Pentru un copil, rolul cuvântului în viața lui are un nivel semnificativ căci îi declanșează procesul de gândire. Să nu vă mirați că cel mic crede absolut tot ce-i spuneți.
Un copil gândește și ascultă mai bine dacă nu privește în ochi persoana care-i vorbește.
De aceea când la școală sau chiar și acasă i se spune copilului „Uita-te la mine când vorbesc cu tine!” se pierde 50% din atenția celui mic. (susține Francoise Dolto, celebra pediatră și psihanalistă franceză) Spre deosebire de adulți care au nevoie de o validare a discursului, copiii preferă să se joace, să privească o revistă, sau să facă orice altceva iar vocea ce o aude să fie parte din ambient. Atunci copilul ascultă cu adevărat și memorează cu ușurință informațiile.
Amintiți-vă de copilăria voastră. Nu existau momente când desfășurați mai multe activități simultan și toate într-un mod eficient? Mie, tatăl meu îmi spunea „Micul meu Napoleon”. Îmi scriam tema, băteam ritmul unei melodii și-i răspundeam și lui la întrebări.
Sunt mulți copii care pot face aceste lucruri cu ușurință dar sunt și alții cărora li se pare o povară. Și știți de ce? Pentru că știindu-i pe ceilalți din jurul lor foarte ocupați ei se simt în siguranță. Toată gălăgia din jur o aud ca pe un zgomot de fond.
Efectuarea mai multor activități în mod simultan și constant nu poate aduce însă beneficii pe termen lung. Deficitul de atenție se va manifesta la un moment dat și pot apărea o mulțime de tulburări comportamentale – psihoze, nevroze etc.
Copiii cred tot ceea ce le spun părinții lor!
Știți situațiile acelea când îl atenționați pe cel mic și-i spuneți că dacă nu încetează să strige sau să se comporte într-un anume fel îl lăsați acolo în parc, singur și plecați acasă fără el? Aceeași situație se întâmplă când îi spuneți să vină la masă prompt căci altfel îl lăsați nemâncat. Și apoi aceste cuvinte și emoții pe care copilul le trăiește se stochează undeva în subconștient și vor ieși la iveală tocmai când vă așteptați mai puțin. Vă mirați când nu înțelege că nu-l veți abandona la grădiniță dar el resimte aceeași emoție ca cea din parc. Cuvintele voastre îi răsună în urechi.
Cu cât copilul este mai mic, cu atât el este mai credul și incapabil să pună la îndoială spusele unui adult sau validarea judecății lui.
Mai târziu, va înțelege că atunci când întârzie acasă chiar de va fi muștruluit tot îl veți primi înapoi. Fetița mea are 12 ani și într-o zi, când trebuia să luăm prânzul, a refuzat să mănânce oricare dintre felurile de mâncare puse la dispoziție. Într-un moment de frustrare i-am spus: „De azi, nu mai gătesc nimic!” Spre surprinderea mea, copilul m-a crezut și așa am găsit-o în camera ei plângând. Când i-am cerut să-mi explice de ce a reacționat așa, mi-a răspuns că îi pare rău că nu a mâncat nimic, că de fapt nu îi era foame și ar vrea să mai gătesc și de acum încolo căci va mânca cu plăcere.
Firește că nu vorbisem serios. Mă referam la faptul că nu voi mai găti niciodată nimic din ceea ce nu-i place. Dimpotrivă, voiam să vin cu o soluție care să asigure mulțumirea ei și din acest punct de vedere.
Atenție la ceea ce îi spuneți copilului! Un cuvânt auzit în copilărie poate determina cursul întregii vieți!
Nu mai vorbim despre faptul că noi, părinții, construim în mintea lui mitul lui Moș Crăciun, al Iepurașului de Paște sau al Zânei Maseluțe. Noi avem bagheta magică și cu un singur cuvânt facem și desfacem monștrii și toate fricile copilului – de la cea de întuneric până la frica de zgomote, de animale sau frica de a face baie.
Nu uitați să ne dați un like pe Facebook, dacă nu ne-ați dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!
