Prima vacanța la bunici a băiatului meu a fost departe de aștepările mele!

copil camp joaca paie

Îl vedeam cum mă privea printre ulucile gardului. Ca și cum deja aș fi uitat de el. Mi-ar fi spus poate să mai stau. Să nu plec. În mintea lui, despărțirea înseamnă, de cele mai multe ori, părăsire. Abandon într-o lume departe de tot ce-i era cunoscut. Drag. Familiar. Așa am simțit când l-am lăsat pentru prima dată la bunici. Că în sufletul lui, sentimentele nu se clarificaseră.

Tristețea se amesteca cu o undă de curiozitate, de dorință de a explora alt loc decât cel în care crescuse și pe care-l cunoștea ca-n palmă. Era un soi de libertate pe care și-o dorea. Tânjea după mai multe minute de desene animate pe care bunica, din dorința de a-l bucura, nu putea să-i spună ”nu”, după mai multe dulciuri, înghețată, de care era responsabil bunicul. O evadare care-i aducea și bucurie, dar și un soi de singurătate.
În sprijinul meu, îmi spuneam mereu că toți copiii stau în vacanță la bunici. Cu tălpile goale pe iarbă, în leagăne făcute dintr-o bucățică de lemn, atârnat cu frânghii de cea mai înaltă creangă. Călare pe biciclete, cu piciorul băgat pe sub cadru ori fugărind cățeii și pisicile prin curtea înmiresmată. Andrei însă, abia dacă a băgat bicicleta în seamă. Și nici căluț dintr-un băț, așa cum ne făceam noi când eram copii, nu și-a inventat. Printre poveștile pe care le ascultă mai mereu, fișele pe care le lucra și alergătura fără noimă prin curte, gândul lui era tot la televizor. Sau la telefon. ”Un pic de muzică pe telefon. Un pic de desene”. Și inevitabilul ”după ce mă trezesc, la prânz, o să vină tata să mă ia acasă?”, asta au auzit bunicii zi de zi.

Vacanța la bunici. Temerile lui de a nu fi părăsit nu au dispărut

Mi-ar plăcea ca el să simtă bucuria lucrurilor mărunte. Să se simtă liber și independent. Șederea la bunici câte o săptămână, apoi pauza de 2-3 zile, și tot așa, speram să-i dea mai multă încredere în el. În acțiunile lui. Să-i pună imaginația la lucru. Dorul să se transforme în iubire și mai mare, în bucuria de a ne vedea și de a ne îmbrățișa. Nu știu încă dacă în sufletul lui s-au întâmplat astfel de schimbări. Știu însă, că temerile lui de a nu fi părăsit nu au dispărut. Că despărțirea de sora lui mai mică a creat gelozii, indiferent de explicațiile pe care noi i le-am oferit. Si totuși, de ce ea stă cu noi și el fără noi?

Vacanța la bunici. Cum era pe vremea mea

Ce conta că ea stătea toată ziua la creșa, iar el putea să aibă bucuria și privilegiul de a face tot ce-i poftea inima? Știa că noi, părinții, trebuie să mergem la lucru, că sora lui mergea la creșă, că era închisă grădinița lui și nu mai avea unde merge. Și cu toate astea, în mintea lui, diferența deja fusese făcută. Vârsta, prima experiență de acest gen își cer dreptul. Cu timpul, vacanța petrecută la țară aș vrea să-i fie bucurie. Să o aștepte cu încântare și entuziasm. Așa cum se întâmpla în cazul nostru. Când inventam cântece, jocuri, cântam caloianu ca să plouă, atunci când căldurile sufocau oamenii și plantele. Când la spatele casei făceam sarmale din foi de viță umplute cu pământ, când împleteam chica porumbului și o puneam pe capul păpușilor, transformându-le pe toate în Ilene Cosânzene. Ne aruncam în apă să ne bălăcim, fără teama de a căpăta vreo boală. El, abia dacă se urcă pe un ponei, iar după câțiva pași făcuți, își văita durerea de picioare. Poate și protecția exagerata pe care i-am oferit-o mereu, tolba de ”nu-uri”, ”nu face așa, nu intra acolo, nu pune mâna acolo”, toate i-au modelat personalitatea și l-au transformat într-un copil prea precaut, prea temător, prea cuminte.

Am speranță…

Prima vacanță la bunici. Cu siguranță, nu ultima. Nu vreau să creadă că statul în oraș, printre blocuri sau în casă, cu ochii în televizor, e cel mai bun mod de a-și petrece zilele libere. Sportul, muzica, lectura toate sunt importante și merită timp și dăruire. Precum și zburdălnicia prin iarbă, lenevitul sub cerul plin de nori pufoși, ce capătă chipuri de animale sau de obiecte, joaca prin țărână. Murdăritul pe haine, pe mâini, mersul pe câmp, păscutul animalelor. Să cunoști natura și fericirea de a te simți liber!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație