Niciodată în viața asta, dar chiar niciodată, nu m-a atras bucătăria. Mereu făceam un pact: tu gătești, iar eu mănânc.
Dar, cum în viață mai facem și ce nu ne place, iată că m-am trezit și-n fața aragazului.
Primele încercări…un dezastru, dar mă străduiam. Stăteam câte jumătate de zi la aragaz ( ok, uneori, pentru că trebuia să refac mâncarea). Nu verificam gustul, iar sarea o puneam după ochi. În fine, pe undeva, credeam că-i pierdere de vreme.
Vremea trecea, vremea venea și odată cu ea și un bebe.
La început a fost ușor. Sânul era singura masă a puiului, apoi fructe, legume pasate, suculețe…am mai dres-o o perioadă.
Lucrurile începeau să se amplifice în alimentația copilului, iar eu începusem să-mi fac griji, pentru că nu-mi mai permiteam să ghicesc o mâncare sau să înlocuiesc un prânz cu un sandwich.
”Am mâncat ca la mama acasă”. Vorba asta îmi dădea fiori pe șira spinării și mi se buluceau lacrimi în ochi. Îmi făceam mustrări de conștiință și tot felul de scenarii. Îmi vedeam copilul mare, venind la mine, iar eu punând pe masă o mâncare…comandată. Serios, pentru o secundă mă întrebam dacă am să-i spun copilului c-am comandat-o sau am să-i spun c-am preparat-o cu multă dragoste.
Dar, fără să-mi dau seama, lin și cu măiestrie, căci…îmi scapă acum citatul, dar autorul lui voia să spună că orice măiestrie are la origini repetiția, mâncărurile mele au început să prindă gust și aspect.
Am început să încerc rețete noi, să caut trucuri, secrete, să o întreb pe mama.
Ochii mei nu mai privesc printre gene vreun bărbat chipeș, ci sunt atrași de rețete noi, forme de prăjituri.
Nu că vreau să mă laud, dar mâncărurile mele sunt chiar foarte bune. Chiar mă uimesc…și da, chiar totul e posibil.
Ce mi-a topit inima zilele trecute?
– Mami, mi-a plăcut cum ai gătit!
-Chiar, mami?
– Da, îmi place tot ce faci tu!
Nu e cazul să se aplice vorba: laudă prostul că dă tot ce poate, dar, a doua zi, învârteam farfuriile de parcă mă născusem în bucătărie, iar aprecierea copilului meu echivalează orice diplomă de Chef.
Știu că va spune și ea: ”Am mâncat ca la mama acasă”.
