Vocea ta: Jocuri terapeutice inventate de copii

gabriela-maalouf-totul-despre-mame

Cât de utile pot fi aceste jocuri terapeutice și cum îi conducem pe copii spre ele?

”Am ajuns la grădiniță! Du-te, ești în siguranța! Vine mami să te ia după masă! Apoi tu pleci, închizi ușa și plângi rău de tot până vin eu să te iau, bine?” spuse Charlize, fetița mea de numai trei ani și câteva luni, la vremea aceea. Iar eu plecam, ea închidea ușa, eu plângeam de-mi rupeam cămașa de pe mine, iar ea pleca, apoi venea în cel mult zece secunde, cu zâmbetul pe buze, mă ținea în brațe, îmi spunea că a venit mami, că mă iubește, dar că merg și mâine negreșit.

Anxietatea de separare s-a manifestat destul de violent la ea, iar suflețelul ei se voia vindecat cu orice preț. De când am început formarea ca practician NLP, un lucru l-am păstrat cu sfințenie: Nu judec, nu dau sfaturi! Fie copil, fie adult, lăsat să-și urmeze simțirea găsește soluția potrivită pentru el.

Știam mii de joculețe terapeutice pe care le-aș fi putut utiliza pentru a-i ușura suferința, dar eram sigura că jocul inventat de ea avea să o ajute cel mai bine.

Cum fac să îi stimulez, să îi ghidez în a-și găsi propriul joc terapeutic, propria soluția?

Ideea că nu fac prea multe, limitez cât pot de tare intervenția mea verbală. Doar stau, ascult cu mare atenție problema, mă calibrez cu emoția lor, ghidez sau reasigur prin cuvinte simple de tipul:” Oooo… Mmmm… Înțeleg… Te văd… Te simt…” și îi privesc cu emoție, uimire și chiar euforie cum găsesc drumul și soluția.

Există, fără de îndoială, momente în care copiii au nevoie și de părerea noastră, dar ei chiar întreabă. Atunci, fără niciun dubiu, le oferim suportul nostru.

Așa deci, întorcându-mă la jocul cu grădinița, trebuie să spun că l-am jucat neîncetat timp de șase luni, zi de zi… de zeci de ori pe zi. Până s-a oprit ea și nu l-a mai adus în viața noastră de atunci.

A urmat, la scurt timp, venirea pe lume a frățiorului și a început să se îndoiască de iubirea ce i-o purtam.

– Ești sigură că nu îl iubești pe el mai mult?

Nu m-am grăbit să îi răspund, am luat-o ușor în brațe, am privit-o cu blândețe în ochi și am întrebat-o:

– Tu ce crezi? Tu ce simți?

– Eu simt că da… dar dacă nu e corect?

– Și cum crezi că ai putea să știi?

– Păi uite, am văzut eu la Tarzan că mama lui l-a pus să-i asculte inima!

Pornind de la această idee a ei cu ascultatul inimii, a ajuns la concluzia că atâta timp cât inima mea bate, eu o iubesc mereu la fel, chiar și atunci când sunt obosită, nervoasă sau când îi dau mai multă atenție fratelui ei. Am petrecut vreo jumătate de an și cu ascultatul inimii seară de seară (simpatic era că 90% din timp adormea pe pieptul meu). Am aflat ulterior că există chiar CD-uri cu sunetul inimii pentru a-i calma pe copii. Cu alte cuvinte, era și un somnifer eficient. Mai târziu, odată cu Frozen, mi-a confirmat că strategia ei a fost eficientă, spunându-mi:

– Ai văzut, mami, și ei zic că o inimă nu se schimbă așa ușor?

Cât despre desene animate, eu îi las să vadă filme Disney, pentru că folosesc o tehnică NLP, numită modelarea abilităților, cu ajutorul desenelor animate. Am descoperit că, de obicei, copiii își aleg personajele favorite, în funcție de abilitățile pe care acestea le au și pe care copiii ar vrea, inconștient să le îmbunătățească în viața lor (mă refer la personaje din desene animate educative sau motivaționale, nu la monștri).

Jocul de câștigare a încrederii cu ajutorul modelării abilităților preluate de la personaje favorite.

Charlize este acum o fetiță de șase ani, căreia nu îi plac situațiile noi, locurile noi, activitățile noi. Are nevoie de timp să observe mediul înconjurător, oamenii, activitățile, după care se integrează de minune. Dar după cum bine știm cu toții, nu întotdeauna avem posibilitatea să așteptăm, pentru că întâlnim oameni grăbiți, pentru că ni se taie vorba și nu apucăm să explicăm și multe alte situații.

Așadar, am mers cu ea într-o sâmbătă la un parc Aventura, unde trebuia să se cațere în copaci. Nu a apucat să petreacă  timpul de acomodare, pentru că a fost luată pe sus, echipată și urcată acolo cu alți zece copii în spate. Evident, că a început să plângă, a blocat tot traseul… Copiii, părinții, personalul s-au enervat la maxim. Mi-am păstrat calmul și am decis să o las pe ea să spună ce gândește. A adus-o pe Mulan în discuție. Mulan este o fată care pleacă la război, în locul tatălui ei și nu știe să facă mai nimic din ceea ce trebuie să facă un soldat. Una dintre cele mai complicate probe pentru Mulan este să se cațere într-un copac, să ia o sageată. Așa că o întreb pe Charlize, dacă tot a deschis subiectul:

– Cum crezi că a reușit Mulan să se urce? (Evităm “de ce a reușit?” pentru că ar conduce la o comparație). Cu toate acestea, supărarea și-a spus cuvântul și mi-a răspuns sec:

– Ea este curajoasă și eu nu!

Eu: “Oooo… eu nu am văzut-o chiar curajoasă la început, altceva trebuie să fi făcut! Hmmmm!!!”

A stat ceva pe gânduri, s-a și calmat, concentrându-se pe gând și nu pe problema ei și a reușit. A găsit atât de multe structuri mici (principiul modelării este spargerea structurii de ansamblu, în structuri mici, până găsești diferența care face diferența), încât a trebuit să le notez:

– S-a concentrat la mâini și la picioare!

– A exersat de foarte multe ori.

– Și-a dorit foarte mult să reușească.

S-a urcat pe traseu, l-a terminat și a continuat de încă două ori. Aceste abilități dobândite o ajută de fiecare dată când face ceva nou. E liniștită, știe că nu întotdeauna îi va ieși din  prima, așa că exersează, se concentrează și își dorește foarte tare să reușească.

Cu timpul, am remarcat că nu vrea doar să se vindece cu orice preț, că ține cont și de sufletul celui care îi e alături în procesul ei de vindecatoare. Ultimul joc inventat suna cam așa:

Ea: Uite, tot ce îți spun eu înseamnă, de fapt, invers. Dacă zic ”alb”, înseamnă că e negru!
Eu: Ok…
Ea: Ești o proasta, nesimțita, urâtă!!!!
Pauză de șoc…
Eu: Iubita, ești în regulă?
Ea: Nu, m-au supărat fetele la școala!
Și a plâns ceva timp, În brațele mele.
Charlize a vrut sa își descarce supărarea cu mine, dar și să mă protejeze!

Și câte alte jocuri nu face, aproape în fiecare zi. I-am promis că voi scrie o carte, ajutată de ea.

Citește și: Jocuri simple care rezolvă probleme mari.

Nu uita să ne dai like pe Facebook pentru a fi la curent cu toate articolele noastre!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație