Am ajuns la limita răbdării după ce educatoarele ne-au tot pus în față o revistă pentru copii cu jucărie atașată pe care noi, părinții, suntem nevoiți să o plătim la insistențele celor mici. Cumpărăm la grădiniță rechizite în valoare de câteva sute de lei pe an, cumpărăm apa, hârtia igienică și săpunul copiilor, cumpărăm până și sacii de gunoi, dar simt că nu mai există o limită.
„Mama, vreau și eu revista de la doamna de pe masă!”,
„Iubire, știi bine că acasă nici nu o deschizi. Am luat-o de atâtea ori și…”
„Ba nu, cororez (n.r. – colorez) tot! Uite, mama lui Tudor a cumpărat-o!”
Cam așa sună dialogul nostru într-o zi anume a lunii în timp ce încerc să-l îmbrac pe repede-înainte în speranța că voi reuși de această dată să ies din impas odată ce închid/trântesc ușa grădiniței. Ziua aceea este o dată fixă la care ne este „livrată” la grădiniță, fără să cerem și fără să vrem, o cunoscută revistă pentru copii. Ca multe alte lucruri și servicii din grădiniță, ne este „împachetată” frumos sub denumirea „opțională”. În dialogul nostru cu periodicitate lunară se mai schimbă doar numele copilului care primește revista de la buna lui mamă.
Sunt mama unui băiețel de grupă mijlocie într-o grădiniță de stat din București, Militari. O grădiniță „bine cotată”, dacă ne luăm după clasamentele, topurile făcute de cine știe cine, pe cine știe ce criterii. Nu-i spun numele, numărul, dar nu pentru că mi-e teamă de urmări, ci pentru că ceea ce urmează să scriu se întâmplă în multe grădinițe din București, cel puțin, atât cât am avut ocazia să discut cu părinții prin parcuri. Eu l-aș numi fenomen, alții ar folosi, poate, cuvinte mai dure.
Revista lunară cu pricina are mereu o jucărie atașată și este este expusă pe catedra educatoarelor în multe exemplare, răsfirate ca pentru prezentare. O revistă care se laudă că este alegerea numărul 1 a copiilor, dar cum a ajuns cea mai populară nu este niciun mister pentru noi, părinții care contribuim la creșterea tirajului.
Aranjată frumos pe masă, publicația cu pricina așteaptă să fie luată acasă de copii, după lungi și înlăcrimate rugăminți adresate părinților. Al meu, ca toți ceilalți, o vrea pentru jucăria atașată, pentru că, altfel, este bine sigilată și nu are ocazia să o răsfoiască și să decidă apoi dacă îi plac desenele și activitățile din interior.
Cumpărăm jucării anti-educative
Nu iei revista – copilul se va supăra, va încerca să-ți explice că toți ceilalți părinți au cumpărat-o pentru copiii lor (numai tu ești o mamă rea!), că el nu a avut niciodată o jucărie așa frumoasă etc. Argumente are câte-n lună și-n stele, dar și tu, și el știți de la bun început că te vei lăsa înduplecată. Te gândești pentru o clipă că ar fi fost așa de bine dacă astăzi l-ar fi luat soțul de la grădiniță – cu el sigur nu ar fi avut sorți de izbândă!
Vei scoate din buzunar cei 11 lei și vei plăti un zâmbet și câteva minute de fericire pentru copil. Da, câteva minute sau cam cât durează până când copiii ajung să se plictisească de jucăriile nefolositoare sau anti-educative, cum li se mai spune jucăriilor care nu stimulează abilitățile și inteligența copiilor. Fac referire la jucăria atașată. Revista pentru copii nu o va deschide, pentru că preferințele lui sunt diferite.
Până la urmă, sunt doar 11 lei, mă gândesc. Cheltuiesc mai mult pe lună pentru alte jucării nefolositoare, tot pentru acel zâmbet neprețuit. Cumpăr multe alte nimicuri inutile în casă mai scumpe de atât. În plină epidemie de gripă, am plătit, eu și ceilalți părinți, curățarea covoarelor de la grădiniță – aproape 300 de lei, cu ridicare și livrare. Au închis grupa, pentru că aveam multe cazuri de gripă, și ne-au spus doamnele că ar fi pentru binele copiilor să le luăm și să le curățăm noi cu o firmă specializată. (Paranteză 1: am crezut că este treaba îngrijitoarelor, dar cine le studiază fișa postului? Paranteză 2: anul trecut nu am plătit curățarea covoarelor, deduc că au stat cu ele murdare tot anul).
De la începutul anului școlar, am avut două ședințe la grădiniță. Prima ședință. Eu și alți doi-trei părinți la fel de vocali ca mine le-am rugat să nu mai aducă revistele cu pricina în grupă, să le vadă copiii. Să ne anunțe când vin și le cumpără cine dorește, pentru acasă. Doamnele au aprobat, nu prea am avut susținere din partea celorlalți părinți, dar am crezut că am tăiat problema de pe listă. Luna următoare- revista, din nou, la prezentare.
„Doamna directoare ne aduce la grupă revistele pentru copii!”
A doua ședință. De această dată, am avut aliați mulți și puternici, le mulțumesc pe această cale pentru curajul lor. S-a ridicat tonul și s-a decis cu majoritate de voturi că revista nu va mai ajunge la grupă. În tot vacarmul stârnit de revistă, am reținut o replică memorabilă: „Știți, doamna directoare ne aduce la grupă revistele pentru copii!”, a încercat să se justifice pe ton scăzut una dintre educatoarele noastre. Cum probabil ați intuit deja, ședința s-a întâmplat înaintea dialogului cu copilul pe care l-am relatat la început. Cu jucăria ei frumos ambalată, revista tronează în continuare pe catedra educatoarelor noastre și a altora din grădinițele publice românești.
Am renunțat să mă mai opun când la grădiniță sau la școală trebuie să strângem bani pentru apa de băut a copiilor, pentru banalul săpun, pentru hârtia igienică, până și pentru sacii de gunoi din clasă și de pe hol – acum avem reciclare selectivă, deci ni s-a triplat și nouă, părinților, necesarul de saci. A ajuns să mi se pară chiar firesc să contribui pentru televizorul, imprimanta sau mai știu eu ce obiect scump cerut de educatoare sau învățătoare.
„Sunt pentru copii, pentru binele lor, pentru educația lor”, mă consolez cu vorbele educatorilor și mă supun votului unanim de pe grupul de părinți. Nu, nimeni nu vrea să facă notă discordantă cu restul părinților, nimeni nu vrea să „se pună rău” cu doamnele educatoare. Și mie, și vouă ne este teamă ca nu cumva rebeliunea noastră să aibă repercusiuni asupra copilului.
Când educatorii devin vânzători de carte
Pentru toate cele de mai sus, aș putea blama neputința sistemului de învățământ din România, incapabil să asigure cele necesare pentru igiena și educația celor mici. Nu același lucru pot spune despre revistele ambalate frumos ca „opționale” și vândute de la înălțimea catedrei de educator printr-o strategie perfidă. Înțeleg de la alți părinți că mai există un titlu de revistă vândut în aceeași manieră în grădinițele de stat.
Nu știu dacă aparține aceleiași edituri, dar este cel puțin surprinzător modul în care, dintre toate revistele pentru copii de pe piață, care nu sunt puține, una-două au reușit să ajungă la sufletul sistemului românesc de învățământ, chiar în interiorul său. Dacă aș fi un educator pus într-o astfel de situație, aș considera un afront poziția de vânzător de carte pentru edituri, fie și primită „de sus”.
Am o senzație de neputință când grădinița ne sfidează ori de câte ori ne forțează mâna să cumpărăm lucruri inutile și împotriva voinței noastre. Până vom ajunge la școală, sper să scap de această senzație. Probabil că mă voi căli, așa cum au făcut-o mulți părinți înaintea mea.
Citiți mai multe despre educarea copiilor preșcolari din următoarele articole:
- Ghicitori matematice pentru preșcolari
- Cum încurajăm creativitatea preşcolarilor
- Oana Moraru: Cum trebuie amenajată camera copilului pentru a-i stimula răbdarea și dezvoltarea
- Şi mai multe idei pentru a-i încuraja pe preşcolari să fie creativi şi activi