Atunci am plâns. Și mi-am spus cât de nefirească și de ciudată este lumea în care respir. Și, că, într-un fel sau altul, depinde numai de mine să pot crea un alt spațiu de trai mai bun, mai prietenos, dacă nu pentru mine, pentru copiii mei. I-am privit de la distanță și le-am simțit lacrimile până în adâncul sufletului. Știam că în mintea lor se crăpase o prăpastie pe care nu știau cum să o traverseze și nici cum să și-o explice.
Se învârteau în jurul mașinii ăleia mari, albe, cu telecomandă, în care puteai să te urci și pe care puteai să o conduci, o priveau cu jind și mai că ar fi sărit peste posesorul mașinii, preț de un minut, cât să o manevreze un pic, înainte-înapoi, stânga-dreapta și să țiuie cu veselie din claxon. Copilul proprietarilor o primise în dar.
”Mamă, acum am aflat de ce ascund ei jucăriile de mine”
Iar pentru copiii mei, mai ales pentru băiețelul mai mare, era un fel de Rai pe pământ. Tot ceea ce el visase poposise în curtea în care ne aflam. De acea mașină îl despărțeau un singur pas și privirea ascuțită și restrictivă a proprietarilor, cu care ne știam de atâta timp și cărora copilul meu nu le distrusese niciodată nimic. ”Tu nu ai voie, pentru că pe ce pui mâna, strici”, au sunat vorbele adultului, ce păzea minunea cu telecomandă. Și atunci, am simțit că îmi pune cineva jar în inimă.
S-a dus în camera lui și și-a continuat plânsul. Am stat lângă el, fără să-i spun prea multe cuvinte. După un timp, și-a ridicat privirea și, precum un om mare, mi-a spus: ”acum, am aflat de ce ascund ei jucăriile de mine, au zis că le stric. Mamă, eu le-am stricat vreo jucărie?”. La nici 4 ani ai săi, lumea nu-i mai părea atât de bună și de corectă. Copiii erau deja împărțiți în două categorii, bucuria și tristețea se delimitaseră dur, iar el își punea întrebări.
Copiii nu trebuie să stea smirnă, ci să exploreze
Am realizat atunci că ”să fii cuminte”, spus atât de des și de mult, dezvăluie povestea unei cerințe ce ar trebuie rescrisă. Copiii nu trebuie să fie neapărat cuminți, dacă ne referim la a sta smirnă, la a nu mișca în front, la a fi mereu cu teamă și cu frică de a nu face un lucru ce pare nu tocmai potrivit în ochii adulților, mereu puși pe certat și judecat.
Copiii trebuie să exploreze. Să cânte, să danseze, să țipe câteodată, să plângă, ca să-și poată elimina toate stările negative și frustrările adunate, să descompună jucăriile, pentru a le analiza măruntaiele și chiar a încerca să le pună la loc. Copiii trebuie lăsați liberi să descopere.
Nu punem egal între obrăznicie, duritate, nesimțire și lipsa respectului. Punem egal între un soi de independență benefică, creatoare, ce are forța să transforme un copil ce pare neajutorat într-unul stăpân pe sine, și dorința de a ieși din starea de letargie în care se află unii copii așa numiți ”cuminți”. ”Nu te mișca”, ”nu deranja vaza”, ”nu dezmembra mașinuța”, ”nu pune mâna” și un noian întreg de ”nu-uri” care nu fac altceva decât să inhibe și să taie și cel mai firav avânt de dezvoltare al copilului.
Pentru a ști cum să comunicați cu copiii voștri vă recomandăm și această carte: Cum să ne păstrăm copiii aproape – cartea părinților cu copii cuminți.
Obsesia lui ”să fii cuminte!”
De-a lungul timpului, am țipat și eu la el. Am spus ”nu”-uri cu duiumul. I-am înfrânat multe dintre dorințe care acum poate că i-ar fi folosit să le fi avut puse în practică. Dar m-am oprit. Când am observat că fiecare gest al sau era însoțit de întrebarea: ”Mamă, pot să …? ”Am voie să…?”, ”Te superi dacă…?” am realizat că un ”da” are șanse mai mari să stârnească în el împliniri, să creeze locul propice instalării încrederii în el și în forțele sale, decât ar putea vreodată să o facă un ”NU”.
Misiunea noastră este să creăm copilului toate premisele unei dezvoltări frumoase. Dacă aș putea, aș înlocui pe veci sintagma ”Să fii cuminte” cu ”să colaborezi cu, să participi, să fii curios, să încerci”. Mașinuțele nu își vor îndeplini niciodată menirea dacă nu vor fi întoarse pe toată părțile de către copii, păpușile nu-și vor spune pe-ndelete povestea dacă nu vor fi transformate în prințese ori în bebeluși, ori în copii de școală ori în orice vrea mintea unui copil.
Iar noi nu vom putea niciodată să spunem că înțelegem ce este în sufletul unui copil dacă continuăm să păzim jucăriile, ca nu cumva cineva să se apropie de ele, de parcă ar fi cele mai de preț bunuri. Nu vom putea niciodată să-i pregătim pentru viață, să le dăm aripi mari si puternice pentru a putea să zboare lin și fără prea multe obstacole daca vom spune mereu ”fii cuminte, nu mișca”. Dacă vom spune mereu ”nu te juca cu mașinuța, pentru că sigur o strici”!
