Vocea ta. Cu copiii la război. Mi se zburlește părul când văd băieței cu arme sau cocoțați pe tancuri

Theodora Fintescu, redactor

De ce trebuie băieții să se joace cu tancuri și pistoale? De ce sunt pline magazinele de jucării de arsenal de război? Oare îmi scapă mie ceva aici sau le punem în mâini băieților noștri, cu nonșalanță și zâmbetul pe buze, niște instrumente create cu scopul de a ucide?

Cu puțin timp în urmă, peste 200 de vehicule gata de luptă, împreună cu peste 800 de militari din armata americană, au traversat România în timpul unui exercițiu menit să le arate potențialilor dușmani străini cât de grozavă e logistica de apărare în caz de război. Sigur, e bine că americanii ne sunt prieteni în fața rușilor și e bine că, în situații de conflict, nu ne vom apăra cu baionete.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:

Dar ceea ce mă uimește pe mine e entuziasmul omului de rând aflat în preajma mașinăriilor de luptă și seninătatea cu care părinții își încurajează copiii să cunoască și să se joace cu instrumente de luptă. În cadrul exercițiului de care spuneam, militarii au interacționat cu populația civilă (”sus pe tanc, micuțule, să faci și tu poză cu tancul!”) și au avut loc expoziții pentru publicul larg unde au fost aduși, evident, copii.

Iertată să-mi fie naivitatea, dar de ce le-am deschide copiilor apetitul pentru război și de ce le-am stârni interesul pentru arme? De ce le facem cadouri, la aniversare, lor și prietenilor lor, jucării care îi învață despre crimă? De ce considerăm că e drăguț când băiețeii se joacă în parc ”pac-pac” și apoi își strigă ”te-am omorât”? Chiar nu vi se pare sinistru? (Articolul continuă mai jos)

De câțiva ani încoace, de când am copii mai exact, defilările militare din 1 decembrie mi se par foarte triste. Mii de copii sunt duși cu entuziasm de părinții lor să vadă echipamente de luptă, să se pozeze în tancuri, să vadă avioane de luptă.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:

Nu-mi doresc ca fiul meu să fie nevoit vreodată să urce în vreun tanc sau în vreo mașină blindată. Nu-mi doresc să fie nevoit să meargă la război, să pună mâna pe armă, să fie obligat să ucidă. Nu-mi doresc să cunoască strategii de luptă și nici să aibă de-a face cu proiectile și veste anti-glonț. Dar există vreo mamă care visează asta pentru băiatul ei? Și atunci, cum se face că noi, ca părinți, îi împingem de mici spre zona aceasta a atrocităților? Repet întrebarea: îmi scapă mie ceva?

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa