Sarcină gemelară cu spina bifida și malformație Arnold Chiari. „A fost scos copilul afectat, iar apoi s-a oprit și inima celuilalt”

La 23 de săptămâni, medicul a oprit din evoluție fătul afectat de malformație. Copilul sănătos nu a supraviețuit.

Theodora Fintescu, redactor
făt cu malformații
Inima celui de-al doilea copil a încetat să bată la câteva zile după cea a fratelui.

Cititoarea noastră Ramona ne-a scris povestea tristă a pierderii copiilor ei, ea având sarcină gemelară cu spina bifida și malformație Arnold Chiari. Deși doar unul dintre copii era afectat și medicii au decis oprirea lui din evoluție pentru a da o șansă celuilalt, în cele din urmă finalul a fost același pentru amândoi. Redăm integral povestea mamei, așa cum a fost scrisă de ea:

„Numele meu este Ramona, sunt o cititoare a povestilor de nastere scrise de mame și aș vrea să împărtășesc și povestea mea tristă. În februarie 2022, am rămas însărcinată cu gemeni. Au urmat bineînțeles controale peste controale și analize, iar la morfologia de trimestru 2 am descoperit că unul dintre băieți avea spina bifida și malformație Arnold Chiari.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”

Medicii mi-au prezentat trei opțiuni

Mi-a căzut cerul în cap la auzul acestei vești! Nici nu știam ce implică această malformație, dar mi s-a explicat că băiatul nu avea coloana închisă și se acumulase deja mult lichid la cerebel. Existau trei opțiuni și am crezut că înnebunesc când le-am auzit.

Prima opțiune era să renunțăm la ambii băieți, a doua era să îl scoată doar pe cel cu probleme și să îl opereze (dar nu era indicat, pentru că deja acumulase mult lichid la cap), iar a treia era să mergem la singurul medic din Romania care l-ar fi putut opri doar pe el din evoluție, pentru a-i da celuilalt o șansă la viață. Cu mare durere am ales cea de-a treia opțiune, mai ales că ni s-a spus că nu există niciun risc pentru mine sau pentru celălalt bebe dacă făceam asta.

Am născut singură, cu asistenta, la 23 de săptămâni de sarcină

Abia atunci a început adevăratul calvar! Am mers și am făcut procedura, iar la 5 zile după ce inima bebelușului meu s-a oprit am început să am sângerari și contracții care m-au făcut să ajung de urgență la spital și să nasc singură, cu asistenta, la doar 23 de săptămâni de sarcină, placenta rămânând înăuntru. Nu vreau să vă spun ce durere am simțit, atât fizic, cât și sufletește.

M-am rugat la bunul Dumnezeu să-mi salveze celălalt copil, deși medicii spuneau că există posibilitatea să iasă amândoi. Dar celălalt bebe a rezistat și era ok după tot acest chin. Am mai așteptat câteva zile pentru a mi se face cerclaj, tocmai pentru a putea oferi copilului rămas șansa de a sta cât mai mult în burtică. A doua zi după cerclaj a urmat alt calvar. Mi s-au rupt membranele, iar copilul a rămas fără lichid.

Am crezut că o să mor de atâta durere

Am făcut injecții cu dexametazonă pentru plămânii bebelușului, astfel încât să aibă o mică șansă când se va naște. La o zi după, seara la ora 23.00, au început și contracțiile. Am fost monitorizată și eu și copilul și mi s-a tăiat firul cerclajului pentru a putea naște iarăși. Chiar cu o oră înainte să nasc mi s-a spus că inima băiețelului s-a oprit. Am crezut că o să mor acolo de atâta durere și nu înțelegeam cum mi se putea întâmpla asta iar, nu înțelegeam cum pot să pierd doi copii în două săptămâni.

Am născut într-un final și cea mai mare durere a fost când am conștientizat că nu se aude niciun plâns de copil, era doar o liniște apăsatoare, iar asistentele erau cu capul în jos. Atunci am izbucnit în plâns și nici acum, la două săptămâni după, nu înțeleg de ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie, eu dorindu-mi din tot sufletul acești copii! Sunt conștientă că această durere nu va dispărea niciodată și că la un moment dat mă voi întâlni cu sufletele mele mici și nimic nu ne va mai despărți!”

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă te-a impresionat această poveste, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa