De nu ar mai exista durerea, necazul, supărarea…
Așa spunem mulți, când sufletul ne este amar și trist și prizonier în valurile gigantice ale durerii. Blestemăm, câteodată, natura duală, perfidă, parcă, în care suntem condamnați să trăim. Avem nevoie de negru, în aceeași măsura ca și de alb și nu putem să amestecăm trările, apoi să le dospim ca pe un puternic și aromat cozonac de sărbători, să le transformăm în gri. Am vrea, dar nu ne este de ajutor. Dacă nu ar exista durere fizică, ne-am face rău constant, fără să simțim nimic, ne-am pune viața în pericol constant.
Dacă emoțional nu ar mai exista trăirile negative, am pierde din nou. Unde e conflict, e evoluție. Unde e teamă, e supraviețuire. Dacă nu am avea teamă, ne-am arunca cu capul înainte, în locuri periculoase, iar nesimțind durerea, ne-am pierde viața, cu siguranță.
Putem suporta dureri mari, necazuri, supărări, fiecare în funcție de pragul propriu de toleranță, dar durerea pierderii ființei care ți-a ascultat inima bătând cu toată puterea iubirii pentru ea, care ți-a zâmbit ție întâia oara și te-a strigat ”mama” este o trăire ce o putem înțelege, doar teoretic și pentru care ne rugăm fierbinte să nu o trăim vreodată.
Nu le spuneți că viața merge înainte
Cuvintele nu-mi sunt prietene zilele acestea, nu știu ce să mai scriu. Am gânduri multe, dar nu vor să curgă, parcă nu își găsesc rostul. Ce aș putea spune? Nu dați sfaturi celor îndurerați, nu le spuneți că viața merge înainte – ei știu asta și blesteamă ceasul și clipele ce urmează, tocmai pentru că viața lor merge înainte, împresurată de tristețe, de urlet. Ce viață va merge înainte? Nu putem decât să îi iubim, să îi ascultăm, să le oferim compasiune, nu milă. Să îi sprijinim în a-și transforma furia, vina în putere.
Aș putea scrie romane pe aceasta temă, dar nu astăzi, nu pot, pur și simplu. De aceea, prefer să vă las citind o poveste terapeutică despre cum durerea ne poate transforma în ceea ce decidem noi să fim. Durerea, supărarea și tristețea, în general. Durerea celor care au pierdut copii, prieteni în tragicul eveniment din clubul Colectiv nu poate fi soluționată încă, nu de noi, nu așa ușor. Poate că solidaritatea colectivă, din ultimele zile, pe lângă ajutorul de specialitate vor face o diferență, poate!!! Să ne rugăm pentru asta, să ne unim inimile pentru asta!
Și povestea:
O tânăra femeie s-a dus la bunica ei. I-a povestit despre viața sa, cum totul părea atât de greu pentru ea. Nu știa cum o să izbutească, voia să renunțe… a obosit să lupte, să fie tristă, deprimată.
Bunica ei a condus-o în bucătărie. A umplut trei vase cu apă și le-a pus pe fiecare să fiarbă pe aragaz, la foc mare. În scurt timp, apa din oale a început să dea în clocot. În primul vas a pus morcovi, în al doilea ouă și în ultimul a pus boabe de cafea măcinate. Le-a lăsat să fiarbă fară să spună un cuvânt. După aproape 20 de minute, a oprit focul. A scos morcovii din oală și i-a pus într-un castron. A scos ouăle din oală și le-a pus pe o farfurie. A turnat cafeaua din oală și a pus-o într-o cană.
Întorcându-se către nepoată, a întrebat-o. “Spune-mi, ce vezi? “Morcovi, ouă și cafea”, i-a răspuns aceasta.
A adus-o mai aproape și a rugat-o să pipăie cu degetele morcovii. A făcut acest lucru și a băgat de seamă că erau moi. Apoi bunica a rugat-o să ia un ou și să îl spargă. După ce a curățat oul de coajă, fata a observat că oul era fiert tare. în cele din urmă, bunica a rugat-o pe nepoată să soarbă din cană de cafea. Fata zâmbea în timp ce savura aroma bogată a cafelei.
Apoi nepoata a întrebat-o: „Ce înseamnă aceste lucruri, bunica mea dragă?” Bunica i-a explicat că fiecare din aceste alimente s-a confruntat cu aceeași împrejurare potrivnica – apa care fierbe – însă fiecare a reacționat diferit.
Morcovul era puternic, tare și aspru. După ce a fiert însă, s-a înmuiat și a devenit mai slab.
Oul era fragil. Coajă sa exterioară subțiere i-a protejat lichidul din interior. După ce a fiert, interiorul său a devenit tare.
Boabele măcinate erau însă unice. După ce au fiert, boabele au schimbat apa în care au fiert.
“Care dintre ele ești tu?”, și-a întrebat bunica nepoata. “Cand împrejurările potrivnice îți ciocane la ușă, cum răspunzi? Ești un morcov, un ou sau o boabă de cafea?”
Gândește-te la acest lucru: “Care dintre ele sunt eu? Sunt morcovul care pare puternic, însă odată ce mă confrunt cu durerea și împrejurările potrivnice, mă pierd cu firea și îmi pierd puterea? Sunt oul care începe cu o inimă maleabila, însă se schimbă odată ce căldura crește? Am avut un spirit fluid, însă după o moarte, o despărțire, un obstacol financiar sau vreo altă încercare am devenit îndârjit și rigid? Sau sunt ca boabele de cafea măcinate? Boabele de cafea de fapt schimbă apa fierbinte, schimbă chiar acea circumstanță care aduce durerea. Când apa devine fierbinte, eliberează aromă și parfumul vieții tale. Dacă ești precum bobul de cafea, atunci când lucrurile merg cel mai rău, tu devii mai bun și schimbi situația din jurul tău. în cele mai întunecate ore și în cele mai grele încercări, te ridici la alt nivel?”
