”Ce talonete, doamnă? Ce kinetoterapie? Ce încălțăminte ortopedică? Cine v-a spus asta a spus o mare prostie. Lăsați copilul în picioarele goale pe iarbă sau pe nisip, duceți-l în parc să zburde încălțat în pantofi de calitate și atât. Nu are niciun platfus, nu-i nenorociți picioarele cu prostii!”. Acestea au fost vorbele unui reputat medic ortoped la care am mers pentru o a doua opinie după ce un alt medic ortoped i-a pus fetiței mele de un an și jumătate diagnostic de picior tal valg și a recomandat kinetoterapie și încălțăminte specială pentru care ne-a și trimis la un anumit producător.
Articolul conține prezentare de produs
”Știți ce înseamnă purtarea acestor pantofi speciali, doamnă? Este o barbarie!”, devenise și mai vehement medicul. Mi-a explicat că diagnosticul de platfus se pune după patru ani, că este o raritate, și că cei mici, la un an și jumătate, nu au cum să aibă un mers impecabil. ”Mersul desculț sau în pantofi buni, din piele naturală, e singura kinetoterapie de care are nevoie”, a mai zis medicul.
Dacă stai de vorbă cu mămici în parc, pe forumuri, la petreceri de copii, realizezi că e plin de copii ”defecți” în țara noastră, devreme ce mare parte dintre ei primesc recomandarea de kinetoterapie și încălțăminte ortopedică. Personal, am ales să ascult de medicul cu experiența iar acum, la patru ani, fetița are un mers corect și mă bucur nespus că nu am chinuit-o cu încălțări rigide și terapii inutile.
În schimb, am fost foarte atentă la încălțămintea ei și am urmat întocmai sfatul medicului: pantofi de calitate, din piele, talpă flexibilă (să o poți îndoi ușor cu mâna), numărul potrivit și copilul să fie primul proprietar. Cel mai greu mi-a fost să respect ultima regulă, dat fiind faptul că îmi îmbrăcam fetița în proporție de 90% cu haine primite de la verișoarele ei mai mari. Am fost tentată să fac la fel și cu încălțămintea, însă m-am abținut (cu câteva excepții) și am preferat să plătesc prețul corect pentru încălțări de calitate și care respectă standardele europene.
Am fost foarte atentă la talpă și am optat pentru pantofii prevăzuți cu sistem anti-alunecare, mai ales că împiedicarea și căzăturile sunt la ordinea zilei. De asemenea, pentru că este perioada la care cei mici vor să-și afirme independența, m-am orientat spre încălțămintea cu scai, mai ales pentru plimbările prin oraș și joaca prin parc, iar pentru evenimente speciale am luat pantofiori mai eleganți, cu cataramă. Medicii mai recomandă ca încălțămintea să fie schimbată la patru luni, însă la cât de repede le crește celor mici piciorul este imposibil să nu respectăm această regulă.
De când sunt mamă, am încercat să urmez întocmai sfaturile medicilor. Iar când medicul nu mi-a inspirat încredere, am cerut a doua părere și chiar a treia. În cazul ”problemei” cu piciorul, instinctul mi-a spus că o abordare atât de agresivă (purtarea unor pantofi rigizi, cu talonete, plus kinetoterapie de două ori pe săptămână) la un copil atât de mic ar putea fi o greșeală. Cel de-al doilea medic, cu mare experiență în domeniul ortopediei pediatrice, mi-a confirmat acest lucru și m-a convins că mersul corect se formează de la sine, important este doar să încălțăm corect copilul și să-l lăsăm să zburde. Aceasta este cea mai bună kinetoterapie.
(Fiecare copil reprezintă un caz particular, așa că opinia medicală particulară nu trebuie generalizată).
