Pe OLX găsești de toate. Chiar și prieteni vechi

Cristina Călin, redactor
familie padure cort

– Hei, vrei să plecăm cu cortul câteva zile la munte cu copiii?
– Hmm, sună interesant, dar noi nu avem cort!
-Nu-i nimic, caută și tu pe un site d-ăsta de vânzări și poate găsești ceva!

Așa a început aventura noastră. Am zis că nu mă costă nimic să încerc să găsesc ceva. Intru pe OLX, că aveam ceva experiență cu el și caut cort. Voiam să-l cumpăr de la cineva din București, ca să mă pot întâlni cu persoana respectivă, să și văd cum arată. Aveam un buget de 500 de lei. Nu mai cumpărasem niciodată astfel de echipament și cam așa îmi închipuiam eu că ar trebui să coste. În 5 minute am găsit ce-mi trebuia: cort de 4 persoane, cu verandă, 2 foi, 140 de lei. Acestea fiind spuse, o anunț pe prietena mea că am rezolvat problema.

Olx. Mama și Copilul

-Saci de dormit ai?

Evident că n-aveam. Intru iar pe OLX. De data asta, a fost ceva mai complicat. Aveam nevoie de doi saci de adulți și doi pentru copii. Le-am găsit din două surse. Pentru sacii de dormit pentru copii, cel mai repede a fost să intru la secțiunea ”Mama și copilul” și acolo erau pe mărimi, cu specificații tehnice. 250 de lei toți 4. M-am întâlnit cu oamenii. Ba chiar a fost bine, că mi-au dat și câteva ponturi cu privire la ceea ce mai trebuie să iau dacă vrem să plecăm cu cortul. Erau și ei ca noi, iubitori de plimbări și voiau să vândă sacii de dormit pe care îi aveau pentru a-și cumpăra unii potriviți pentru temperaturi mai scăzute pentru că voiau să treacă la nivelul următor. 3 zile cu cortul iarna. Eu nu sunt mare iubitoare de frig, așa că le-am urat succes.

Proaspătă posesoare de cort și de saci de dormit, m-am așezat liniștită pe canapea și butonam telefonul să văd cum arată zona unde vom campa. Copiii țopăiau pe lângă noi emoționați de noua noastră aventură. Și ce văd? Oamenii ăia aveau și masă pliabilă și scaune. Ca să nu mă mai stresez am instalat aplicația OLX pe telefon și m-am apucat să caut scaune și masă de camping. De această dată, am găsit unele pe la Ploiești și am hătorât împreună cu vânzătorul să le luăm în drum spre aventura noastră fabuloasă. Acum că aveam și masă, trebuia să punem pe ea și ceva mâncare. Am căutat o butelie de voiaj. Grătar știam că are prietena mea, așa că am scăpat. Cum intrasem în categoria de produse de camping mi-au mai picat ochii pe o saltea gonflabilă, pe un proiector cu leduri, un dus solar de 40 l, o ladă frigorifică și un hamac. Pe unele dintre acestea le-am primit prin curier, pentru altele m-am întâlnit cu vânzătorii. Am mai intrat o dată la ”Mama și copilul” pentru niște seturi de picnic pentru ăștia mici, ca să fie mai ușor de luat masa.

Și ca să fie treaba-treabă știți ce am mai găsit pe OLX? Pe fosta mea colegă de bancă din generală, care nu are cont de facebook și niciun alt fel de cont pe rețelele sociale. De la ea am luat hamacul, tot de la ”Mama și copilul”. Pleacă împreună cu familia în Australia și nu mai are nevoie de el. Am făcut schimb de adrese de e-mail, ba chiar a fost de acord să meargă și ea cu familia cu noi la munte. Dacă știam că pe OLX găsești și prieteni vechi, în mod cert în foloseam mai mult până acum! Poate așa o găsesc și pe Fany, vecina mea de la bloc cu care ne-am jucat toată copilăria!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa