Vocea ta. ”De ce te chinui cu avocado? La școală, tot chipsuri va mânca!” – FALS! (P)

TOTUL DESPRE MAME

În periplul meu prin sistemele alternative de educație, doar-doar m-oi dumiri până anul viitor, când Maria va începe clasa 0, am nimerit Step by Step. Direct în oală, să spun drept! Adică la ora de gătit, unde copiii de la clasa a III-a A și a III-a B au preparat, alături de un bucătar și un nutriționist, burgeri vegani. Iar lecția pe care am învățat-o nu este cea cu numărul un milion  despre hrana sănătoasă, ci una despre a nu renunța la alternativă.

Înainte să vă povestesc ce mi-a plăcut la nebunie (și nu, nu este gustul vegan :P), vă spun doar că sistemul Step by Step este cel care a reușit scoaterea notelor din ciclul primar și înlocuirea lor cu calificative. Step by Step înseamnă dezvoltarea caracterului copilului, a înclinațiilor native ale acestuia. În clase nu sunt bănci, iar orele sunt centre de lucru. Nu există teme pentru acasă, iar copiii învață să lucreze în echipă, pe proiecte aplicate.

Schimbarea vine din dileme: ”Muștarul are zahăr?”

Vizita mea împreună cu Maria la Școala Step by Step a început în sala de mese. Laboratorul de chimie, îmi spuneau mie amintirile, văzând copiii echipați cu halate, mănuși și capele. Ei așezau însă ingrediente naturale pentru experimentul ”Burgerii vegani, varianta sănătoasă a junk-food-ului”, cot la cot cu un bucătar profesionist și un nutriționist celebru.

Burgerii au fost preparați dintr-o bază de ciuperci, năut și fasole neagră, amestecată cu rădăcinoase fierte și asezonată cu sare, cimbru și chimen. Totul tocat, amestecat, dat formă de burger și copt pe pergament. Copiii s-au ocupat apoi de sos, folosind mărar, lămâie și muștar de Dijon fără zahăr. ”Cum adică fără zahăr? Mușatrul este oricum pișcător, nu e dulce!”, se arată contrariat unul dintre elevi.

Reinterpretarea unui preparat cunoscut duce la cultivarea gustului

Sunt convinsă că asta va face diferența. Acești copii vor ști că alimentele împopoțonate de pe raft nu trebuie cumpărate și consumate așa, ca aerul, fără să nu-ți pui vreodată problema că îți pot face rău. Prepararea burgerului continuă însă cu asamblarea frunzelor de salată, a cepei verzi, a rosiilor și a altor bunătăți în chiflele integrale. Mulți copii au apreciat foarte mult chiflele, unii au acceptat și sosul. Foarte putini, burgerul. Ideea însă rămâne.

Prin atelierele de gătit desfășurate împreună cu doctorul Balanică ne dorim să oferim copiilor oportunitatea de a se familiariza cu noțiuni de nutriție echilibrată și de a descoperi gusturi noi. Pornim de la propuneri de preparate ale copiilor – paste, pizza, burgeri, pentru că sunt feluri preferate de copii- și, împreună cu nutriționistul, le transformăm din junk food (mâncare nesănătoasă) în healthy food (mâncare sănătoasă). Nu mereu reinterpretarea atinge aceleași culmi în preferințele copiilor, este însă un punct de pornire în cultivarea gusturilor și a consumului responsabil”, mi-a spus Mihaela Stafiescu, directoarea Școlii Step by Step.

Ce declic mi s-a produs

Dincolo de expunerea Mihaelei, aceasta directoare caldă ca pâinea scoasă din cuptor, am asistat la o iluminare pe care o aveam până acum în minte doar teoretic. Mi-o spusese Speranța Farca acum vreo doi ani la o conferință TDM la Librăria Humanitas de la Cișmigiu: ”Nu te teme în legătură cu alimentația. Chiar dacă fiica ta va ajunge într-un grup de copii care vor consuma chipsuri și alte bombe alimentare și chiar dacă va mânca și ea din când în când, fii sigură că fondul, baza pe care i-ai dat-o acasă, în familie, în legătură cu alimentația sănătoasă, va fi de neclintit. Va avea prioritate în alegerile ei, iar copilul nu va fi predispus la dependență față de produsele procesate sau care conțin chimicale”.

Astfel am văzut cum, deși aproape niciun copil nu a fost neaparat încântat de preparatul propriu-zis, absolut toți au asimilat ”ingredientul” cel mai important: alternativa sănătoasă, primul pas spre educația nutrițională.

Nutriționist: Obiceiurile alimentare se învață în primii 7 ani

Nu l-am întrerupt nici când mi-a spus cele ce urmează, nu-l întrerup nici acum. Doctorul Bălănică: Sănătatea se învață prin educație! Copiii mănâncă ceea ce recunosc după miros, văz și gust. Mănâncă ceea ce întâlnesc în casă, pe masă și în frigider. Exemplul este foarte important în copilărie. Obiceiurile alimentare se învață în primii 7 ani, perioada în care se formează și numărul de celule grase, adică adipoase. Educația timpurie pentru o alimentație corectă și mișcare adaptată vârstei este cheia pentru un adult echilibrat. Gătesc cu plăcere împreuna cu copiii rețete cu carne sau rețete de post, rețete tradiționale românești reinterpretate pentru omul modern. Este cea mai eficientă cale de a închide cercul: educator-copil-părinte. Totodată, învățarea de către copii a nutrienților conținuți în mâncare reprezintă o schimbare de perspectivă în favoarea sănătății. Ei vor alege între sănătos și nesănătos, iar astfel obiceiul se schimbă încet, încet. Puterea exemplului este mai puternică decât orice curs teoretic”.

Știți, m-am oprit din căutări. Am acel sentiment că, fără să fi asistat la o oră de matematică la Școala Step by Step, am înțeles formula acelui economist care a câștigat Nobelul prin demonstrația că investiția în educația copilului este una reală.

Articol scris de Rozica Olteanu, în parteneriat cu Școala Primară Step By Step și Grădinița Bambi din București

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa