Recunosc. Sunt dependentă de ideea de a întreprinde mai mereu ceva. Lâncezeala asta care picură stropi dulci de delăsare mi-e dragă abia seara, după ce sunt împăcată și bucuroasă că am reușit să fac ceva bun în acea zi. După ce mi-am terminat de bifat tot ce aveam de făcut, abia atunci pot să respir ușurată și să mă bucur de puțin timp, foarte puțin timp de leneveală. Ce se transformă imediat în somn, din păcate, nu întotdeauna cel mai odihnitor.
Cumva, cred că așa i-am învățat și pe copii. Să-și transforme joaca în ceva constructiv, iar din mânuțele și din mințile lor să iasă ceva de care să se bucure la final. Din care să fi învățat ceva. Știu. Copiii au nevoie câteodată să stea pur și simplu. Să se uite pe pereți. Să privească pe geam. Să lenevească, altfel spus. Mai ales că și din leneveală asta gânduri bune se pot aduna. Au nevoie de momente de făcut nimic, care să le aducă liniște și relaxare.
Cei doi copii ai mei însă sunt într-o continuă mișcare. Într-o perpetua agitație. Am stabilit că o zi da, o zi nu, lucrăm câte ceva. Alternăm pictura cu matematica, cunoașterea mediului cu dezvoltarea limbajului, muzica și dansul cu modelajul sau abilitățile practice. Dansăm, ne imaginăm că suntem tot felul de personaje, facem puzzle-uri, inventăm jocuri și Dumnezeu știe câte or mai fi.
Cum a fost în cazul copiilor mei grădinița online – nu mă încâtă că stau atât la calculator
În urmă cu ceva timp, a apărut grădinița online. La început, filmulețe și câteva sugestii, mai mult legate de abilitățile practice. Apoi, după ce s-a stabilit la nivel general că școala/grădinița online musai să continue zi de zi cu activități mai elaborate și mai complexe, am început să primim tot felul de sarcini. La butoane, eu, cu răspunsurile – copiii.
Pe de o parte, mă bucura entuziasmul cu care cei mici așteptau să vadă sarcinile. Erau asemenea unei surprize, care îi mai scoate cumva din rutina zilnică. Pe de altă parte, gândul de a sta atât de mult în fața calculatorului nu mă încânta deloc.
Este suficient că toată ziua laptopul toarce pe masa de bucătărie, acolo unde îmi fac treaba pentru serviciu, că un altul hârâie în cealaltă cameră, butonat mai bine de 10 ore pe zi de soțul meu, ca să-i mai văd și pe ei cu ochii lipiți de el. Dar altfel nu se putea. Sarcinile trebuiau rezolvate direct pe laptop. Și dacă ar fi fost numai asta, nu mi-ar fi apărut atâta păr alb pe cap.
Dar inevitabil, după fiecare activitate, începeau căinelile, smiorcăielile, plânsetele amare, rugămințile să mai vadă un filmuleț de desen animat sau un lucru pe care l-au zărit și li s-a părut interesant sau un cântecel ori chiar pe cineva care face nu știu ce lucruri prin casă.
Orice, numai să nu se dezlipească de ecran. În timp ce eu făceam exerciții de respirație ca să nu explodez, în încercarea mea de a mă liniști după ce îmi storsesem creierul în prealabil pentru a îndeplini câteva sarcini date de grădiniță (de când cu încuiatul în casă, nu mai avem la dispoziție nici atât de multe materiale didactice, hârtie creponată, glasată, fire de lânică sau mai știu eu ce mi-a mai trebuit pentru a rezolva cerințele).
Obositor este un cuvânt prea slab când e vorba de grădinița online
Să stai cu copiii atâta timp poate fi un privilegiu. Și adesea așa l-am și considerat. Însă, atunci când totul trebuie să treacă prin mâinile și prin mintea ta, obositor este un cuvânt prea slab. Nu cuprinde în el nici măcar jumătate din efortul pe care îl fac în fiecare zi pentru a putea să țin piept nevoilor lor.
Mă apuc de una, termin alta, mă strigă non-stop, dacă nu au o problemă reală, inventează, tot ca să fiu în preajma lor.
Sarcinile pentru grădinița online musai să fie rezolvate cu mine alături. Știți cum este să încerci să mergi după ce te-ai dat într-o învârtitoarea dintr-aceea ce făcea deliciul bâlciurilor la care mergeam cu bunicii când eram copii? Ei, așa sunt eu la sfârșitul zilei. Împleticită și amețită.
Și cu toate astea, mi-am spus de atâtea ori că nu am dreptul să mă vait. Atâta timp cât avem o întreagă tehnologie la dispoziție. Atâtea căi de a învăța. De a fi la curent cu mersul lumii. Atâta timp cât suntem sănătoși. Poate părea un clișeu. Credeți-mă, nu este. Atâta timp cât suntem pe picioare, și nu lipiți de pat, suntem bine. Îmi doresc ca școala/grădinița online să fie doar o soluție de moment.
De compromis. Mai ales că ea este inexistentă în cazul atâtor copii. Și, peste toate astea, nimic nu poate să înlocuiască căldura cu care dascălul își înconjoară elevii, sfaturile prețioase menite să le croiască drum frumos în viață ori bucuria de a te întâlni zi de zi cu colegii de școală, care adesea se transformă în prietenii pe viață.
