Rezoluția mea pentru noul an e una simplă: voi dedica timp și energie pentru a redescoperi femeia din mine, chiar dacă, de câțiva ani, roulul meu principal e cel de mamă.
O mamă fericită este în primul rând o femeie fericită. Mi-a luat mulți ani ca să-mi dau seama de adevărul care se ascunde în spatele acestor vorbe. Am mai citit pe la unii și pe la alții că o mamă este cu atât mai bună cu cât se simte mai bine în pielea ei, însă toate mi se păreau clișee.
Astfel, ani de zile m-am complăcut în a fi mamă și atât. Iar noțiunea de mamă se extindea și către celelalte domenii: menajeră, asistentă medicală, bucătăreasă și cu un job full time căci da, trebuia să contribui și eu la cheltuielile casei.
Eu, eu, eu…totul făceam eu
Eram veșnic obosită, cu multe pe cap și mâncam mult din cauza depresiei. Aveam impresia că eu trebuie să rezolv toate lucrurile și să organizez programul tuturor. Dacă ceva cât de mic nu trecea prin mâna sau prin mintea mea, aveam impresia că tot universul meu și al familiei mele se descentrează. Eu mă ocupam de copii, iar când spun asta înseamnă că eu mă gândeam zilnic și planificam meniul pentru fiecare masă, eu găteam, eu călcam, eu făceam curat în casă, eu știam ce ore au la școală, eu le pregăteam ghiozdanele și tot eu găseam soluții pentru activități suplimentare și pentru a petrece timpul liber în cel mai plăcut mod.
Eu plăteam facturi, eu aveam grijă la scadențe, eu știam când s-a terminat făina din casă sau câți morcovi mai sunt în frigider. Și tot eu mergeam 8-9 ore pe zi la serviciu și organizam în așa fel programul încât cineva să ajungă să ia copiii de la școală și să-i ducă acasă. De multe ori, trebuia să lucrez și în weekend-uri, dar nu mă plângeam. Nu mai fusesem la un coafor sau să-mi fac o manichiură de când lumea. Ca să nu mai vorbesc că nu îmi mai cumpărasem o rochie nouă de nici nu mai țineam minte când, pe motiv că am destule și nu e cazul să arunc banii pe fereastră când aș putea să le mai iau copiilor ceva de îmbrăcat sau încălțat.
Mama a muncit și a clacat
Anul trecut însă, am avut o sclipire. Copiii au mai crescut și nu au mai fost chiar atât de dependenți de mine. Eu am avut din ce în ce mai mult de lucru la birou și am început să lipsesc mai mult de acasă. Soțul meu mă ajuta și înainte dacă îi spuneam ce are de făcut. Ultimele luni din an, fiind atât de ocupată, a trebui să ia singur inițiative, să se organizeze și să contribuie la buna desfășurare a vieții de familie. Și am văzut că se poate. Mai mult decât atât, am constatat că și tatăl meu, care până acum câțiva ani nu știa nici unde stau tacâmurile în casă, din cauză că mama s-a îmbolnăvit și nu a mai funcționat aproape deloc în organizarea gospodăriei, a fost nevoit să preia frâiele și să se descurce singur, ba chiar să aibă grijă și de ea. Se poate.
Mă întreb de ce a fost nevoie ca mama să se îmbolnăvească ca tata să treacă la cârmă? Nu era mai bine dacă mama și-ar fi acordat mai mult timp și atenție ei, dacă s-ar fi preocupat și de persoana ei și de sănătatea ei? Acum, poate ar fi fost doi bătrânei care se ajută unul pe altul, pensionari, dar fericiți împreună. Mama a muncit și a fost prezentă toată viața în tot ceea ce a însemnat casă și familie, până în momentul în care a clacat. Pe acest drum pornisem și eu, însă sper că am virat la timp și că acum sunt pe calea cea bună.
Rezoluția noului an
Așadar, am hotărât că este și timpul meu. Chiar din ultimele luni ale anului trecut, văzând că nu moare nimeni dacă nu sunt 100% prezentă, am început să fiu mai atentă la mine. Am început să văd din nou magazinele și chiar să-mi mai cumpăr câte ceva, doar pentru sufletul meu. Am început să fiu mai atentă la ce mănânc și am slăbit vreo 5 kilograme. Am început să accept invitațiile colegilor și am început să mai ies în oraș. Deoarece noi nu avem nici un ajutor în creșterea copiilor, văzând că nu avem nici o șansă să ieșim în cuplu, eu și soțul meu am decis să ieșim separat, fiecare cu grupul lui de prieteni, căci altfel avem toate șansele să ne pierdem mințile. După aproape 10 ani am fost într-un club. Mi-a plăcut teribil și am realizat că sunt încă tânără și că voi plânge amarnic peste 10 ani dacă nu mă distrez acum, așa cum se poate distra o mamă la aproape 40 de ani.
Toate aceste lucruri m-au făcut să mă simt bine, să simt că sunt importantă și contez, măcar pentru mine, dacă nu și pentru ceilalți.
Așa că, pentru noul an, îmi doresc să merg pe acest drum, să mă preocup mai mult de mine, fără să uit, evident, de copiii mei și de îndatoririle de mamă și soție. Însă, pentru prima dată în viață, mă voi pune pe mine, femeia, pe picior de egalitate cu mine, mama.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
