O suspiciune de sindrom Down a făcut o tânără mămică din Constanța să nu se poate bucura de sarcină. Una dintre cititoarele noastre a dorit să ne împărtășească o experiență prin care a trecut pentru a trage niște semnale de alarmă despre importanța unei a doua opinii medicale când este vorba despre diagnostice grave.
„Știam că în mine începuse să răsară ceva frumos și nu am avut nevoie de un test de sarcină care să îmi confirme. Dar soțul meu avea nevoie de o confirmare oficială. Achiziționasem un test care prinsese praf prin sertare, și, neputând să dorm într-o seară m-am gândit să îl fac. N-a durat mai mult de 0,00001 secunde până s-au făcut 2 linii vișinii, mari și late. Când m-am asezat în pat, s-a trezit și Andrei care și-a dat seama ce s-a întâmplat, m-a sărutat și a făcut o poză testului.
Ne-am anunțat și rudele. Toată lumea a fost extaziată. Asta s-a văzut toată sarcina când mă cocoloșeau ca pe un glob de cristal.
Povestea noastră, a mea și a Anisiei, a început la prima noastră întâlnire oficială, la morfologia primului trimestru
Ce este morfologia fetală? Este ecografia de primul și al 2-lea trimestru de sarcină, în care este analizată detaliat dezvoltarea fătului. Am mers la un spital privat, specializat în obstetrică-ginecologie din orașul meu, Constanța, am așteptat nerăbdătoare la coada pentru a-mi vedea bebelușa. M-am gândit ce o să simt când o sa o văd, dacă chiar e reală treaba că îți sta inima în loc de emoție. Oh, Dumnezeule! În ce fel ți se oprește! Să auzi inima aceea mică, mică, bătând în tine și pentru tine este un sentiment copleșitor de bucurie și emoție.
Doamna doctor a început să îmi analizeze bebelușul care a opus multă rezistența. Nu a vrut să își arate fețișoara. Totuși, a reușit să îi măsoare membrele posterioare și inferioare, lungimea totală, bătăile inimii și ficatul. Când a ajuns la cap, i-am vizualizat creierul și mi-a explicat de ce are forma unui fluture. De asemenea, mi-a spus că are o circumferință normală.
Diagnostic: suspiciune sindrom Down
Șocul vieții mele s-a instalat când, ajungând in zona chipului, s-a oprit. Se uita și nu mai explica nimic. Mi-a spus să mă duc la toaletă și când mă cheamă ea, să revin în cabinet. Stând pe holuri am văzut-o pe doctora mea curantă de la momentul respectiv că intră grăbită în clinică. Sufletul meu tremura de frică pentru că simțeam că ceva e în neregulă. Asistenta dumneaei m-a dus în cabinet. M-a pus să mă întind la loc pe pat să mă re-examineze. Se concentra foarte mult pe zona facială și nu înțelegeam de ce. Până când, la un moment dat, îmi spune: „-Nu-i văd osul nazal.”
Absenta osului nazal în timpul morfologiei de prim trimestru este unul dintre semnele unui făt cu sindrom Down. „-Uite, vezi punga asta cu lichid de sub ceafa? Se numește translucența nucala. Este mare.”
Translucenta nucala este spatiul transparent (translucent) la nivelul țesutului din spatele gâtului copilului. Bebelușii cu anomalii cromozomiale tind să acumuleze mai mult lichid la acest nivel, ceea ce va face ca spațiul să devină mai îngroșat și mai lărgit decât în mod normal.
Dar cum, Dumnezeule? Niciunul dintre noi nu avea predispoziții genetice la așa ceva. Aveam doar 22 de ani. Știam faptul că femeile ce rămân însărcinate după vârsta de 30-35 de ani au o predispoziție crescută la anomalii cromozomiale.
Pe fișa mea de screening, scrie negru pe alb că fiica mea ar avea riscul de 1:79 de sindrom Down în condițiile în care o femeie de 35 de ani are 1:250. Mie mi se pusese pecetea. Copilul meu avea sindrom Down și, din punctul lor de vedere, prima și singura soluție a fost întreruperea sarcinii. Nici mie, și nici ei, nu ne-au dat vreo șansă. Ei la viața, mie la bucurie.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind cărți de referință despre îngrijirea și alăptarea bebelușului. În ZYX Books găsești Cartea bebelșușului, Dr. William Sears și Ghidul pentru alăptare, de Dr. Jack Newman.
Sindromul Down, sinonim cu întreruperea de sarcină
Mi-au înșirat, la insistentele mele de a face niște testări, două tipuri de proceduri invazive. Una dintre ele fiind amniocenteza, adică introducerea unui ac în burtă care să pătrundă placenta, extrăgând astfel lichid amniotic care ulterior ar fi fost trimis în Germania, pentru că noi nu avem, în toată România asta, aparatura necesară, să fie analizat pentru determinarea exactă a deficientei cromozomiale.
Medicul meu curant s-a gândit să avem o discuție prin care ar fi vrut să mă îmbărbăteze. Aceasta este discuția mot-a-mot cu doamna ”drăguța” doctor:
“-Câți ani ai?
-22.
-Eh, lasă, ca te refaci repede…
-După ce?
-După întrerupere.
-Ai venit singură?
-Nu, cu el.
-Buna ziua; eu sunt Dna doctor X. Avem o veste proastă. Uite astea sunt șansele să fie bine (adică al naibii de puțin, reprezentat printr-un semn a degetelor cu o crăpătura de 1 cm între degete) și astea sunt șansele sa fie rău (crăcănându-și mâinile la o distanță de 1 m). Obișnuiți-vă cu ce-i mai rău…”
Pentru ea copilul meu ar fi o bucată de carne…
Noi eram muți. Nu știu dacă din cauza situației sau din cauza nepăsării cu care mă trata ființa asta. Pentru ea copilul meu ar fi o bucată de carne neimportantă și eu n-aș avea nicio părere în toată situația asta.
Am părăsit spitalul, ne-am urcat în mașină unde am plâns isteric amândoi din cauza veștii proaste aflate. Tot restul zilei a fost un continuu șir de “o sa fie bine” și mult plâns. Nici pentru o secundă nu am acceptat ideea asta. Îmi mângâiam burtica și vorbeam cu micul bebeluș ca este bine și mami o să lupte pentru el.
Am sunat în disperare la cei mai bine cotați medici obstetricieni din oraș, și mi-am efectuat programări. Toți cei 3 medici la care m-am programat mi-au spus: „Vezi-ți de treaba, ai un copil perfect sănătos”.
Cu toate astea, sufletul îmi era rupt și psihicul tăbăcit de teama ce mi-au infiltrat-o cele două femei “demne” de statutul de medic. Pe parcursul celor 9 luni și jumătate de sarcina mi-a fost teamă de verdictul de sindrom Down. Mi-a fost frică de riscul pe care mi-l asumasem, în gândul meu, de a creste un copil cu handicap. Eram gata și pregătită de orice. Îmi asumasem faptul ca voi iubi copilul acesta nebunește indiferent cum ar fi el. Este copilul nostru, rodul iubirii noastre.
Copil născut sănătos după 9 luni de stres pentru părinți
Tocmai din cauza acestui fapt mi-am asumat nașterea într-un spital de stat. Nu este deloc derăpanat și are o secție de maternitate modernizata și foarte bine pusă la punct. În sinea mea m-am gandit: „Ce poate să îți ofere privatul și nu poate să îți ofere statul?”.
Teama pe care am căpătat-o pe parcursul celor 9 luni a dispărut pe 09.01.2019, când am auzit primul plâns al micuței mele iubiri. În momentul acela, pusă in fata faptului împlinit, am întrebat-o pe doamna doctor :
„-E sănătoasă, are Down?
-Ești nebună! E grasă și frumoasa!”
Și am căzut într-un somn adânc, din cauza anesteziei, dar atât de liniștit. Și am văzut-o. În aceeași zi, seara. Era atât de superbă, cu buzele ei cărnoase, năsucul mic și în vânt și ochișorii ei timizi. Atunci am știut ce înseamnă iubirea.
A doua opinie medicală este indicată când ai suspiciuni
Am scris acest articol pentru a trage un semnal de alarmă asupra voinței cu care trebuie să vă luptați pentru puiuții voștri, încă de când au doi centimetri și sunt în burtică. Eu am fost unul din cazurile fericite ce a avut suportul moral și financiar de a consulta opiniile multor altor specialiști. Dar ce ne facem cu acele femei care nu au acest suport? Ce ne facem cu cele care cedează și renunța la o viața pentru spusele unor “medici”? Luptați-vă pentru pruncii voștri, dragilor! Luptați-vă pentru voi!
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind cărți de referință despre îngrijirea și alăptarea bebelușului. În ZYX Books găsești Cartea bebelșușului, Dr. William Sears și Ghidul pentru alăptare, de Dr. Jack Newman.
