Vocea ta. Ce vezi este ceea ce sunt!

În rândul adolescenţilor şi numai, vestimentaţia este un mod de a comunica şi de a spune cine eşti şi cum te simţi. Câteodată, e chiar un mod de protest dacă ne aflăm la vârsta descoperirilor, a afirmării şi confirmării propriului statut. Să nu uităm că fiecare generaţie a avut ceva de demonstrat prin stilul vestimentar, niciodată înţeles la momentul manifestat.

E datoria noastră ca părinţi să privim în interiorul copilului şi să vedem de ce vrea el să se îmbrace ca un rebel. Ce are de demonstrat? Cui? Oare se identifică mai uşor cu grupul din care vrea să facă parte? De cele mai multe ori adolescentul încearcă să obţină aprobarea şi atenţia într-un mod tacit şi nerostit, în scopul de a-şi consolida stima de sine şi statutul în faţa celorlalţi.

Ce e val, ca valul trece

Părinţii nu trebuie să uite că preferinţele lui sunt trecătoare. Fetiţa mea a experimentat stilul boho-chic, hippie şi acum de o vreme e la cel rock. Are dreptul să se răzgândească fiindcă e la vârsta când experienţele îi definesc personalitatea.

Chiar m-a întrebat într-o zi dacă e ceva în neregulă cu faptul că s-a schimbat şi că nu mai are aceleaşi gusturi. Tendinţa aceasta de a experimenta s-a manifestat încă de devreme şi atunci influenţată de prietenii şi colegii respectivi.

Cumpărasem tot felul de adidaşi coloraţi şi tricouri ciudate. A fost o vreme când era “sportivă” şi apoi o vreme când îmi spunea că ea nu o să poarte niciodată adidaşi. De parcă până în urmă cu două săptămâni nu o făcuse cu mare plăcere.

Pare o pierdere de vreme şi de bani, însă pentru ei înseamnă libertate de exprimare. Până la urmă, fiecare articol din garderoba copilului şi de ce nu a adultului este consecinţa  unei alegeri mai profunde la nivel inconştient.

Ceea ce trebuie să înţeleagă adolescentul este că ţinuta lui ar trebui adaptată în funcţie de locul şi activitatea pe care o va întreprinde. De exemplu, fetiţa mea face parte din categoria celor care se îmbracă mai mult în negru, care ascultă muzică şi în somn şi care nu vrea să epateze, să iasă în evidenţă. A înţeles, totuşi, când am mers la şcoala de limbi străine, să o cunoască pe viitoarea doamnă profesoară că trebuie să adopte un alt stil vestimentar. M-a întrebat: “Cu ce ar trebui să mă îmbrac, să fac o impresie bună?” Preocuparea ei m-a uimit, dar m-a bucurat. Ştia din propria experienţă că adulţii sunt un pic reticenţi în legătură cu stilul ei vestimentar. Şi-a pus o rochiţă frumoasă şi şi-a prins părul în cel mai elegant mod cu putinţă. Zicea că vrea să-i facă o surpriză doamnei profesoare. Şi i-a făcut. Când s-au cunoscut mai bine, i-a mărturisit pasiunea ei pentru muzica rock şi pentru hainele de culoare neagră, care o reprezintă, după cum afirmă.

Impui sau sugerezi?

Dacă copilul nu realizează singur că fiecare eveniment are propriile reguli impuse de societate, el ar putea fi judecat greşit. Tot noi, părinţii, trebuie să le atragem atenţia, chiar dacă ei declară sus şi tare că nu se supun rigorilor. Consecinţele nu vor întârzia să apară dacă adolescentul va face notă discordantă prin stilul lui vestimentar exagerat în anumite ocazii.

Cu cât părintele e mai tentat să îi interzică copilului un anumit gen de vestimentaţie cu atât acesta se va încăpăţâna să poarte doar ce vrea el. Ar trebui să mergeţi la cumpărături împreună şi astfel să observaţi stilul vestimentar şi al celorlalţi copii de vârsta lui. Dacă îi veţi adresa întrebările potrivite, într-un moment în care el este dispus să vorbească şi discuţia nu va suna ca un interogatoriu atunci sunt ceva şanse să vă înţelegeţi reciproc.

“Dacă te îmbraci altfel, te simţi ciudat!”, “Ne îmbrăcăm la fel pentru că simţim la fel!”, “Nu pot să port altceva!” sunt doar câteva din declaraţiile adolescenţilor. Presiunea grupului şi influenţa lui sunt definitorii. La asta se mai adaugă şi preferinţa pentru brandurile îndelung promovate. Dacă hainele nu sunt de la o anumită firmă ele nu au valoare. Atracţia mărcilor de prestigiu este fabuloasă şi influenţează, în mod sigur, dezvoltarea şi identitatea tânărului adolescent.

În acest moment hainele îi definesc personalitatea şi se va opune cu toată forţa lui pentru a-şi câştiga dreptul la exprimare. Chiar dacă noi adulţii nu înţelegem cum se poate purta o pereche de blugi ruptă, o tunsoare colorată sau un păr lung şi dezordonat asta nu înseamnă că ei, tinerii nu au dreptul să adopte acest stil, cel puţin pentru o vreme.

V-aţi gândit vreodată că dacă dumneavoastră aţi purta haine asemănătoare cu ale fiului/fiicei dumneavoastră acesta ar fi un mod de a vă apropia şi de a va conecta într-un mod facil cu prietenii copilului dumneavoastră? Această idee este însă una riscantă fiindcă foarte uşor vă puteţi pierde autoritatea ca părinte în faţa copilului sau aţi putea cădea în penibil. Sunt totuşi şi alte căi prin care le-am putea deveni prieteni şi să păstrăm în acelaşi timp o relaţie copil-părinte cât mai firească.

Stilul vestimentar, exprimarea propriei personalități

Merită menţionat că există şi o categorie de copii, tineri, adolescenţi care îşi definesc singuri propriul stil de a se îmbraca. Cei care nu se lasă influenţaţi de grup ci dimpotrivă dau ei tonul modei sunt cei care au o personalitate puternică şi o educaţie bazată pe un set de valori adevărate.

Adolescenţa e o perioada a provocărilor, a schimbărilor  şi a tuturor acelor trăiri intense de care îţi vei aminti întreaga viaţă. Găseşte, că părinte o soluţie prin care să-i câştigi încrederea copilului tău şi nu te grăbi să emiţi judecăţi sau să faci comparaţii cu alţi colegi de-ai lui. Nu vei reuşi altceva decât să îi atragi antipatia.

Oricare ar fi stilul adoptat de la emo, hipster, grunge ori sagging până la vintage sau retro ceea ce alege adolescentul tău este de fapt oglinda identităţii sale personale şi a stării sale sufleteşti care-i marchează existenţa. Nu avem altceva de făcut decât să încercăm să le înţelegem emoţiile propunându-le totuşi să respecte limita bunului simt şi a decenţei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()