Ce gânduri ascund vorbelor copiilor…
Mă cere nepotul meu la telefon. De obicei, nu vrea să vorbim, e ocupat cu desenele animate:
– Nuuuuumiiii (Moni, în varianta Victor), să mai vii pe la noi (în Canada), mi-e dor de tine, mi-ai luat plenty of cars și de unde știai că îmi place Cars? Acu îmi place Beyblade. Vii?
O Ana îmi zice:
– De unde știai că îmi doresc de O SUTĂ de ani (are 8) această fustiță????
Un Ștefan mă interpelează:
– Ai vorbit serios cu Cambridge? Că a început să îmi placă fizica, ai avut dreptate Moni! (e în clasa a șasea).
O Clara îmi desenează inimioare mov și e mândră că mă lasă să îi citesc povești.
Un Mario cere ceva personal al meu, orice, să miroasă a mine și să poată dormi cu acel ceva noaptea, în pat.
O Alexandra îmi dă aripi când se bucură la atlasul de istorie.
Și tot așa…
Copiii sunt un fel de clătite cu ciocolată și banane. Te obligă să citești gânduri plăpânde.
