Educația la stat, hibrid între nepăsare și sărăcie

școala în 2020

De două ore și jumătate stăm închiși în bucătărie. Am spălat toate vasele, chiar și pe cele curate, am făcut 4 feluri de mâncare și un desert, am aranjat tot ce era de aranjat și ne gândim cum să ne ocupăm următoarea oră și jumătate. Nu mâncăm și nu bem nimic pentru că nu putem merge nici la baie. Într-unul din dormitoare are fii-mea ore online, iar laptopul e stricat și nu poate folosi căștile și nici să închidă camera și sonorul.

Azi se termină a doua săptămână de școală și deja am trecut prin toate stările posibile, de la entuziasm la nervi, de la resemnare la revoltă, de la milă la încurajare.

Școala s-a pregătit cum a putut și cum a fost lăsată. Știți, că în România, nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru nimic, așa că o singură sarcină e împărțită la mai mulți, ca la final să nu răspundă nimeni.

Părea că școala în 2020 va fi mult mai organizată decât în alți ani

La început, pe la sfârșitul lui august am fost foarte încântată de cum se mișcau lucrurile. Primeam mesaje, chestionare, ședințe cu cadrele didactice în care nu s-a comunicat ce plan au pentru începerea școlii. Mă certam cu toți care-mi spuneau că în școlile de stat totul e varză. „Domne, la școala mea de cartier, care nu e nici în top 20 au făcut și au dres și e vis!”

Dar, și-au băgat alții coada și a fost ca-n bancul cu bicicleta de la Radio Erevan. Concluzia e că „bicicleta nu s-a dat, ci s-a luat”. S-a lăsat totul pe ultima sută de metri, iar tot ceea ce ne-au întrebat prin chestionare s-a dovedit a fi doar o sarcină pe care cineva dintr-un birou a bifat-o ca să nu spună șeful că nu a făcut nimic în ziua aia.

Părinții au votat, Ministerul a hotărât

S-a ales, de la Minister, fără nicio legătură cu ce au vrut părinții ca elevii să învețe în sistem hibrid. Cum am doi copii, în două cicluri școlare diferite, le testez pe amândouă. Școlarul din clasa primară merge zilnic la școală, 28 de elevi în clasă cu panouri de plexiglas la bănci. Școlărița de clasă gimnazială are clasa împărțită în două. O săptămână merge la școală, una stă acasă și face ore online.

La cel mic simt că situația e cumva în limitele normalului, exceptând masca. Nici nu se plânge prea tare de ceva anume, nici chiar masca nu pare să îl deranjeze prea tare. Doamna i-a scos și afară să se aerisească, fac jocuri de mișcare pe scaun ca să se poată dezmorți și poate vorbi stând jos cu colegii din jur.

Problema apare la organizarea de la prânz când trebuie să luăm copiii acasă. Pe principiul românesc, teoria ca teoria, dar practica ne omoară, cineva s-a gândit ca părinții să nu mai stea adunați în curtea școlii, ci la poartă. Doar că sunt 3 clase 0, și câte 4 clase a aproximativ 30 de elevi de clasa 1, 2, 3 și 4.

Chiar dacă ies relativ pe rând, pe trotuarul pe care sunt parcate și-așa o mulțime de mașini se înghesuie zeci de părinți. Ieșirea se face pe o poartă pe care nu au loc doi copii simultan, iar doamnele nu lasă copilul să plece până nu vede adultul aparținător. Așa că se bulucesc pe un spațiu minuscul oameni cu sau fără mască, iar copiii de-abia reușesc să se strecoare.

La gimnaziu situația pare fără ieșire

La clasele gimnaziale situația e un pic mai bizară. Aici ar trebui ca jumătate de clasă să fie acasă, jumătate în clasă. Împărțirea s-a făcut după ordinea alfabetică, așa că am început în clasă. Din prima zi mi-a zis că ”după ce că era greu, acum e și mai greu”. Nu au voie să miște, să se ducă nici la coșul de gunoi, și, de la atâtea reguli, au căzut în extrema cealaltă că le e frică și să respire. Sunt convinsă că în timp vor uita de ce le tot repetă diriginta, dar până una alta au început clasa cu un gust amar.

Masca nu a fost atât de plăcută pentru copiii mai mari, mai ales că învățând după-amiaza este mult mai cald în clasă și implicit și mai greu de respirat.

Dincolo de asta, partea bună e că fiind 13 în clasa profesorii pot să le explice mai bine, îi pot scoate la tablă mai mult. Partea asta nu li se pare elevilor un punct bun, dar or să înțeleagă la un moment dat.

Nu există echipamente pentru orele online pentru școala în 2020

Școala online în schimb este minunată, dar lipsește cu desăvârșire. După ce autoritățile s-au lăudat în conferințe de presă ca în vremurile bune că nu lipsește nimic din nicio școală. Probabil au uita să menționeze că există un mic asterix în josul paginii unde se specifică faptul că unele școli nici nu se vor deschide pentru că sunt în renovare completă, iar în altele nu există NICIUN echipament pentru desfășurarea orelor online.

Și chiar și când vor veni camerele și laptopurile, internetul nu va face față atâtor transmisii simultane. Bașca, se pare că cineva a uitat că și elevii au nevoie de laptopuri sau tablete ca să participe la cursuri. Ne-au și întrebat dacă avem nevoie, chiar din august. Mâine-poimâine e octombrie și sunt unii copii care intră la ore de pe telefonul părinților. Deși pare greu de crezut, și în București sunt foarte multe familii care nu au un laptop în casă și care în lunile astea au rămas fără serviciu și nu au cum să cumpere unul. Dar, ah, sunt detalii pentru domnii și doamnele plecați la vânătoare de voturi!

Vineri am avut prima zi de ore online, din cauza cursurilor suspendate pentru pregătirea școlilor pentru alegeri. Nu au intrat toți profesorii, dar cei care au făcut-o au dovedit că își doresc să facă într-adevăr ore.

Suntem fiecare pe barba noastră!

După două săptămâni de școală în pandemie concluzia e una singură: egalitatea între copii nu există sub nicio formă. Mai mult, este nevoie de bani ca să poți trimite copilul la școală. Dacă până acum aveai nevoie de caiete, ghiozdan, rechizite și ceva haine și o pereche de încălțăminte ca să îi asiguri minimul necesar unui copil, acum trebuie să mai adaugi măști, dezinfectant, laptop, căști, o conexiune mai bună la internet, un telefon care să aibă și el conexiune la internet.

La școală fiecare copil trebuie să vină cu markerul, buretele și pachetul lui de șervețele umede pentru tablă. În curând, dacă lucrurile continuă așa, va trebui să angajăm și profesori particulari pentru a suplini ce nu se pierde de la clasă sau să renunțăm la joburi ca să putem să fim aproape de copii.

Deși pare că autoritățile sunt lângă noi, de fapt suntem singuri. Părinții și copiii sunt singuri, profesorii sunt singuri și virusul ăsta nemernic nu ne lasă să ne apropiem. Autoritățile mai vin din când în când și ori bagă bățul prin gard ca să ne dezbine și mai tare, ori când văd că lucrurile merg cât de cât răstoarnă totul ca să ne zăpăcească cu totul.

Milă-mi e de ce va urma cu școala asta care e un hibrid între nepăsare și sărăcie!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()