Vocea ta: „Am făcut pace cu mine și am născut prin cezariană”

Ileana Mirescu
naștere prin cezariană

După o primă cezariană, care m-a lăsat cu un acut sentiment de neîmplinire, la a doua naștere am urcat benevol pe masa de operație.

Aceasta nu va fi o poveste de naștere care să te lase cu un nod în gât. Poate pe alocuri te va revolta, poate îți va trezi sentimente de superioritate, dar pentru mine aceasta este povestea unei nașteri care mi-a adus pace.
La aducerea pe lume a primului copil, pentru care m-am pregătit cât de bine am știut pentru a fi naturală, stelele, medicii, starea de spirit, pregătirea mea psihologică, fiecare în parte sau mai curând toate împreună au contribuit să nu reușesc să-mi duc planul la bun sfârșit. Acest fapt m-a lăsat cu un profund sentiment de neadecvare, neîmplinire și de luptă pe care am pierdut-o, fără șanse de a îndrepta ceva. Copilul era bine, eu m-am recuperat repede, dar tăietura de pe burtă durea cel mai tare în suflet.

Am încercat să mă vindec

Deja mă luptam cu alăptatul, dar eu ascultam în contiuare emisiuni ale moașei cu care făcusem cursul Lamaze despre beneficiile si importanța nașterii naturale. Era un semn evident că încercam să găsesc răspuns eșecului meu. Așa îl vedeam, un eșec! La fel, am căutat vindecare prin a povesti din nou și din nou experiența mea. Dar tentativele au avut și nu au avut succes. Mama nu a rezistat emoțional să mă asculte, o durea probabil mai tare decât pe mine. I-am povestit unei prietene, dar am simțit un ton de superioritate, când, după ce a născut și ea, natural de această dată, a spus ”îmi pare așa de rău că nu ai luptat pentru a naște cum vrei”. Poate că nu exista vreun mesaj ascuns în vorbele ei, dar, aplicate pe rană, au durut. Au accentuat și mai mult nereușita mea, lupta mea pierdută.

După niște ani, când am zis că timpul a cicatrizat totul, am ales să povestesc experiența pe ”Totul despre mame”. Și aici multe dintre reacții au fost mai curând de luare în derâdere și de minimizare. Dar, liberatea de exprimare…În final, am mers cu povestea mea la terapeut. Unde am fost ascultată fără a fi judecată și am început cu adevărat procesul de a accepta cele întâmplate. Probabil că nu aș fi pășit pragul psihologului, dacă burta mea nu găzduia un nou bebeluș, iar mintea mea nu găzduia un monstru format din gânduri negre legate de a doua naștere. Cunosc mame, vocale în online, care au născut natural după o cezariană și care afirmă că această a doua experiență le-a vindecat. Am visat și eu la o asemenea opțiune dar…

Medicii și nașterea vaginală după cezariană

Când i-am zis doctoriței care mi-a urmărit sarcina că aș vrea să încerc să nasc natural, mi-a zis un categoric ”Nu”. Apoi a adăugat: ”Poți naște natural cu cine vrei tu, dar nu cu mine.” Din dialogul care a urmat am dedus că de fapt nici nu voi găsi medic în acel spital care să fie de acord să parcurgă cu mine acest drum. Motivele sunt bine enumerate în acest articol. Mai târziu, la consultul preanestezic, când anestezista a văzut că nu am completat nimic în dreptul modului în care vreau să nasc, m-a întrebat: ”Păi cum l-ați născut pe primul copil? Cezariană? Și acum vreți să încercați natural? Atât sper, să nu fiu eu de gardă atunci.”

Aceste dialoguri s-au suprapus peste două evenimente care au venit la foarte scurt timp unul după altul. Două mame au murit încercând să nască natural după cezariană. Așa că, atunci când medicul a stabilit ziua și ora operației am tras aer în piept și am făcut loc definitiv acestei decizii în mintea mea. Sunt convinsă că fără orele acelea de terapie, urmate în ultimele luni, nu aș fi acceptat atât de ușor totul.

Am ales să aduc pe lume al doilea copil în alt spital decât unde am născut prima dată. Cred că e destul de evident motivul. Schimbi locul, schimbi norocul, nu așa se spune? Au fost detalii care au făcut a doua operație mai ușor de tolerat, dar și detalii care au complicat puțin lucrurile. Unele au ținut de conjunctură, altele de protocoale, altele pur și simplu de noroc.

Ce a fost mai ușor/mai bine la/după a doua cezariană

Cunosc acest monstru. În primul rând, a dispărut cel mai mare factor de stres, necunoscutul. Știam ce urmează să se întâmple, care sunt etapele, cât durează aproximativ, cum va fi cu durerea în prima noapte, ce am de făcut pentru instalarea lactației și multe altele. Într-o propoziție, știam din proprie experiență că va fi greu, dar că va trece. Deci am acceptat mai ușor tot ce a urmat.
Nu mă sperii așa repede. Pentru că știam bine ce s-a întâmplat prima dată, nu am mai plecat atât de ușor urechea la ce mi se spunea din exterior. Aici mă refer în special la alăptare. Am născut doi copii mari, ambii aproape de patru kilograme. Dacă pe primul am reușit să îl alăptez exclusiv încă din maternitate, nu aveam niciun dubiu că voi reuși și a doua oară. Așa că, atunci când neonatologul se uita sceptic la mine, eu știam adevărul meu, bazat pe experiență. Și am avut drepatate.
Mai mult curaj. Și prima dată și a doua am optat pentru rooming-in, adică să stau cu copilul în aceeași rezervă. A mers bine în ambele dăți, doar că a doua oară am avut mai mult curaj în toate, schimbat scutece, examinat copilul, pus cât mai multe îmtrebări doctorului cu ”modelul” de față. Toate acestea m-au ajutat să plec acasă mult mai încrezătoare.
Mai multă empatie. Nu are legătură cu faptul că eram la a doua naștere, poate are legătură cu faptul că am schimbat spitalul, dar am avut parte de un medic anestezist care a stat la capul meu pe tot parcursul operației și m-a ținut de vorbă, astfel încât observa orice mușchi al feței care se mișca, a putut să prevadă dacă mă panicam, mi-a spus când și ce urmează să simt și când se apropie operația de final. În plus, și medicul care opera periodic se uita peste paravan să se asigure că sunt bine și îmi mai oferea câte un zâmbet, iar când a ieșit fetița, doctorița a exclamat: ”Ce bebeluș frumos!”. Poate că spune asta tuturor mamelor, dar, să fim sincere, cui nu-i place să audă așa ceva? Prin comparație, prima dată toată acțiunea s-a întâmplat după cortină, iar eu, de partea cealaltă, am plâns nebăgată de nimeni în seamă.

Ce nu a fost la fel de ușor sau ce a fost diferit

Să știi dinainte, înseamnă să faci presupuneri, uneori greșite. Nu știu dacă are legătură cu protocolul spitalului, sau așa e la a doua cezariană, dar am stat în terapie intensivă cu patru ore mai mult decât prima dată. Eram cu ochii ațintiți către ceasul de pe perete și când se se împliniseră opt ore așteptam să fiu luată din clipă în clipă și dusă în rezervă, alături de bebeluș. Ceea ce nu s-a întâmplat, iar nepotrivirea între așteptare și realitate a făcut ca acele patru ore în plus să mi se pară mai lungi decât toate cele trei zile petrecute în spital.

Apoi, la prima operație învățasem că asistentele veneau periodic să înnoiască doza de anestezic. În spitalul unde am născut a doua oară, acest lucru nu se întâmplă decât la solicitarea pacientei. Nici nu mi s-a spus că lucrurile stau așa. Astfel încât, atunci când am simțit primele dăți că începe să mă doară, eu o luam ca pe un semnal că urmează din clipă în clipă să vină noua doză de anestezic, care nu mai venea. Până m-am prins că lucrurile stau diferit decât la prima experință și că trebuie să solicit eu medicamentele, am trecut prin ceva dureri, care m-au epuizat mult mai mult decât prima dată.

Poți avea și ghinion. La prima operație, medicul anestezist a reușit din prima să îmi instaleze cateterul între vertebrele potrivite. Nu am avut același noroc și a doua oară, după șapte încercări eșuate au chemat alt medic să îmi facă anestezia, iar a opta dată a fost cu succes. Și acum, la mai bine de jumătate de an de atunci, am o pată de culoare mai închisă în locul unde acul și-a căutat calea de neumărate ori.
Recuperare cu răbdare. Știam că nu mă voi reface la fel de repede, dar parcă nu eram pregătită de durerile care au urmat. M-am repus pe picioare mult mai lent, iar asta o pun pe seama a doi factori. Pe deoparte a doua operație pe același loc nu are cum să se vindece la fel, pe de altă parte și corpul meu era cu șase ani mai în vârstă.

Una peste alta, sunt mama care a contribuit la statisticile nefavorabile privind rata anaromală a cezarienelor din țara noastră, și poate lucrurile nu ar fi stat așa dacă prima experiență era diferită. Dar am decis să-i las deoparte pe ”dacă” și pe ”poate” și pur și simplu să mă bucur că am născut și cresc doi copii minunați.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa