Mamele cu trei copii pot ieși mai repede la pensie. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

Pentru e beneficia de reducerea vârstei de pensionare este nevoie ca femeile să fi realizat stagiul minim de cotizare si să crească copiii până la vârsta de 16 ani

Mamele cu trei copii pot ieși mai repede la pensie. Pensiile oferite de sistemul public din România se vor stabili pe baza unei noi legi din 2021. Actul, publicat în Monitorul Oficial, introduce și o reducere a vârstei de pensionare a femeilor care au trei sau mai mulți copii. Detaliem mai jos cât de mare poate fi această reducere.

O serie de modificări importante vor fi aduse, din septembrie 2021, sistemului public de pensii din România, odată ce Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii va intra în vigoare, înlocuind actuala Lege a pensiilor publice. Noua reglementare a fost publicată de curând în Monitorul Oficial.

Printre multe alte schimbări privind pensiile din sistemul public, legea nouă va da posibilitatea mamelor cu mai mulți copii să iasă mai repede la pensie. Concret, la cererea acestora, mamele cu trei copii vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil. Astfel, aceste mame vor putea ieși la pensie cu șase ani mai devreme decât în mod normal.

Ce spune mai exact noua lege

“Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută”, prevede, mai exact, legea.

Atenție! Reducerea aceasta nu se va putea cumula cu nicio altă reducere a vârstei de pensionare prevăzută de noua Lege a pensiilor.

Pentru a putea beneficia de această reducere a vârstei de pensionare, mamele cu peste trei copii vor trebui să se implice activ în creșterea copiilor până când aceștia împlinesc vârsta de 16 ani și să îndeplinească și condiția stagiului minim de cotizare, potrivit prevederii citate mai sus.

Legea nouă a pensiilor prevede o reducere suplimentară a vârstei de pensionare, ce se aplică mamelor începând cu al patrulea copil. Mai precis, aceste “mame eroine” vor putea ieși la pensie mai devreme cu câte un an pentru fiecare copil, începând cu al patrulea. Spre exemplu, o mamă cu patru copii va putea ieși la pensie cu șapte ani mai devreme, iar una cu cinci copii se va bucura de o reducere a vârstei de pensionare cu opt ani.

De asemenea, reducerea se va aplica şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Mamele cu trei copii pot ieși mai repede la pensie

Potrivit documentului, vârsta standard de pensionare pentru femei va fi de 63 de ani (din 2030, până atunci limita fiind atinsă treptat – anul acesta, de exemplu, e de 61 de ani), iar stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Perioadele în care mama s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului se consideră perioade asimilate, adică perioade în care aceasta nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar care sunt considerate vechime în muncă. Concediul de creștere a copilului se acordă pe o perioadă de doi ani sau, în cazul unui copil cu handicap, de trei ani.

Multe inițiative similare au fost blocate în Parlament

În condițiile amintite mai sus, o mamă cu trei copii va putea ieși la pensie mai devreme cu șase ani, dar doar după ce a cotizat activ la sistemul de pensii timp de cel puțin nouă ani, adică stagiul minim de cotizare de 15 ani din care se scade perioada de șase ani în care mama s-a aflat în concediul de creștere a copilului.

Reducerea aceasta pentru mamele care au crescut mai mulți copii a făcut obiectul mai multor propuneri legislative în ultimii ani. Intrate în opinia publică drept reduceri pentru mamele eroine, niciunele nu au ajuns să intre în vigoare, fiind blocate în Parlament.

Autor: avocatnet.ro

Vă recomandăm și următoarele articole legate de drepturile părinților: 


Pentru că știm că ești în căutarea unor cadouri autentice și valoroase pentru mămicile și tăticii din viața ta, în perioada sărbătorilor am redus prețurile la pachetele speciale de cărți de parenting. Alege pachetul care se potrivește cu momentul în care te afli tu sau cei dragi în viața de părinte și bucură-te de reduceri de până la 35%!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()