Cum lupți cu plictiseala copiilor? Lăsați-i să lâncezească, să-și pironească ochii pe pereți și să se gândească…

Cum lupți cu plictiseala copiilor în vacanță? Așteptam vacanța de vară ca pe o mană cerească. Ca pe un timp pe care simțeam că îl stăpânesc. Ca pe o dezlegare la distracție, la lenevit. La tot ceea ce-mi puneam în minte. Am trăit la țară. Printre oameni cu care ne salutam zilnic, cărora le călcam pragul casei, doar pentru a mânca câteva dintre fructele pe care noi nu le aveam sau pentru a le duce câte o găleată cu apă rece.

Mi-am făcut prietene cărțile și orele în care mă refugiam la umbra unui copac ori cele în care cutreieram ulițele până la mătușa mea, din satul vecin cu bicileta grea, cu cadru, a părinților mei. Nu aveam telefoane mobile, prea puțin ne uitam la televizor, în schimb iubeam natura, copiii de la care uitam să mai plec, zbenguiala fără noimă, serile călâi în care urmăream cu bățul bietele broaște sau lipăiam țântarii cu nemiluita.

Jucăriile aproape toate erau improvizate, foloseam absolut tot ce ni se părea că ar putea face față cerințelor noastre deloc pretențioase, zaț de cafea, foi de viță-de-vie, pământ umed, construiam castele, case de păpuși, împleteam chica știuleților de porumb, lipind-o pe capul rotofei al păpușilor de cârpă.

Cum lupți cu plictiseala copiilor oare ce variantă este mai bună

Toate, într-o exaltare și o veselie pe care acum rar o întâlnesc la copiii mei. Ei, care au la îndemână tot felul de jucării, de instrumente cu care ar putea să exploreze altfel lumea. Și cu toate astea, nu știu cum e mai bine. Să-ți pui mintea la contribuție, să transformi cu puterea minții simple obiecte în cele mai sofisticate unelte de joacă? Sau să ai totul de-a gata? Nu simțeam că mă plictisesc. Nu am spus niciodată, așa cum îl văd eu pe băiatul meu cel mare că se pierde în timpul pe care îl are. Că se învârte câteodată ca un leu în cușcă, neștiind ce să facă.

Despre copiii care se plictisesc repede și nu știu cum să scape de asta puteți citi și în cartea Cum să crești un copil energic 

Se întâmplă, din cauza asta, să încerc să construiesc în jurul lui tot felul de situații, care să-i stimuleze creativitatea și să-i pună mintea și trupul în mișcare. O acțiune și bună, și rea pe alocuri. Importantă, pentru că îl poate ajuta pe copil să înceapă să-și gândească singur activitățile.

Să și le croiască în funcție de preferințe, de disponibilitate, de aptitudini, cu condiția însă, să fie învățat. Să nu i se dea informația de-a gata, ci implicat în procesul de provocare a activităților. Negativă, pentru că îl poate face într-un fel sau altul dependent de ajutorul cuiva. Că nu-l lasă să se descurce singur.

Copiii au nevoie și să se plictisească. Și să lâncezească. E un proces care atrage, într-un final, lucruri bune. Țin minte că, mai ales în vacanțe, mă apuca o stare de letargie. De care mă săturam însă, la un moment dat. Și atunci trebuia să îmi găsesc tot felul de lucruri, de treburi de făcut. Am încercat să aplic strategia aceasta și cu fiul meu.

Cum lupți cu plictiseala copiilor. Ce funcționează cu fiul meu

După zeci de minute de plimbat prin casă, de tolănit prin pat, de aceleași nenumărate întrebări: ”Mami, eu ce să mai fac? Mă plictisesc! Când vine tati?” a început să scormonească printre jucării, printre cărți, printre jocuri și până la urmă, soluția salvatoare a sosit: ”O să-mi fac un tort de hârtie, că în curând o să fie ziua mea!”, mi-a spus fericit, cu fața radiind.

Fără să îmi ceară absolut nimic, și-a adunat toate materialele de care avea nevoie: foarfecă, hârtie glasată de diferite culori, lipici, perforatoare pentru a-și orna tortul, creioane colorate. O oră întreagă a buchisit la el. Și-a desenat dreptunghiuri de la cele mai mici la cele mai mari, le-a așezat sub formă de piramidă, le-a decorat, a lipit tot felul de decupaje, si-a numerotat cele cinci etaje ale tortului, reprezentând anii ce urmează să-i împlinească la sfârșitul verii, apoi și l-a agățat mândru pe frigider, bucuros că a reușit să facă ceva singur, fără ajutorul nimănui și mai ales satisfăcut că el a fost cel care a generat ideea activității.

Copiii trebuie să mai și lenevească. Să-și pironească ochii pe pereți și să se gândească. Să găsească singuri soluții la modul în care își pot petrece timpul liber. Vacanța este un moment bun să-i lăsăm să se descopere, să-și afle pasiunile, să-și provoace și să-și pună în aplicare dorințele. Numai așa vor fi mai siguri pe ei și mai independenți. Iar noi putem, de ce nu, măcar pentru câteva minute să respirăm aerul libertății.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()