Vocea ta: Am dreptul să uit şi să sper

Privilegiile de care mă bucur: să uit și să sper…

Pe lângă faptul că sunt mamă, soție, femeie, până la urmă sunt om. Un om ca oricare altul. Cu temeri, îndoieli, răutăți. Trăiesc în micul meu univers, creionat de un noroc incredibil, în care toate lucrurile sunt așezate numai bine pentru a-mi oferi mereu un motiv să zâmbesc.

Dar, ca om, mă pot bucura și folosi de două privilegii: să uit și să sper.

Vreau să uit

Vreau să uit luna asta nebună ce e aproape de final. Să uit durerea, neputința ce am simțit-o. Empatia ce îmi sfredelea sufletul, simțită pentru fiecare mamă ce ștergea pentru ultima dată o lacrimă de pe fața copilului ei. Empatie simțită pentru toate mamele, indiferent de culoare, credință sau statut social.

Vreau să uit că lumea e o loterie, că uneori e atât de urâtă și de nedreaptă că ți se taie respirația. Vreau să uit frica trăită când cu ochii minții, am privit viitorul în față.

Îmi vor rămâne, probabil, în minte momentele când pentru mine timpul a stat un pic în loc. Când mi-am privit bucățile mele de suflet și am zâmbit. Când i-am luat pe amândoi în brațe, i-am mirosit, adulmecat. Când iubirea de mamă m-a copleșit așa de tare, ca râdeam și plângeam în același timp.

Și atunci am jurat că nu o să le dau niciodată drumul. Că îi voi ocroti și proteja de toată lumea haotică în care trăim. Locul lor e aici, lânga mine, în brațele mele, în sufletul meu, în carnea mea, în lacrimile mele, în mine.

Și apoi mi-am promis că nu voi face niciodată asta. Ci că îi voi lăsa să zboare spre lumea lor, spre micul lor univers ce urmează a fi creat, luând cu ei sufletul meu, iubirea și încrederea mea.

Pentru că am dreptul să sper

Să sper că puii mei vor fi bine, fericiți. Că au venit pe lume nu doar pentru a mă întregi pe mine și a mă scoate din lumea mea egoistă. Că au un drum al lor. Că vor deveni oameni. Că vor cunoaște iubirea, fericirea. Să sper că totul va fi bine.

Că voi trăi intens fiecare etapă ce urmează. Că mă voi bucura fiecare minut petrecut alături de ei. Că nu voi uita miciile bucurii. Zâmbetele oferite de o guriță știrbă. Râsul minunat de copil. Zgomotul făcut de piciorușele mici și perfecte. Îmbrățișările moi și atât de unice. Tabloul de fericire pe care îl îndrăgesc atât de mult, când dorm amândoi în brațele mele.

Să sper ca vor avea o copilărie tipică. Lipsită de griji și plină de poveste. Că vor trăi micile lor drame, marile lor iubiri. Că vor fi complici în a face năzbâtii. Că iși vor crea amintiri de neuitat, povești de spus la gura sobei.

Să sper că vor trăi într-o lume mai bună, mai calmă. Marile drame ale ei să nu reușească să-i oprească din drumul lor. Să trăiască în bula lor de fericire.

Da, sunt om și am dreptul să uit și să sper…

Și sper ca totul va fi bine. Că ei, copiii mei, vor fi bine.

Citește și:

Vocea ta: Cea mai frumoasă scrisoare vie de iubire

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie un proaspăt părinte

Vocea ta: Momentul potrivit este ACUM!

Vocea ta: Câte am învăţat de când sunt mamă

“Uneori mi-e greu să fiu mamă”

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()