Vocea ta: Îmi este dor de tinereţe

tinerete

Tinerețe, unde ești?

Am fost cu David in Herăstrău. Ajungem rar acolo, e prea departe de casă. Îl așteptam pe domn să termine vizita la medic, David mai că înota în pietricelele de la locul de joacă și mie mai că nu-mi păsa. Mă uitam la lume, parcă toți adolescenții de pe pământ se adunase acolo să îmi facă mie în ciudă.

O fată mergea pe role și fredona o melodie. Eu mă chinuiam să îmi amintesc unde am vârât rolele mele și când le-am purtat ultima oară. Oi mai ști să le folosesc? Poate când or crește copiii, vom merge împreună. Ultimele melodii le-am fredonat în spital, când l-am născut pe David, cu căștile în urechi, încercând să nu mai aud țipetele din sala de nașteri.

Veneam noaptea în Herăstrău, cu o Dacie amărâtă, împrumutată de la socrul meu

Doi îndrăgostiți se sărutau cu pasiune pe o bancă. Eu zâmbeam, amintindu-mi că în urmă cu 9-10 ani, veneam noaptea în Herăstrău, cu o Dacie amărâtă, împrumutată de la socrul meu și ne plimbam de mână, ne sărutam pe iarbă, ne pozam cu statuile. Acum, după ce adoarme mândrul, stăm întinși pe jos, privind tavanul, uneori ținându-ne de mână, alteori cu capul pe pieptul lui, ne facem planuri, ne dezvăluim temeri, ne calculăm banii, ne îmbărbătăm unul pe altul. Alteori fiecare are altă treabă de terminat.

Din altă gașcă gălăgioasă auzeam povești de mare si Vamă, cu băuturi, cluburi și mers pe plajă târziu. N-am fost în Vamă până acum. Oare am pierdut ceva? Dar Costineștiul … atâtea veri pierdute pe plajele lui, baie în mare, culcat la ziuă, băut bere rece pe plajă, fumat întinsă pe șezlong cu frappe-ul lângă. Nu mai fumez dinainte de sarcina cu David. Nu mai beau frappe, n-are farmec altfel decât pe plajă cu o țigară. Alcoolul mi-i interzis. Marea e departe.

O domnișoară citea o carte pe iarbă. Părea atât de liniștită. Faceam și eu asta cândva. Acum citesc când doarme David, cărți de parenting, evident. Probabil abia aș mai ști să citesc trei pagini de romane fără subiect amplu de creștere a unui copil frumos.

Din spate trofeu, din față muzeu

Am mai visat puțin la trecut, la dor, la tinerețe, până m-a trezit mândrul, prea curios de gustul pietrelor. L-am îmbrățișat și l-am pupat, să-mi amintesc de ce n-ar trebui să-mi plâng tinerețea. S-a rânjit de două ori la mine, m-a cucerit și am plecat la plimbare, terorizată de atâția tineri prea tineri.

M-a găsit domnul melancolică. I-am zis de dorul meu. A râs pe sub barbișonul lui atrăgător, m-a complimentat puțin, m-a luat de mână. Știu, sunt tânără, arăt tânără, sau aproape, știți vorba aia “din spate trofeu, din față muzeu”, dar tinerii ăia n-au grijile astea și nici timpul meu puțin. Dar tinerii ăia sigur n-au ce am eu acum. Trezirea, zic!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație