Vocea ta: Apără-ți copilul!

Copilul tău este amenințat, tachinat, intimidat sau chiar umilit de către colegii lui? Ia atitudine și nu permite  Intimidarea, umilirea, persecutarea propriului copil.

Specialiștii spun că acest abuz este un factor ce amenință grav sănătatea mintală a unui copil.

Acest dezechilibru de forțe distruge copilul zi de zi câte puțin. El nu are puterea să se salveze singur așa că voi, în calitate de părinți și cu sprijinul necondiționat al cadrelor profesorale, trebuie să-l ajutați să depășească această situație.

Un studiu recent efectuat de organizația Salvați Copiii spune că 73% din elevii școlilor românești au suferit în urma acestui fenomen în propria școală, 58% în propria clasă, 46% în grupul de prieteni iar 69% în mediul online.

Discuțiile despre aceste întâmplări sunt aproape inexistente în cadrul orei de dirigenție sau la ședințele cu părinții.

Gradul de toleranță al societății românești raportat la violență este foarte ridicat. De cele mai multe ori, copiii care agresează au un exemplu viu în cadrul propriei familii. Nevoia de a urma un model, un mentor poate influența comportamentul unui copil. El nu are alte repere și, treptat, această formă falsă de putere asupra celorlalți îi va aduce satisfacție.

Primul lucru pe care îl poate face un părinte pentru a-și proteja copilul este să poarte o discuție deschisă și relaxată cu cel mic. Prin folosirea unor întrebări cheie, prin ascultarea activă și empatizare, părintele îl poate determina pe copil să-și deschidă sufletul în fața lui.

Intimidarea, persecutarea, umilirea sau distrugerea bunurilor personale îl poate afecta atât de tare pe copilul “victimă” încât acesta poate refuza să mai meargă la școală ori la grădiniță, îi poate aduce tulburări de comportament alimentar, depresie, anxietate și lista e mai lungă decât credeți.

Al doilea și cel mai important lucru de făcut este ca părintele să meargă la școală și să discute atât cu profesorii, cât și cu părinții copilului care agresează. Conflictul îi afectează atât pe cei doi copii, victimă și agresor dar și pe ceilalți colegi care participă doar prin simpla prezență. Aceștia trebuie încurajați să ia atitudine și să stopeze această situație. De cele mai multe ori, ei se mulțumesc cu faptul că nu sunt ei cei agresați și se îndepărtează de conflict pentru a-și asigura propria protecție. Copiii martori trebuie să semnaleze situația și să ceară ajutorul imediat unui adult.

Părinții îl vor sfătui pe copilul “victimă” ca într-o primă fază să se îndepărteze pur și simplu de agresor atât cât să se simtă în siguranță. Ignoranța rămâne însă cea mai bună soluție în cazul în care adulții nu sunt de față… Cu cât copilul răspunde prezent la această tachinare (se înfurie, plânge, înjură, lovește) cu atât agresorul va primi ceea ce așteaptă, iar conflictul poate dura la nesfârșit.

Tratarea agresorului cu indiferență, ca și când acesta nu ar exista, poate fi o soluție viabilă.

Copilul care este jignit, etichetat sau poreclit trebuie învățat să privească lucrurile din alt punct de vedere, iar părintele să-i confirme prin încurajări repetate că ceea ce spun colegii lui nu este un adevărat. Calitățile copilului trebuie subliniate permanent pentru ca încrederea în forțele proprii și stima de sine să nu se prăbușească.

Stăpânirea emoțiilor, filtrarea cuvintelor jignitoare, solicitarea ajutorului și impunerea unor limite pe un ton calm și sigur, ar trebui să îi ușureze situația copilului agresat. El trebuie să învețe să spună “NU!” și, în ultimă instanță, să folosească tehnici de auto-apărare când viața îi poate fi pusă în pericol și nu are cui să ceară sprijin.

Vreau să subliniez că acest tip de educare a copilului “victimă” nu va substitui sub nicio formă intervenția adulților în cadrul acestui conflict. Agresorul trebuie sancționat și descurajat, iar copilul ce suferă va beneficia permanent de suport fizic și emoțional.

În cazul în care aceste situații persistă, este recomandată intervenția unui consilier școlar, al unui psiholog sau chiar apelarea la un cadru de poliție. Prin discursuri descurajante, prin exerciții diverse de apropiere a copiilor și centrarea atenției asupra calităților lor, prin implicarea în proiecte comune se poate încerca stoparea acestui gen de conflict ce amenință să afecteze pe viitor viața și dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor.

Nu le cereți copiilor, în acest caz, să-și rezolve singuri problemele! Implicarea voastră, ca adulți, este esențială, iar asigurarea unui mediu sigur și confortabil în care copilul să-și desfășoare activitatea este responsabilitatea adultului.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()