Vocea ta. Tristețea din ochii copiilor 

“Ochii sunt oglinda sufletului!”  Când ochii copilului tău sunt triști atunci e limpede, lacrimile lui sunt în suflet! Dar de ce copilul este trist?

Îl știu pe Matei de când avea 7 ani. Eram vecini de bloc și din întâmplare ne-am petrecut o vacanță în aceeași stațiune, același hotel. Era un băiețel cuminte și ascultător însă avea în privire o mare de tristețe.

Era liniștit, respectuos și nu deranja niciodată pe nimeni cu nimic.

Era prea cuminte!!! Era prea liniștit! Era prea ascultător!

În acele câteva zile pe care le-am petrecut în preajma lui am aflat că asta era starea lui de fapt iar părinții nu erau deloc îngrijorați, chiar mai mult decât atât erau mulțumiți că nu e un copil agitat, gălăgios, răsfățat.

Mă așteptăm să fie ceva trecător. Speram să îl văd măcar o dată cum se bucură de mare, de soare, de joaca în nisip. El însă stătea liniștit pe prosop răsfoind o revistă cu benzi desenate. Câteodată lua ziarul tatălui lui și citea titlurile cu nesaț, mai ales rubrica sport.

Era atât de serios, atât de matur, atât de trist… Zâmbea ușor în colțul gurii când mama îi cumpăra înghețată sau câte o gogoașă caldă. Timp de șase zile nu l-am văzut râzând niciodată. Am aflat ulterior că părinții lui s-au despărțit fiindcă nu se mai înțelegeau.

Asemenea lui Matei sunt mulți copii.

Copii cărora le plânge sufletul iar mintea le este captivă într-o suferință pe care nici măcar nu o pot conștientiza, ce să mai vorbim de exprimare, integrare și eliberare.

Sunt copii care plâng iar părinții aleg să îi ignore așteptând să le treacă. Sunt copii care plâng gălăgios și își deranjează părinții. Atunci copilul e redus la tăcere prin amenințare, prin pedepsire ori prin ignoranță.

Sentimentele copilului sunt cât se poate de reale deși uneori revendicările lui par nejustificate. Copilul poate plânge de teamă, de furie, de durere iar părintele se grăbește să-i spună: “Nu ai de ce să-ți fie teamă!” sau “Nu ai de ce să fii supărat!” iar această negare va veni în contradicție cu ceea ce simte micuțul. El are nevoie ca sentimentele să-i fie validate altfel va fi confuz și îl va acuza pe părinte că nu îl înțelege.

Și chiar așa este fiindcă monstrul din dulap e cu adevărat înfiorător! J Ori atunci când el e supărat că fratele lui i-a luat jucăria preferată noi părinții ne așteptăm ca el să fie împăcat chiar bucuros. Nu! E firesc să fie supărat și trebuie să-l lăsăm pentru o vreme să fie supărat. Are tot dreptul!

Portretul unui copil trist

Sprâncenele puțin ridicate și arcuite în interior, colțurile buzelor lăsate în jos, gura ușor deschisă și privirea ațintită spre pământ sunt doar câteva din semnele că micuțul tău e supărat. Când privirea lui e goală, când zâmbește atât de rar și atunci resemnat, când  nimic nu-l bucură și nu-i aduce emoție în suflet…atunci copilul e trist, poate chiar deprimat.

Poate fi un copil trist fără motiv?

Aparent acest lucru este posibil. Dacă în prezent nu există niciun motiv de supărare concret, dacă copilului îi sunt satisfăcute zilnic nevoile fizice dar și cele psihice și aici mă refer la afecțiune și atenție, la socializare și joacă și cu toate astea el este apatic sau plânge de cele mai multe ori fără motiv atunci înseamnă că problema lui are rădăcini adânci. Când starea de tristețe durează mai multe zile la rând atunci nu mai poate fi confundată cu plictiseala.

De cele mai multe ori, tristețea din ochii copilului este, de fapt, reflexia sentimentelor  părintelui, fie că acesta mărturisește sau nu propria suferință sau motivele de îngrijorare. Încă de mici copiii simt când ceva nu e în regulă cu părinții lor și această emoție le produce stres, confuzie și stări de anxietate.

Să nu uităm că realitatea copilului este diferită de a adultului.

Anumite situații ce par banale și minore pentru un adult în viziunea copilului pot îmbrăca cele mai dramatice aspecte.

Tristețea vine adesea după o stare de neliniște, de nemulțumire uneori manifestată prin agresivitate. Atunci copilul poate tinde să-și exprime suferința folosindu-și corpul.

Durerea de cap, de burtă, febra, stările de greață pot fi un mod de comunicare și exprimare a durerii și tristeții. Aceste somatizări sunt prezente în mod frecvent însă nici semnificația medicală a acestor simptome nu trebuie deloc neglijată.

Ce putem face când copilul este trist

Sub o formă sau alta, prin comunicare verbală sau nonverbală, prin desen, prin joacă sau folosindu-se de orice alt truc părinții trebuie să afle motivul pentru care copilul lor nu mai e cel de odinioară. Cu cât trece mai mult timp starea copilului se acutizează și tristețea se poate transforma în depresie. Atunci, măcar atunci, micuțul are nevoie de atenție, afecțiune și dacă e cazul, de ajutor de specialitate.

Nu îți neglija copilul! Nu te mulțumi că este cuminte și ascultător precum Matei și că astfel te lasă în pace pe tine, ca părinte, când de fapt ochii lui sunt atât de triști și lipsiți de viață!

Toți copiii au dreptul să experimenteze, să exploreze, să se joace și să se bucure!

Să ne iubim copiii necondiționat și să încercam pe cât posibil să nu le furăm inocența!

Îți recomandăm și ”Părinți liniștiți, copii fericiți”, de dr. Laura Markham. Detalii AICI.

Pe Florentina o găsiți și pe blogul ei, http://esentialle.ro/

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație