Ce cumpărături sunt utile înainte de naștere?

Ramona Dinescu

Mulți părinți nu fac cumpărături înainte de naștere din superstiție. Alții, cumpără tot strictul necesar pentru a nu intra în panică după marele moment.

Depinde foarte mult de firea fiecăruia și de superstițiile în care crede atunci când vine vorba de cumpărăturile necesare pentru bebelușul ce urmează să apară. Eu, personal, cu mult timp înainte de naștere mi-am alocat timp, am făcut liste, am gândit cu capul limpede și am cumpărat toate lucrurile de care urma să am nevoie după nașterea bebelușului. Am întrebat mame, am cerut sfaturi și păreri și apoi am cumpărat tot ceea ce am crezut că mă va ajuta. Acum pot spune că bine am făcut, căci după naștere aveam totul pregătit și nu a trebuit să mă mai stresez cu acest aspect.

Ei bine, din experiență, pot spune că sunt câteva lucruri indispensabile, câteva lucruri pe care fiecare dintre noi ar trebui să le cumpărăm cu ceva timp înainte de nașterea copilului.

Cumpărături esențiale

Înainte de a face cumpărături, poate ar fi bine să organizezi mai devreme petrecerea în cinstea bebelușului ce urmează să vină pe lume pentru a vedea ce cadouri primești și ce altceva îți mai lipsește. Iată care ar fi lucrurile esențial de cumpărat înainte de naștere:

·         Scaun de mașină/scoică pentru bebeluș. Aici nu este loc de nici un „dacă”, ”și” sau ”dar”, mai ales când vine vorba de obiectul în care îți vei transporta bebelușul nou născut acasă de la maternitate.  Aici ai doua variante. Prima este o scoică ce se potrivește până la 6-8 luni, iar avantajul este că se potrivește și cadrului de la cărucior, iar atunci când vei merge cu mașina undeva cu copilul nu va trebui să cari după tine și landou. A doua variantă este un scaun de mașină convertibil. Acesta va rămâne în permanență în mașină însă în primele luni se poate așeza cu spatele la drum, apoi putându-se schimba pentru a se poziționa cu fața la drum.

·         Fă-ți aprovizionarea de dinainte să pleci la spital pentru a te asigura că, atunci când ajungi acasă, nu va fi nevoie să alergi pe la magazine după ce ai nevoie. Dacă vei naște pe nepregătite, asigură-te că-i lași soțului tău sau unei alte persoane apropiate o listă cu ce vei avea nevoie: scutece, șervețele umede, cremă pentru zona scutecului, șampon/loțiune de spălare și ulei de masaj, mănuși și body-uri sau salopete în care va sta copilul.

·         Pătuț sau un coșuleț în care va dormi copilul. Asigură-te că ți-ai făcut planul pentru a avea acasă, atunci când vii de la maternitate, un pătuț sau ceva asemănător în care să doarmă copilul. Poți alege un pătuț de lemn, unul pliant, mai ales dacă sunteți obișnuiți cu călătoriile sau un coșuleț pentru primele zile pe care să-l ții lângă tine în pat ca să-ți poți alăpta copilul mai ușor noaptea.

·         Necesarul pentru baie. Dacă le facem sau nu bebelușilor baie în fiecare zi, este o discuție deschisă. Cert este că în majoritatea maternităților din România, asistentele și moașele recomandă acest lucru. Și chiar dacă nu îi faci baie zilnic, o dată la două, trei zile tot îi vei face. Îți va fi foarte util dacă vei avea deja cumpărată o cădiță. Recomand cu căldură cădițele care sunt prevăzute cu suport pentru a susține bebelușul deoarece astfel te vei simți și tu și copilul mai în siguranță. Poți alege să-l speli la chiuvetă, așa cum probabil ai văzut în spital, însă greu de crezut că vei avea atâta încredere (mamele sunt extrem de speriate la prima experiență de acest gen).

·         Eu aș mai recomanda pentru liniștea și confortul tău să ai deja cumpărate o pernă de alăptat, o pompă de sân și un interfon, de preferat un viodeofon. După experiența celor doi copii ai mei aș putea spune că cele mai utile obiecte mi s-au părut videofonul și perna de alăptat. Și pentru că orice mamă este destul de panicată în legătură cu hrana pe care o asimilează bebelușul, nu ar strica să ai deja și un cântar.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa