Cum a scăpat de dermatita atopică copilul meu, după ce am încercat numeroase tratamente

copil patut rade bube

Cum am scăpat de dermatita atopică. Am stat nopți întregi citind tot felul de site-uri, bloguri, forumuri. Am ajuns și la tratate. Cu cât citeam, cu atât intram mai mult în vrie. Mi se părea că nu există scăpare și că sigur voi avea de tras luni întregi. Cu fiecare poveste parcursă, deznădăjduiam și mai mult. Fiecare soluție încercată de către părinții disperați în a-și vedea copilul vindecat, mi se părea că e o rază de lumină în toată disperarea care mă cuprinsese.

Cum am scăpat de dermatita atopică. Luni de zile, nimic nu a mers

Așa s-au strâns pagini întregi de denumiri de creme, unguente, leacuri băbești. Orice, numai să-i dispară odată bubițele care-i apăruseră copilei mele pe corp. Ne-am trezit într-o seară, după baie, cu o invazie de puncte roșii. Aspre la pipăit. Dispuse cel mai adesea pe piept, spate, coate, pulpe. La început, doar o pată, de marimea unui bob de fasole. Nu i-am dat prea mare atenție. Credeam că va dispărea cu timpul și că nu ne va da prea multe bătăi de cap. Ne-am înșelat.

Prima vizită la medici ne-a făcut să credem că o simplă cremă, aplicată de două ori pe zi, va rezolva problema. Bubițele s-au răspândit însă și mai mult și, odată cu ele au sporit și programările la alți medici dermatologi. Diagnosticul: dermatită atopică. O cremă cu hidrocortizon, alte două hidratante, pudră, ulei de baie turnat în apă și nu direct pe piele. Duș rapid o dată la 2-3 zile, pentru a evita uscarea pielii și multă răbdare. Nimic n-a mers. La sfatul altui medic, am reluat diversificarea. Ne aflam deja în stadiul în care reușisem să introducem toate legumele, carnea de vită, de pui, de curcan. Start și de la capăt.

Cum am scăpat de dermatita atopică. Tratamente diverse, fără efect

Fiecare săptămână purta denumirea unui singur produs. Apoi altul. Și tot așa până am reușit să le reintroducem pe toate. Cu emoții și teamă la fiecare înghițitură de-a ei. Cu ochii mari la fiecare bucățică de piele analizată cu de-amănuntul. N-am ratat nici analizele de alergie, recomandate de medic. Nici clinicile particulare. O mie de păreri, tot atâtea diagnostice. Tratamente care mai de care mai scumpe, unele dintre ele recomandate copiilor cu vârsta de peste 3 ani, deși fetița mea abia împlinise 6 luni.
După majoritatea medicilor, ar fi trebuit să-i împachetez tot corpul în cremele acelea pline de cortizon, iar gândul ăsta mă îngrozea. Am refuzat. Citisem că uleiul de măsline, prin capacitatea lui de a hidrata, ar fi cel mai indicat. I-am dat. Și rău am făcut. Pielea i s-a înroșit, iar aspectul fin și neted, de catifea, de care îmi era dor, se lăsa așteptat.

Am ajuns și la zeamă de tărâțe fierte

Am început apoi, ca în fiecare dimineață, să o spăl pe față cu zeamă de tărâțe fierte. Chiar și pe corp. Și fiecare noaptea trecea cu gândul: oare i-or mai fi dispărut din bubițe? Sub pelicula aceea fină și lucioasă, bubițele păreau mai estompate. Am continuat tratamentul până la următoarea vizită la medic. Începusem deja să-i spăl hainele cu detergent special destinat celor cu dermatită atopică. Detergent, ce mai mult îmbâcsea și năclăia rufele. Am încercat să o hidratez cât mai mult. Și cu toate astea, simțeam că nimic nu funcționează.

Cum am scăpat de dermatita atopică. „Câte bordeie, atâtea obiceie”

Nopțile mi le rezervasem deja. Nu puteam să mă abțin în a căuta soluții. Dar îmi era teamă să le aplic, ca nu cumva să fac mai mult rău decât bine. Am continuat să merg la medici. Ultima vizită la spitalul Colentina mi-a confirmat zicala „câte bordeie, atâtea obiceie”. Medicul care a consultat-o a contestat rețeta dată de chiar colega ei. “Crema aceasta sporește dermatita”, mi-a spus mustrător, de parcă eu ar fi trebuit să știu aceste lucruri. Mixtura pregătită în farmacie, plus crema puternic hidratantă au fost cele recomandate la acest ultim consult. Am urmat întocmai tratamentul, deși mixtura conținea un procent mic de cortizon. Dimineața și seara îi ungeam tot corpul cu acel lapte, având grijă la zona ochilor și ca nu cumva să-i ating degetele pe care le băga mai mereu în gură.

După două săptămâni de stat cu sufletul la gură, bubițele au început să nu mai fie atât de evidente. Nu știu dacă tratamentul dat de medicul dermatolog a dat roade sau crema cicatrizantă recomandată de pediatru. Cert este că dermatita copilei mele a dispărut. Am continuat să-i introduc alimentele cu încetinitorul, să stau cu emoții la fiecare bubiță apărută, să sper că rezolvarea stă în acel tratament. După fiecare izbândă, îmi spun cu convingere că trebuie să am mai puțină frică și mai multă încredere. În bine. În Dumnezeu. Și până la urmă, în copiii noștri. În puterea lor de a lupta și de a supraviețui oricărei neliniști care pe noi, adesea ne îngenunchiază.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație