Cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii? În spiritul muncii sau înșelând sistemul?

Cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii? Întotdeauna mi-a plăcut să știu. Să învăț. Să citesc. Curiozitatea a fost poate mai puternică decât plăcerea studiului, cum era în cazul surorii mele, care avea o capacitate incredibilă de a sta și de a buchisi materia.

Începutul școlii aducea mereu emoții contradictorii, care într-un fel m-au ajutat să trec mai ușor peste gândul cumplit al notelor, al menținerii standardului de copil bun, căruia cumva nu-i era permis să greșească. De fapt, toate se petreceau numai în mintea mea. Presiunea venea dintr-un soi de convingere că dezamăgirea i-ar putea supăra cumplit pe părinți. Iar gândul ăsta nu îmi dădea pace nicicum. E drept, mama și tata și-au dorit mereu ca noi să învățăm.

Cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii? Să se bazeze pe forțele lor sau ale altora?

Pentru că știau că o viață mai bună, mai ușoară poate trece prin portița pe care ți-o poate deschide școala. Cumva, și eu, ca părinte, am preluat aceeași concepție. Deși știu. Valorile, principiile de viață, toate s-au schimbat. Acum, nu reușește neapărat cel care e tobă de carte sau cel care are 10 pe linie. În fruntea listei de câștigători în viață pot fi și aceia care s-au bazat pe forțele altora, care nu au știut să învețe cu sârg și dibăcie, dar care au avut coate puternice, spate acoperit și o încredere nejustificată că totul li s-ar cuveni. Și cu toate acestea, țin ca ai mei copii să o ia pe drumul bun, lin și curat. Iar ceea ce obțin să fie prin propriile lui forțe. Prin propria-i strădanie.

Încă de la grădiniță, un copil este învățat ce înseamnă competiția. Să participi la un concurs este bine în măsura în care nu îți taie aripile, nu îți creează o și mai puternică stare de angoasă. De frică. De panică. Atât de mare, cât să te paralizeze și să te ducă într-o zonă din care, cu greu mai poți să ieși. Concursurile sunt bune pentru a învăța cum să faci față unei situații de stres. Pentru a-ți verifica cunoștințele. Nicidecum pentru a te face să îți pierzi încrederea în tine, atunci când greșești, sau când premiul se lasă așteptat.

Vă recomandăm și cartea Parenting cu iubire. Descoperă-ți instinctele de părinte, pe care o puteți cumpăra de AICI

Cartea lui Robin Grille este ca o călătorie ghidată în care te vei redescoperi pe tine-copilul. Te va ajuta, de-a lungul lecturii celor peste 400 de pagini, să-ți deschizi inima și mintea spre schimbare.

Să nu îi învățăm că merge oricum!

M-am întrebat de atâtea ori: e mai important rezultatul sau drumul pe care îl parcurgi până la obținerea lui? Nici acum nu am un răspuns simplu și ferm. Ci mai degrabă un soi de amestecătură, de combinație între cele două.

Căci, imaginează-ți ce înseamnă un parcurs greu, muncit, presărat cu ore multe de studiu și cu puzderie de emoții, la capătul căruia să nu se întâmple nimic bun, iar în sufletul copilului să apară doar o imensă dezamăgire? Și cum ar fi, dacă după nici cel mai mic efort, copilul ar câștiga premiul 1, doar pentru simplul fapt că a avut noroc? Sau ajutor? Sau mai știu eu ce…Ce învață? Că se poate și așa? Că nu-i nevoie de muncă asiduă, că merge oricum?

Cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii?

Așadar, cum e mai bine să ne creștem și să ne educăm copiii? În spiritul muncii, al corectitudinii dusă până la capăt, al învățăturii și al efortului personal, indiferent de rezultat? Sau că mai pot călca strâmb? Mai pot înșela câteodată sistemul, de dragul a ceea ce obține la final? Mai pot păși și ei pe urmele unui succes obținut fără prea multă muncă, ci mai degrabă “căpătat”? Nu știu cum e mai bine.

Nici măcar nu-mi dau seama dacă trebuie să fie o combinație între cele două. Sau dacă în mintea unui copil trebuie să se cuibărească încă de la început ideea că indiferent de rezultat, important a fost că ai participat și că ai rămas pe viață cu cunoștințele dobândite. Că ele, cumva, într-un mod neștiut, își vor arăta forța și importanța. Îl vor face să se simtă mândru și recunoscător că a avut șansa, voința și bucuria de a le învăța.

Am participat la un concurs de pictura cu fiul meu. Aș fi putut să-l ajut și să-i mai cosmetizez lucrarea, precum au făcut-o mulți părinți, sporindu-le poate, în acest fel, șansele de reușită. Am ales totuși să nu o fac.

I-am arătat cât de multă încredere am în forțele sale, cât de mult mi-a plăcut ce a realizat si mai presus de toate, l-am făcut să înțeleagă că bucuria reușitei prin forțele proprii este infinit mai mare atunci când succesul obținut este împărțit și nu-i aparține pe deplin! Și nici că eventuala lipsă a unui premiu nu ar trebui să-l întristeze. Cunoștințele se adună, se rostogolesc și, cu timpul, vor ajunge să se strângă într-un bulgăre mare cu care va putea să doboare toate obstacolele. Mult mai mari, decât un concurs de pictură. Iar atunci bucuria va fi uriașă.

Vă recomandăm și cartea Parenting cu iubire. Descoperă-ți instinctele de părinte, pe care o puteți cumpăra de AICI

Cartea lui Robin Grille este ca o călătorie ghidată în care te vei redescoperi pe tine-copilul. Te va ajuta, de-a lungul lecturii celor peste 400 de pagini, să-ți deschizi inima și mintea spre schimbare.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()