Dragi bunici, vă mulțumim pentru momentele în care ne țineți locul în viața copiilor noștri!

Cristina Călin, redactor

Aveam vreo 3 ani când mă plimbam împreună cu străbunica mea, bunica tatălui meu, căreia toți îi spuneam Mița. Era încă în putere și băteam împreună străzile actualului bulevard Ion Mihalache. Uneori mergeam spre parcul Cireșarii și nu-mi aduc aminte decât de un tobogan ce întruchipa un elefant uriaș. Alteori mergeam pur și simplu prin zona de case și sporovăiam câte-n lună și în stele. Și azi îmi place la nebunie să merg fără vreo țintă anume pe străzi, neapărat cu case, și să vorbesc cu mine însămi.

Pe vremea bunicilor mei

Mi-aduc aminte că aveam 3 ceșcuțe de jucărie, una bleu, alta mov și una roz. Toate culorile erau metalizate, dar sărite din loc în loc de la atâta joacă. Îmi plăcea să le bag printre garduri, deși bunica Mița îmi tot spune să n-o mai fac. Și, la un moment dat, cea mov a căzut chiar într-o curte care avea parcare în pantă. Nu aveam cum să o mai recuperăm. Era pe vremea lui Ceaușescu și bunica nu ar fi sunat la poartă să ceară ceșcuța. Uneori visez cănuța aia la poarta garajului și pe mine cum mă țin de gard și strig după ea ca pe vremea bunicilor.

Când am mai crescut, îmi petreceam vacanțele de vară la bunicii din partea mamei. Dacă de la bunica Mița am învățat cum e cu viața în oraș, cu ieșitul la restaurant, am prins gustul muzicii populare și mi s-au imprimat în destin câteva apucături de oltean veritabil, de la bunicii de la țară am deprins alte lecții.

Aici era totul despre muncă și discreție, în proporții egale. Dacă nu muncești nu ai. Și ca să poți să muncești eficient, trebuie să fii extrem de organizat: să te culci devreme, să mănânci când ți se pune masa, să te odihnești când ai ocazia. Nu puteai face asta fără autocontrol, iar la vârsta elevului de școală primară e o abilitate care trebuie cultivată. Pentru că voiam să mă și joc, am reușit repede să mă deprind cu toate treburile de prin gospodărie. Atunci eram chiar enervată pentru diminețile în care mă trezeam să adun fasole din porumb înainte să dea soarele, pentru orele lungi în care căram oale de lut din cuptor afară și invers, pentru serile în care mergeam la islaz să luăm vacile. Toate astea erau în detrimentul jocurilor, iar glasurile de copii răsunau pe drum. Dar, pe principiul ”ce nu te omoară te face mai puternic”, azi pot să fac orice muncă fizică fără mari probleme și fără să mă văicăresc și îmi place la nebunie viața la țară.

Astăzi este rândul fetei mele să stea cu bunică-sa și, Doamne, așa mi-aș dori să fi avut și eu o experiență la fel de frumoasă ca a ei. Eu nu am povești cu bunici care te pupă și te țin în brațe, nici cu bunici cu vorba molcomă și caldă, nici cu bunici care sunt acolo ca refugiu când te ceartă părinții.

Pe vremea bunicilor ei

Fii-mea are toate astea. Are o bunică extraordinară, mama mea. Tot ce nu reușeșc eu să o învăț o face ea, iar lecțiile sunt firești, fără ceartă sau grabă. Mama îi explică despre cât de important este să fii ordonat, să ai grijă de lucrurile tale, să fii chibzuit. O face prin puterea exemplului, fără să folosească neapărat cuvinte, cum o făcea când eram eu mică, motiv pentru care acum nu vreau să mai fac nimic din toate astea.

Uneori sunt un pic invidioasă pe relația lor. Pentru că eu nu am avut așa o bunică și pentru că aș fi vrut ca mama să aibă aceeași atitudine și când eram eu copil. Dar, pe de altă parte mă bucur pentru copila mea. Când eu nu sunt acolo pentru ea (știți cum e cu părintele modern), este mama. Când eu impun limite și se supără pe mine, se duce și mă ”pârăște” la bunică-sa care îi spune că o înțelege, dar să se gândească și ea că poate am dreptate. Îi aduce argumente cu dragoste și blândețe. Are mai multă răbdare acum și dă tot ce n-a dat când eram eu mică. E un câștig reciproc. Eu nu i-am spus niciodată mamei ”te iubesc”, nu pentru că nu o simțeam, ci pentru că nu ne era în obișnuință. În schimb, fii-mea îi spune în fiecare zi și a învățat și mama să-i răspundă.

Este atât de important ca bunicii să fie prezenți în viața nepoților lor. Chiar de vi se par imperfecți, chiar dacă nu respectă regulile și mai strecoară câte o prăjitură cu zahăr și multă ciocolată, chiar dacă îi lasă mai mult la televizor, chiar dacă le mai șoptesc rezolvarea la câteo problemă la matematică, bunicii nu sunt rău intenționați. O fac din iubire. Și, pe vremea lor, așa era iubirea!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa