Când și de ce trebuie să doarmă un copil singur

Din ce în ce mai frecvent, din discuțiile purtate cu diferite mămici ai unor copii cu vârste  de la 2-3 ani până la 13-14 ani, reiese faptul că părinții încă dorm împreună cu copiii lor. Până când?  Până la ce vârstă e firesc să se întâmple asta?

Majoritatea specialiștilor susțin că bebelușul trebuie să doarmă alături de mamă până la vârsta de 2-3 ani pentru a-și satisface nevoia de siguranță. Mai apoi, pe măsură ce trece timpul, ar trebui să doarmă singur în pătuțul lui și chiar să aibă propria lui cameră, adică un spațiu privat care să-i asigure nevoia de intimitate.

Ceea ce ar trebui însă să nu uităm este faptul că fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare. Deși avem tendința de a-i compara pe copii unii cu alții ei se vor “incăpățana” permanent să fie diferiți.

Până acum câteva luni, fetița mea care avea aproape 12 ani a refuzat cu desăvârșire să doarmă singură. Avea perioade și perioade când accepta să se refugieze în camera ei și seara să doarmă singură, dar nu era o decizie constantă. Uneori respingea ideea de la bun început și toate rugămințile, explicațiile și tentațiile oferite din partea mea o lăsau indiferentă. Încercasem desprinderea de la vârste mai mici, 6-7 ani, dar a fost imposibil de convins. Nici condițiile nu au fost propice, dar când s-a ivit ocazia am încercat. Îi dădeam tot felul de exemple despre alți copii, discutam despre eventualele ei temeri, încercasem să-i redecorăm camera într-un mod cât mai atractiv…totul a fost în zadar.

O perioadă am renunțat la acest gând și am hotărât împreună cu ea să-mi spună atunci când va fi pregătită. Într-o zi, pe neașteptate, m-a anunțat cu seninătate că urma să doarmă singură și că de acum încolo va trebui să-i respectăm intimitatea. Fără certuri, fără discuții, fără alte explicații. Atunci a fost momentul potrivit pentru ca ea să ia această decizie. La fel s-a întâmplat și cu renunțarea la pampersi sau la biberonul cu lapte. Uitasem că ea are alt ritm. Mereu preocupată și raportându-mă la copiii de aceeași vârstă cu ea, am pierdut din vedere că fiecare dintre noi e unic. Așa cum primii dințișori îi apăruseră la doar patru luni, sfidând toate calculele medicilor pediatri, așa a fost cu dormitul în camera ei.

Cu cât separarea se produce mai devreme, cu atât mai bine. Încrederea în forțele proprii și stima de șine a copilului se va contura mai timpuriu, la fel și creativitatea ori imaginația.

Dacă copilul doarme singur în camera lui, asta nu înseamnă că părintele nu trebuie să mai petreacă timp cu cel mic, să savureze acel ritual de seară în care stau împreună și povestesc, sau în care părintele îi citește dintr-o carte sau chiar rămâne lângă el până ce adoarme.

Dacă încă nu l-ai convins, trebuie să începi acest proces dând dovadă de multă răbdare, să adopți o atitudine calmă și pozitivă, iar această tranziție să fie făcută într-un mod cât mai natural.

Nu uita că nu există o soluție universală care să se aplice tuturor copiilor. Fiecare se acomodează în timpul lui și acceptă schimbarea mai ușor sau mai greu. Dacă cel mic nu e încă pregătit să facă pasul, nu insista, ci oferă-i cadrul perfect pentru adaptare. Fii îndelung răbdătoare pentru ca el să-și poată depăși cu succes temerile.

Fii prezentă în viață lui, trăiește realitatea lui, căutați împreună monștrii din dulapuri, faceți din întuneric lumină, alungați umbrele înfiorătoare și construiți super eroi care să îl protejeze în timpul nopții. Asigură-l pe copil de tot sprijinul și atenția ta. Nu uita că el are încredere deplină în tine. Doar ești o super-mamă!!!

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()