început să plec la școală cu ei în ghiozdan și să-mi schimb încălțările pe drum. A mers schema. A mers brici până în Vinerea Patimilor când trebuia să plecăm frumos, încolonați, cu tot neamul spre cimitir. Nu numai că m-a certat mama, dar au râs și toți copiii de mine pentru că tenișii, după ce că nu mai erau noi, mai erau și plini de noroi că, deh, nimerisem și zile cu ploaie atunci când îi purtasem „ilegal”!
Acestea fiind spuse, vă spun Paște fericit!
