Drepturi suplimentare pentru tații nou-născuților, adoptate la nivel european

TOTUL DESPRE MAME
drepturi tati
Drepturi suplimentare pentru tații nou-născuților au fost adoptate la nivel european si vor fi implentate si in Romania

Drepturi suplimentare pentru tații nou-născuților. Recent a fost adoptată de Consiliul European (CE) o directivă care aduce modificări în ceea ce privește concediile de paternitate și de creștere a copilului. Modificările aduse vor trebui transpuse în legislație și în România, în următoarea perioadă și vizează durata celor două concedii.

Schimbările sunt prevăzute în Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind echilibrul dintre viața personală și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Concret, această directivă aduce modificări la nivel european în ceea ce privește concediul de paternitate și concediul de creștere a copilului. Mai mult decât atât, se introduc drepturi noi și pentru angajații care au rude în îngrijire.

Drepturi suplimentare pentru tații nou-născuților, care trebui să se aplica în cel mult trei ani

Directiva a fost adoptată de CE pe 13 mai 2019 și va intra în vigoare la douăzeci de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După intrarea în vigoare, statele membre vor avea la dispoziție trei ani pentru a adopta acte cu putere de lege și acte administrative necesare pentru a se conforma directivei.

Conform modificărilor aduse de directiva CE, concediul de paternitate va fi reglementat la nivel european, astfel încât tații să aibă parte de zece zile lucrătoare de concediu în jurul datei nașterii copilului său. În prezent, conform legislației românești, mai exact Legii concediului paternal nr. 210/1999, tații au dreptul la doar cinci zile lucrătoare de concediu în primele opt săptămâni de la nașterea copilului.

O altă modificare adusă de directiva UE are legătură cu concediul de creștere a copilului, și anume reglementează acest concediu la cel puțin patru luni, dintre care două luni netransferabile între părinți. Acest lucru înseamnă că ambii părinți vor avea dreptul la minimum două luni de concediu pentru a-și crește copilul.

Drepturi suplimentare pentru tații nou-născuților. Cum este acum în România

În România, în prezent, potrivit Ordonanței de urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cel puțin o lună din perioada totală de 24 de luni a concediului de creștere este alocată părintelui care nu a cerut acest drept. Prin urmare, dacă mama este cea care intră în concediu de creștere, atunci tatăl trebuie să stea și el în concediu cel puțin o lună, în locul mamei.

Atenție! Prezenta directivă a Parlamentului European va intra în vigoare la douăzeci de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După ce se va aplica, statele membre vor avea la dispoziție trei ani pentru a reglementa în legislație modificările aduse de acest act normativ.

Sursa: Avocatnet.ro

Dacă sunteți interesați de drepturile părinților, vă  recomandăm să citiți și aceste articole:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa