Soluția anticolici pe care am refuzat-o inițial mi-ar fi adus multe nopți liniștite

Soluția anticolici. Dacă aș putea da timpul înapoi, m-aș întoarce în momentul în care au apărut primele crize de colici ale copilului meu și n-aș mai face aceleași greșeli. A trebuit să stau nedormită nopți în șir, o lună întreagă, când, de fapt, soluția era atât de la îndemână și la un preț rezonabil. Bine, la început n-am știut că sunt colicii de vină, așa că mi-am alertat pediatrul, întreaga familie și chiar am sunat la urgențe pentru că nu-mi putea opri copilul din plâns.

Abia trecuseră 14 zile de când îl născusem pe David și totul părea rupt dintr-o poveste. Camera o pregătisem din timp, pictată într-un bleu pal, cu multe jucării muzicale, un pătuț reglabil, cu o salteluță moale, de-mi venea și mie să mă tolănesc lângă el uneori. Ne-am străduit să facem totul ca la carte, atunci când copilul nostru avea să ajungă-n lumea noastră.

Acest articol conține recomandare de produs.

Primele zile erau pline de emoție, deh, să fii părinte nu te învață nimeni. Înveți din mers, faci greșeli, dar și câștigi amintiri cât pentru o viață întreagă. Să revenim. L-am alăptat pe David pe la nouă seara și l-am pus aproape adormit în pătuțul lui. Părea să Moș Ene deja îl fură în lumea viselor, când, deodată, copilul începe să plângă atât de tare, încât am luat telefonul să chem un echipaj de urgență.

Soluția anticolici. Colicii nu sunt urgență!

Operatoarea mi-a spus calmă că cel mai probabil are colici și, cel mai bine ar fi să iau legătura cu pediatrul sau să-i dau „ceva de colici” și, dacă nu se calmează nici așa copilul, pot reveni cu un telefon. Am închis, dar parcă nu înțelesem nimic. În primul rând ce sunt colicii și în al doilea rând cam ce înseamnă să-i dau ceva de colici? Am sunat-o pe dr Manea, pediatrul lui și aceasta a reușit să mă calmeze, spunându-mi că peste 80 % dintre sugari trec prin această etapă și pot încerca niște picături de la farmacie ca să-i calmez crizele.

Dar, înainte de toate mi-a pus câteva întrebări despre starea lui bebe: dacă plânge continuu, strident și incontrolabil? Da, abia o putea auzi de atâta plâns. Dacă fața i s-a înroșit, își strânge pumnișorii și dacă își proiectează în sus piciorușele și mânuțete? Da, da și iarăși da! Dacă are abdomenul umflat și „trage multe vânturi”? Ce să zic? Am bifat totul cu da și diagnosticul la telefon era aproape gata: David are colici și eu nu știu cum voi reuși să-l adorm în noaptea asta!

Am încercat toate metodele și degeaba. Eram campioni la colici

Chiar dacă medicul mi-a prescis niște picături de colici, pe bază de simeticona, care nu se absoarbe în tractul digestiv, eu m-am încăpâțănat să încerc alte metode, care păreau mult mai simplu. Am făcut liniște în cameră, fără televizor, fără muzica lui Motzart în surdină, fără caruselul care se învârtea deasupra patului. Ce vorbești? Nu știu cine a reușit să-și scape copilul de colici așa, dar al meu în a doua noapte plângea și de colici și că-i lipsea atmosfera cu care se învățase până atunci. Era pus pe distracție de mic și, dacă dispăruse muzica, dispăruse și zenul lui.

Apoi am citit că s-ar mai calma dacă îl țin la pieptul meu, fără hăinuțe pe el, ca să-mi simtă bătăile inimii și să-și aducă aminte de relația noastră pe vremea când încă era în burtică. Ei, aș! A funcționat câteva minute și apoi a început războiul! Plâns- vânturi- roșu la față. În fiecare seară încercam alt truc: am pornit aspiratorul, să-l facă acel zgomot să se oprească din plâns, l-am legănat pe picioare, ba chiar l-am și înfășat, cum făcea mama cu mine, că tot îmi spunea că nu prea am plâns când eram mică și poate de la statul drepți în scutec mi se trăgea.

Soluția anticolici. Tot medicul știe mai bine!

Am ținut-o așa, cu metodele băbești vreo trei săptămâni. Lipsa de somn nu era numai a lui, era și a mea. Ziua, abia mă mai puteam ține pe picioare, devenisem cam nervoasă, nu-mi mai intra nimeni și nimic în voie. Parcă aveam și eu colici, numai că ai mei nu se calmau cu nimic. Într-o joi, spre după amiază, când abia ațipisem și eu și David, uitasem să dau telefonul pe silențios, așa că am sărit ca arsă când l-am auzit că sună.

Era dr. Manea să verifice ce mai face David și dacă am scăpat de colici. Îmi era și rușine să-i răspund! Ce să-i zic? Că nu am mai dormit o noapte întreabă de atâta timp, că nu luasem tratamentul pe care mi-l recomandase încă de la început? Da! Cu pediatrul copilului trebuie să fii mereu sincer! Spre surprinderea mea, nu m-a certat, ba chiar m-a înțeles, probabil că mai avusese de furcă cu mame disperate ca mine. Mi-a propus să-l viziteze pe David a doua zi să-l vadă mai bine.

David era clinic sănătos, a trecut cu brio toate testele la care l-a supus și a revenit cu propunerea de a-i da produsul pe bază de simeticona, care nu se absoarbe în tractul digestiv, pentru ca burtica lui să fie liniștită și să dormim amândoi, așa cum nu o mai făcusem de mult timp. Prea mult poate. Imediat după ce a plecat, l-am și trimis pe soțul meu la farmacie să ia soluția minune. La început am fost sceptică, dar efectul s-a văzut imedit: Copiul a dormit câteva ore bune și când s-a trezit, a făcut-o doar ca să fie alăptat și a adormit la loc. Ahaaa, deci asta înseamnă să doarmă ca un prunc? Ce-o fi fost în capul meu să ignor un sfat simplu al unui om cu experiență în creșterea copiilor?

Morala? E lesne de înțeles: bebe a scăpat de colici, ajutat de picăturile-minune și după ce-a împlinit vreo 5 luni nu i-am mai dat, pentru că deja depășise etapa, ne pregăteam deja pentru altă bătălie: gingiile anunțau că dințișorii sunt aproape de erupție. Dar asta e o altă poveste despre nopți nedormite și alte soluții salvatoare!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()