Vocea ta.“Ce bine că am răcit! Acum o să petreci mai mult timp cu mine!”

Psiholog Florentina Dumitru

Sunt zile în viaţa ta de mamă când efectiv simți că nu e timp pentru nimic. Rutina zilnică ameninţă să te înghită asemeni unui uragan care vine şi pleacă dar care lasă în urmă un dezastru. Te simţi obosită, epuizată şi nu e nimeni care să te înlocuiască măcar pentru câteva ore. Uneori, ideea de clonare ar fi soluţia potrivită. Ce bine ar fi dacă în timp ce eşti la serviciu, clona ta ar fi acasă ar face curăţenie, ar găti şi ar lua şi copilul de la grădiniţă la ora 5!

Cum nu poţi transpune în realitate nimic din ceea ce visezi, iei hotărârea să le faci pe toate cum vei putea mai bine. Pleci în grabă de la serviciu, te lupţi tot drumul cu marea de oameni care aleargă în toate direcţiile şi în sfârşit ajungi la grădiniţă cu un aer vinovat că ai putea fi ultima dintre părinţi. Eşti transpirată, obosită şi te grăbeşti să îl îmbraci pe cel mic. Revederea te bucură dar nu te energizează suficient. Un amalgam de gânduri îţi ameţeşte raţiunea ştiind că ziua nu e nici pe departe la final.

Ajungeţi acasă şi nici nu ştii ce să faci mai repede: să pregăteşti cina, să-i calci hăinuţele copilului pentru a doua zi, să faci un pic de ordine şi toate astea cu cel mic agăţat de tine la propriu şi la figurat. El vrea să se joace şi are energie fiindcă a dormit la prânz…plus că i-a fost tare dor tine! Toată ziua a aşteptat momentul ăsta! Tu ai multe lucruri de bifat şi niciun chef de joacă!

Situaţia ia, însă, o cu totul altă întorsătură când micuţul se îmbolnăveşte

Fetiţa mea avea aproape 5 ani când, într-o zi de toamnă mohorâtă, a răcit şi starea ei de sănătate s-a schimbat brusc. M-au sunat de la grădiniţă şi fireşte că într-o oră am fost acolo să o iau acasă fiindcă avea temperatură.

Când am ajuns, mi-a spus: “Ce bine că am răcit! Acum o să petreci mai mult timp cu mine!”

Iniţial, am fost intrigată. “Cum să spui aşa ceva, mami?” am apostrofat-o eu. Apoi mi-am dat seama că ea nu ştia altă cale de a spune ceea ce simte. Era o nevoie cât se poate de firească: aceea de a petrece mai mult timp cu mama. Voia să ne jucăm, să inventăm lucruri, să desenăm…

Ştia că, ori de câte ori răcea, şi asta se întâmpla destul de des în ultima vreme, petreceam mai tot timpul în preajma ei. Făceam totul doar, doar să mănânce ceva. Îi pregăteam mâncarea preferată la orice oră din zi şi din noapte.

Lua medicamente şi trebuia neapărat să aibă ceva în stomăcel. Uneori, nici nu putea înghiţi din cauza durerii în gât…refuza totul. Apelam la eroii din desenele animate, la pluşuri şi păpuşi care fiecare îşi juca rolul cum ştia mai bine doar să o convingem să ia două linguriţe de supă.

Inventam tot felul de jocuri ca să-i atrag atenţia şi să o determin să îşi ia toate siropurile recomandate de medic. Unele erau mai dulci, altele amare şi câte artificii nu găseam doar ca să nu le vomite. Nerespectarea tratamentului pe cale orală ne-ar fi dus spre cel injectabil care era mult mai dureros.

Starea noastră de spirit, a părinţilor, depindea de cea mai mică ameliorare a bolii ei şi fiecare zâmbet pe care il smulgeam însemna o mică victorie.

Cât îmi doream acum să se ţină după mine prin casă, îmi doream să mă strige şi să mă cheme la joacă. Îmi doream înapoi copilul meu vesel, gălăgios şi pus pe șotii.

Cu timpul, am observat că aceste mici episoade de boală, de simple răceli, uneori aveau menirea să mă scoată din rutină şi să apreciez cel mai de preţ lucru: sănătatea.

Mereu îmi promiteam că ne vom juca mai mult, că vom petrece timp de calitate împreună şi vom râde de toate micile ei prostioare. Şi o făceam cel puţin pentru o vreme, fiindcă vocea ei îmi răsuna în minte: “Ce bine că am răcit! Acum o să petreci mai mult timp cu mine!’

Boala, prilej de conectare

Adesea uităm că în afară de hrană, apă şi adăpost un copil are şi alte nevoi.  Educaţia se face prin acceptare, prin stimularea intelectului şi a creativităţii. Un copil are nevoie să ştie că este plăcut, iubit şi înţeles. El trebuie să se dezvolte şi să înveţe prin joacă anumite lucruri. Trebuie să petreacă timp în aer liber, să respire şi să alerge în natură iar mama trebuie să îi fie alături cât mai mult timp posibil.

Ştiu că e greu fiindcă trăim în secolul vitezei, ştiu că aveţi foarte multe responsabilităţi dar, dragele mele mămici, vă rog să găsiţi timp să petreceţi zilnic cel puţin câteva ore alături de copilul tău. Faptul că el se află în siguranţă şi că este hrănit şi îngrijit de alte persoane nu înseamnă că nu mai are nevoie de prezenţa ta.

Stabiliţi-vă priorităţile cu rigurozitate. Alegeţi să vă conectaţi atât fizic, dar mai ales emoţional cu copilul. Căldura unei mame, braţele ei, vocea ei sunt de neînlocuit.

Să nu uitaţi nicio secundă că timpul nu îl veţi mai putea întoarce înapoi! Preţuiţi aceste clipe, nu lăsaţi nimic pe mai târziu… esenţa lucrurilor, bucuria şi împlinirea unei mame nu pot fi posibilă decât fiind alături de puiul ei.

Timpul este cel mai frumos cadou pe care îl poţi face unei persoane, dar mai ales copilului tău!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa