Mamă cu doi copii și suprasolicitarea simțurilor. Epuizarea la care nu m-am așteptat

Ca mamă, să fii obosită e regulă, nu excepție. Dar să constați suprasolicitarea simțurilor ați pățit? Eu da!

Oboseala, extenuarea, sfârșeala, spuneți-i cum vreți, este ceea ce vine la pachet cu maternitatea și o știm bine cu toții. Somnul întrerupt, alimentația pe fugă sunt cele pe care dăm cel mai repede vina, există însă un factor care nici nu mi-ar fi trecut prin cap că poate contribui la această stare – suprasolicitarea simțurilor.

De la o vreme, am început să observ că nu mai pot prelucra sunetele daca vin în același timp din diverse direcții. Dar am ajuns la acel ”asta e”, care să-mi arate clar că simțurile mele au aprinse butoanele de alarmă atunci când băiatul cel mare s-a apropiat de mine într-o zi, iar eu m-am smuls într-o parte din reflex, crezând că iar urmează să se joace în părul meu. ”Am vrut să te pup doar”, mi-a zis dezamăgit.
Cum am ajuns aici?

Simțul tactil: somnul bebelușului înseamnă doar că schimb copilul care stă sudat de mine

De mai bine de jumătate de an, sunt mamă cu doi copii, un preșcolar și un bebeluș. Cu bebelușul e clar, alăptare la cerere, brațe cât cuprinde, co-sleeping – totul presupune mult contact piele pe piele. Acestora se adaugă și nevoile celui mai mare. Dintotdeauna, el a fost foarte tactil. Nevoia de a sta lipit de mine este pronunțată și acum. Nu cunoaște supradoze de îmbrățișări, iar de când brațele mele sunt preponderent ocupate cu junioara, el găsește orice clipă liberă pentru a-și lua porția, și poate acum chiar mai mult decât înainte, pentru că nevoia de atingere se suprapune cu nevoia lui de a se simți la fel de iubit ca înainte. Nu trebuie să stea neapărat în brațe, e suficient să se atingă de mine, să se joace în părul meu, numai să simtă această legătură. Când era el bebeluș, receptorii mei luau o pauză atunci când dormea, acum somnul bebelușului înseamnă doar că schimb copilul care stă sudat de mine.
Da, și în acest moment, când scriu, el e lipit de spatele meu, în timp ce ascultă pe repeat Europe ”The final countdown”. Fundalul muzical mă aduce la al doilea simț care ia insuficiente pauze – auzul.

Simțul auditiv:  ”Maaaamiii!”, refrenul zilelor mele

”Mama!”, ”Maaam!”, ”Maaaamiii!” ”Mamamamamaaaa!” suprapuse pe aceleași apeluri, dar în limbaj bebelușesc constituie refrenul zilelor mele. Dacă în studenție eram capabilă să învăț pentru examene cu orice muzică pe fundal și cu forfota caracterisitcă unei camere cu 5 paturi în cămin, acum simt că nu sunt în stare nici măcar să îmi aud gândurile în timpul zilei, când cea mică plânge, iar cel mare face vocalize ca Gelsomino (personajul cărților lui Gianni Rodari, care avea o voce capabilă să facă cioburi orice geam). Geamurile noastre sunt încă intacte, dar nu pot spune același lucru despre nervii mei. Vocilor copiilor li se adaugă clasicele sunete ale casei, mașina de spălat cu centrifugă, hota, frigiderul și uneori muzica, desenele animate. Seara mă surprind că nu reușesc să găsesc cele mai elementare cuvinte pentru a mă exprima dacă în casă zumzăie prea multe surse. Pur și simplu simt cum creierul meu se transformă în plastilină, în timp ce încearcă să iasă din spațiul plin de zgomote.

Simțul vizual: Ochii în patru e starea de fapt a mamelor

Aici încadrez atenția în general. Ochii în patru e starea de fapt a mamelor. Ce pune în gură cea mică, pe unde se cațără cel mare, cât e de aproape de margine și riscă să cadă de pe pat cea mică, ce viteză ia băiatul când e pe bicicletă și dacă se apropie vreo mașină. E apatică, are ochii mici ea sau el respiră pe gură, are bubițe pe corp. Toate detaliile întră automat într-un scaner care evaluează riscurile, decide următorii pași și totul făcut în mod constant, clipă de clipă, zi și noapte.
Și vine un moment când simțurile tale încep să tragă clopotele a pauză, iar ”sunt obosită” prinde valențe absolut noi.

Nu puteam să-mi imaginez vreodată că simțurile se pot extenua. ”Cum adică să obosești să atingi, să vezi, să auzi?”, aș fi spus câțiva ani în urmă. Dar lucrurile sunt mult mai nuanțate. Pentru că nu e vorba pur și simplu de atins, ci ești atins în mod constant, vrei sau nu vrei, pentru că aceasta e nevoia copiilor tăi. Nu obosești privind, ci pentru că supui orice informatie captată unei analize de ”riscuri și oportunități”, nu obosești să asculți, ci nu mai faci față mai multor surse de zgomot peste care ai foarte puțin spre deloc control.
E posibil că reacția aceasta este legată și de faptul că încă din sarcină simțurile noastre devin mult mai ascuțite, la miros și la gust schimbarea este cea mai evidentă. Nu mă bazez pe vreun studiu, dar cred că și după naștere simțurile rămân la cote înalte, din instinct de apărare a puilor. Ele creează acel ”al șaselea simț” al mamelor despre care se vorbește adesea.

Odată ce am înțeles că trăiesc acest gen de oboseală am început să caut dacă este în vreun fel documentată și ce soluții există, altele decât excluderea factorilor declanșatori. Cum bine înțelegeți, nu poți exclude copiii din viața unei mame.

Soluții

Psihanalista Laurrie Hollman, autoarea cărții Unlocking Parental Intelligence: Finding Meaning in Your Child’s Behavior consideră că persoanele introvertite riscă să sufere mai curând de epuizare senzoriala. Aceasta deoarece mamele introvertite au nevoie de mai mult timp pentru sine, ca să-și reîncarce bateriile și să gestioneze suprasolicitarea simțurilor. Tot ea vine cu câteva recomandări pentru a face față acestui fenomen:

1. Redu ritmul
Ușor de zis, greu de făcut, când ești mamă full time. Psihologul totuși nu se referă la o schimbare radicală, ci doar să îți amintești să stai pentru câteva minute jos să-ți tragi sufletul. Aceste scurte pauze te vor ajuta să nu mai simți povara părintească în toată greutatea ei.
Cum aplic eu: Am exclus zicala ”Nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Adică nu îmi mai propun să fac foarte multe peste zi, ceea ce mă ajută să reduc ritmul. Dacă la finalul zilei suntem toți bine, sănătoși e cel mai important lucru de care am nevoie. Restul pot să las pe mâine, sau poimâine sau când o fi să fie.

2. Nu uita să mănânci
Când ești atât de preocupată de a îngriji copiii, deci și de masa lor, poți crede că vei economisi timp dacă sari peste masa ta, sau o iei în fugă, din picioare. Lipsa alimentației adecvate te va slei de puteri mai repede. Așa că, reține, masa ta este cel puțin la fel de importantă ca masa copiilor.
Cum aplic eu: Mi-am propus să mănânc ceva odată la trei ore, acest regim îmi organizează ziua și îmi asigură un aport constant de energie, în așa fel încât la finalul zilei nu mai ajung rea sau leșinată de foame.

3. La cumpărături, folosește căști cu izolare fonică
Dacă faci cumpărăturile singură, fără copii, încearcă să scoți din raza auditivă zgomotele supermarketului. Zumzetul magazinelor vine peste și așa obositele tale simțuri și face și mai mult rău. Așa că muzica relaxantă în căști sau chiar căștile cu izolare fonică pot fi o scăpare pentru tine.
Cum aplic eu: Nu fac cumpărăturile fără copii, dar acasă, pentru a avea un control peste suntele care mă ”atacă” îmi aleg o muzică pe care vreau eu să o ascult și mă concentrez pe ea, nu pe celelalte zgomote de fundal.

4. Vorbește încet și rar
Când copiii își aud mama vorbind încet și ei tind să-și înjumătățească acutele. Nu fac aceasta conștient, ci își ajustează tonului vocii după al tău, pentru că se identifică cu tine.
Cum aplic eu. Aici am nevoie de exercitiu. Am instituit un joc cu copilul mai mare, ”de-a vorbitul în șoaptă”, dar și o regulă, ”în casă vorbim încet”. Uneori ajută, alteori nu, dar lucrăm în această direcție.

5. Acordă-ți timp
Unele mame care suferă de suprasolicitarea simțurilor aleg să se trezească o oră înaintea copiilor pentru a-și oferi acel timp de care au nevoie, altele adorm după copii din același motiv. Oricare ar fi soluția potrivită ție, neapărat găsește zilnic acest timp care te reîncarcă pentru a fi apoi mai pregătită să răsăunzi eficient nevoilor copiilor.
Cum aplic eu: „Ora mea” este seara după ce adorm copiii și constă într-o baie în liniște și respectarea unui ritual de îngrijire a tenului. Este acel alint pe care mi-l ofer zilnic și gândul la el mă ajută să trec mai ușor peste zilele grele.

Voi ați simțit vreodată că v-au obosit simțurile? Ce soluții ați aplicat?

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()