Imunizarea prin vaccinare a familiei este salvatoare pentru viitorul bebeluș. Ce au de făcut părinții

protectie parinti copii

Imunizarea prin vaccinare a familiei. Despre “cocooning” sau cum să asiguri un mediu sigur pentru dezvoltarea sănătoasă a nou-născutului.

Bebelușul tău s-a născut sănătos însă asta nu înseamnă că ți-ai terminat misiunea în a-l proteja. După ce ajungeți acasă, ai mare grijă la persoanele care intră în contact cu el. Pentru o protecție cât mai sigură, specialiștii recomandă vaccinarea celor care petrec mult timp alături de cel mic. Detaliem ce ar trebui făcut mai exact în articol.

În primul an de viață, bebelușii sunt extrem de vulnerabili în fața unor boli care le pot pune în pericol sănătatea și chiar viața. Printre primele vaccinuri pe care nou-născuții le primesc se numără și cel împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive (pertussis) – DTPa.

Conform schemei naționale de imunizare, în România acest vaccin este făcut la vârsta de două luni. Până la această vârstă de două luni, bebelușii pot fi expuși bolilor, însă există soluția ca părinții, frații, bunicii, bonele, prietenii apropiațiintră în contact cu bebelușul, să îi asigure acestuia protecție împotriva celor trei boli, imunizându-se chiar ei.

Imunizarea prin vaccinare a familiei. De la vaccinarea în sarcină la vaccinarea în familie

Un prim pas pentru a proteja bebelușul pe care îl așteptați în familie este ca viitoarea mămică să se imunizeze în al treilea trimestru de sarcină cu vaccinul combinat împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, anticorpii de la mamă trecând la copil și protejându-l până la momentul în care va putea fi vaccinat. Ideal este ca imunizarea gravidei să fie făcută cât mai aproape de naștere: între 27 și 36 de săptămâni.
Cum foarte puține gravide din România primesc de la ginecologi recomandarea să facă această imunizare, ideal ar fi ca vaccinul să fie făcut de toți cei care stau în preajma bebelușului – de la tată, la bunici, frați mai mari sau bone.

De ce este important ca familia să fie vaccinată împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive?

Un exemplu care justifică nevoia imunizării este tusea convulsivă (pertussis). Aceasta este o boală infecțioasă care poate provoca pneumonie sau leziuni cerebrale în cazul bebelușilor. În general, nou-născuții bolnavi trebuie să fie spitalizați.

Cazurile grave de îmbolnăvire cu pertussis apar în special în rândul bebelușilor cu vârsta de până la 3 luni. Conform schemei de vaccinare, nou-născuții sunt vaccinați împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive în jurul vârstei de 2 luni. Apare astfel o fereastră de timp importantă în care copiii sunt vulnerabili și pot contacta tusea convulsivă. De altfel, medicii din spitalele românești spun că au în grijă „inacceptabil de multe cazuri de bebeluși cu tuse convulsivă”, boală transmisă de la adulții/copiii din preajma lor.

Conform estimărilor specaliștilor, 195.000 de copii mor anual din cauza acestei boli anual și 16 milioane de cazuri noi apar în fiecare an.

Imunizarea prin vaccinare a familiei. Cum sunt infecțați bebelușii

„În cele mai multe cazuri, bebelușii bolnavi de tuse convulsivă au fost infectați în cadrul familiei. Vorbim aici de părinți, frați mai mari sau chiar bunici. Unii nici nu știau că sunt purtători ai bolii”, spune dr. Nancy Messonnier, director în cadrul Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA, într-o campanie dedicată importanței vaccinării.

“De aceea este important ca părinții, bunicii, alți membri ai familiei sau persoanele care au grijă de bebeluș să se vaccineze Tdap. În acest mod putem preveni îmbolnăvirea și răspândirea bolii”, a adăugat medicul.

Mai exact, peste 85% din cazurile de pertussis la sugari sunt contactate de la adolescenți și adulți, conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor Transmisibile (ECDC). Sursele de transmitere a pertussis la sugari, pe grupe de vârstă sunt următoarele:

  • Adulți 19-39 ani: 61,2%
  • Adulți 40-64 ani : 8,2%
  • Copii <13 ani: 14.3%
  • Adolescenți 13-18 ani: 16,3%

Cum discutăm cu apropiații despre importanța vaccinării?

Expertul american Nancy Messonnier consideră că părinții trebuie să fie foarte atenți la persoanele care intră în contact cu bebelușul. „La fel cum le cerem celor care vor să atingă bebelușul să se spele pe mâini, putem să îi atenționăm să evite contactul cu acesta dacă au simptome precum nas înfundat, febră, durere în gât etc. Toți cei care stau în preajma unui nou-născut trebuie să fie conștienți de riscurile la care l-ar putea supune pe cel mic”, continuă dr. Nancy Messonnier.

Discuția despre importanța vaccinării în astfel de cazuri ar putea fi destul de dificilă. Dar ea trebuie inițiată cu mult timp înainte de venirea pe lume a bebelușului. Este important ca părinții să sublinieze faptul că întreaga familie își dorește ca cel mic să crească sănătos, fără a fi expus unor riscuri care pot fi prevenite. Americanii numesc crearea acestui cerc de protecție a bebelușului “cocooning”, un mediu sigur pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a nou-născutului.

Colegiul American de Obsterică- Ginecologie mai face următoarele recomandări:

  • Femeile însărcinate ar trebuie să se vaccineze chiar dacă au fost imunizate în copilărie. Asta deoarece vaccinul oferă protecție pe o perioadă de până la 10 ani. Mai mult, experții Colegiului American de Obstetrică-Ginecologie spun că gravidele ar trebui să se vaccineze la fiecare sarcină.
  • Membrii familiei de orice vârstă sau orice persoană care intră în contact cu bebelușul (îngrijitori, bone) ar trebui să primească vaccinul cu 2 săptămâni înainte de a avea contact cu nou-născutul.
  • Dacă mama nu a fost vaccinată (în copilărie, adolescență sau în timpul sarcinilor anterioare), trebuie să fie imunizată imediat după naștere.
  • Există anumite situații în care se recomandă vaccinarea în afara perioadei menționate. Astfel, dacă gravida s-a rănit (riscă infectare cu tetanos) sau există o înmulțire a cazurilor de tuse convulsivă în comunitatea din care face parte, medicul ar trebui să recomande vaccinarea.

Medicii de la Colegiul American de Obstetrică-Ginecologie spun că nu există dovezi care să arate că acest vaccin ar pune în pericol mama și copilul. În SUA, acest vaccin este recomandat adolescenților, tinerilor adulți și femeilor însărcinate încă din 2006.

Acest articol face parte din campania „Pe tot parcursul vieții, vaccinarea salvează vieți”, inițiată de catre Asociația Pro Imunizare. Campania își propune să informeze și să educe în ce privește imunizarea prin vaccinare.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()