Vocea ta. “Mamă, du-te să salvezi țara!”

Adriana Moscu

“Salut! Dacă simți că te mănâncă degetele și ai vrea să scrii ceva despre cum simțim, ca părinți, abuzurile din aceste zile, feel free! Ce le spunem copiilor, cum îi pregătim pentru o lume strâmbă etc?”

Așa m-a abordat pe FB Cristina, redactorul-șef adjunct al site-ului Totul Despre Mame. Cum să refuz o astfel de oportunitate, deși mi-aș fi dorit să nu vină niciodată?

N-am putut să fiu niciodată prea concisă în exprimare – de multe ori mă gândesc că ar fi trebuit să devin scriitor, nu jurnalist. Așa că, încercând să răspund la întrebările Cristinei, o să vă iau puțin pe ocolite.

Pe când eram foarte mică, pe la 5 ani, am experimentat… hoția. Nu știu ce s-a întâmplat, cred că a fost mai degrabă curiozitate de copil fără minte, cert este că am scotocit prin haina unui musafir venit la ai mei în vizită, am găsit o monedă de cinci lei vechi și mi-am însușit-o. După ce musafirul a plecat, am simțit că se prăbușește lumea pe mine, i-am spus imediat lui tata, care s-a schimbat la față și mi-a zis cu o voce sugrumată: “Arată-mi moneda acum”. I-am arătat-o. Inima mi se oprise. Nu puteam să-l privesc în ochi. “Arunc-o imediat la coș, sub ochii mei”, mi-a spus tata și i-am simțit privirea care a trecut prin mine și m-a făcut bucăți bucățele. Am aruncat-o ca teleghidată și m-am simțit de parcă scăpasem de sub o vrajă urâtă. Lumea avea iar sens, eram iar un copil nevinovat, mă eliberasem de povara unui gest pe care nici eu nu-l înțelegeam, dar acea întâmplare nu aveam s-o uit niciodată. “Cum ai putut să faci așa ceva? Cum să furi de la un om din buzunar? Unde ai văzut tu asta? ” Nu am avut un răspuns, dar mi-am învățat lecția cu vârf și îndesat.

Anii au trecut și, într-o zi, pe când eram în pragul adolescenței, am cumpărat o revistă de la chioșc. Vânzătoarea mi-a dat rest, dar nu l-am numărat pe loc. Am ajuns acasă și am văzut că în buzunar aveam mai mulți bani decât ar fi fot normal. Nu era o sumă mare, echivalentul a 4-5 lei de azi. Inițial, m-am bucurat și nu mi s-a părut aceeași situație ca în cazul monedei sustrase în copilărie: “Asta e, e greșeala ei, a fost neatentă, nu e vina mea. O să-mi mai iau o revistă de ei.” Dar a venit noaptea și nu am putut închide un ochi. Iar când ațipeam câteva minute, visam monștri și balauri amenințători. Când s-a crăpat de ziuă, m-am îmbrăcat cu viteza fulgerului și am pornit alergând spre chioșc. I-am înapoiat vânzătoarei restul, spunându-i că mi-a dat mai mult. “Vaaai, mulțumesc din suflet! Așa copil, mai rar! Felicitări!” Se uita la mine cu ochi mari și zâmbetul cât casa. Nu m-am simțit mândră, dimpotrivă, mi-am dat seama că eram capabilă de furt și înșelăciune și că doar de mine depindea să aleg între rău și bine. Ce aș fi făcut dacă aș fi crescut într-o familie cu altfel de părinți, care să nu mă educe în spiritul dreptății și cinstei absolute, cum au făcut ai mei? Unde aș fi ajuns? Probabil nu în stradă, scandând azi cu sutele de mii de demonstranți.

Suntem mulți și ne mai facem

Suntem mulți, dar încă suntem, din păcate, o minoritate. Azi, sunt mama a două fetițe minunate de 14 și 9 ani. pe care le-am învățat de mici ce e cinstea și la ce folosește ea. Ce m-a învățat pe mine trecerea prin viață, de 38 de ani încoace? Cu toții greșim o dată sau de mai multe ori. Sunt etape firești din evoluția fiecăruia. Până nu muști din măr, nu poți să faci diferența între bine și rău, între cunoaștere și ignoranță. Dar cu toții avem puterea de a ne îndrepta, de a nu recidiva, de a deveni oameni întregi, cu spirit civic și coloană vertebrală. Oameni pentru care 1+1 fac 2 atât la nivel declarativ, cât și la nivel faptic.

Dar lucrul ăsta nu e posibil fără a ne ajuta unii pe alții. Nu putem reuși de unii singuri. Cel puțin, până la un punct, avem nevoie de modele, de exemple pozitive. De cineva care să ne arate drumul cel drept. Iar aceste faruri în noapte, acești stâlpi de la temelia unei case, suntem noi, părinții. Un copil se naște bun, dar conjucturi nefaste îl pot schimba pe parcurs. Dacă, generații la rând, ne vom învăța copiii din fragedă pruncie ce înseamnă bunătatea, cinstea, implicarea, empatia, libertatea, corectitudinea, treptat, aceste principii vor deveni parte din ADN-ul adulților de mâine. Puterea exemplului are două fețe: ea poate funcționa negativ, dar și pozitiv.

În primii ani de viață, un copil învață despre tot imitându-i pe cei mari. Exact așa cum învață și limba. La maturitate, este fluent în limba țării în care a crescut. De ce n-ar fi “fluent” în valorile bune care i-au fost insuflate încă de la început?

Clasa politică de azi e rezultatul adulților de ieri. Gândiți-vă că și ei au fost cândva copii. Nu cred că le stătea mintea la ordonanțe de urgență penale adoptate în crucea nopții. Ci la joaca pe maidan sau în fața blocului. Însă părinții lor, dascălii lor și, poate, mai târziu, superiorii lor, au fost ocupați cu alte lucruri decât necesitatea de a le fi un exemplu pozitiv. Să nu (mai) repetăm greșelile înaintașilor noștri și acest efect de domino pervers va înceta!

“Mama, du-te să salvezi țara”

Copiilor mei nu le-a fost deloc ușor să înțeleagă cine sunt cei răi și cei buni în țara asta. Multe nume, multe chipuri, multe discuții fără sens pentru o minte curată de copil crescut într-o bulă cinstită, dar, totuși, bulă. De câte ori mă uitam la televizor mă întrebau: “Ăsta cine e? E bun, sau e rău? De ce e bun? De ce e rău? Cu cine trebuie să ținem? Ce-au făcut?”

Să nu ai impresia că sunt prea mici pentru a le explica politica. Poate că la început vor încurca “poveștile” între ele, dar repetă-le constant, până când lucrurile se limpezesc și îl vor putea delimita clar pe Spân de Făt Frumos. Nu le expedia șansa la “dreptate” printr-un prea puțin drept “Ești prea mic tu pentru de-astea!”. Acum, la 14 ani, pe când mă pregăteam să ies la manifestații, Ioana mea mi-a spus: “Mama, du-te să salvezi țara! Nu mai sta atâta în oglindă, ești frumoasă, ieși mai repede la protest! Uite câtă lume s-a strâns!” Puterea de înțelegere pe care o are acum e uriașă în comparație cu doar un an înainte. Se implică, îi pasă, știe cine sunt actorii politici și nu doar de la noi din țară, ci și din Europa și de peste Ocean. La alegerile americane, a făcut meme-uri de susținere și, apoi, de consolare pentru Hillary. Iar acum 30 de minute pe ceas a dat share clipului în care o bătrânică strângea gunoaiele rămase în urma agitatorilor infiltrați ieri în piața Victoriei, printre protestatarii pașnici. Am fost cu ea la mitingul de după Colectiv. Atunci era destul de speriată și dezorientată. Nu înțelegea prea bine ce era cu masa aceea de oameni care își strigau durerea, și disperarea, și indignarea. Și morții. Azi vorbește despre acel moment ca despre “Revoluție”, iar azi face pe baby sitter-ul pentru sora mai mică și ne îndeamnă să nu ne grăbim să ne întoarcem acasă de la protest, asigurându-ne că totul e sub control acasă.

Suntem puțini, dar ne facem tot mai mulți, iar implicarea noastră, a părinților, dascălilor și tuturor celor care se sufocă în lipsa cinstei, trebuie să fie cât mai puternică. Să schimbi mentalități într-o țară cu un trecut ca al nostru se poate dovedi o muncă sisifică, dar nu imposibilă. Ar trebui luat sat cu sat și educat social și politic. De la mic, la mare. Cu ONG-uri, cu voluntari, cu părinți, cu studenți, cu oameni de BINE, în weekend, în vacanțe, care când și cum poate.

Mi-a venit o ultimă idee: după succesul cărții pentru copii scrisă de Marian Godină, ar trebui să apară urgent și o carte (sau mai multe) de educație politică și despre importanța spiritului civic. Scrisă prietenos, pe înțelesul celor mici. Iar astfel de inițiative ar trebui să se înmulțească. Copiii trebuie să înțeleagă de mici că politica nu a fost, la început, un cuvânt cu o conotație peiorativă. Și că statul pe tușă și resemnarea sunt atitudini nocive și complice.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa