De ce nu lăsați copiii în pace? „E curent!” Mi s-a intâmplat să aud asta şi-n locurile cele mai sigure, unde-fatalitate!- era un geam deschis, prin care intra, ei, da! AER! Pentru mulţi, aerul este duşmanul sănătăţii. Oameni buni, chiar dacă e curent, nu curentul îmbolnăveşte, ci virusul!
Ce-aveţi cu copiii de-i îmbuibaţi mereu?
“Hai, mai ia una pentru mama! Hai şi încă una pentru tata!” “Uite, vine avionul, deschide hangarul!” Am văzut părinţi care umblau cu linguriţa după copiii lor…Trăim într-o lume în care mâncăm şi dacă nu ne este foame, în care mai “ronţăim” câte ceva, în care nu ne putem abţine de la câte un răsfăţ culinar. Nu-i mai învăţati aşa! Lăsaţi-i să mănânce cât le trebuie! Desigur, mâncare sănătoasă. Dar atât cât vor! Aveţi încredere în puterea lor de a spune dacă le e foame sau nu, dacă s-au săturat sau nu. E ceva înnăscut!
Ce-aveţi, fraţilor, cu copiii, de nu-i lăsaţi să alerge?
“Nu alerga că transpiri!” Cuuum??? Şi ce dacă transpiră? Şi asta e ceva înnăscut! Duceţi-l la muzeu, puneţi-l într-un ţarc, să nu alerge.
Ce-aveţi, fraţilor, cu copiii de nu-i lăsaţi să se joace? “Nu te aşeza acolo că te murdăreşti!” Aşa, şi?! Se spală. La maşina automată, în care arunci doar rufele murdare, apeşi pe un buton si ies curate. Şi dacă nu se spală, dacă s-au pătat, ce? Ce vreţi să faceţi cu hăinuţele alea? Să le ţineţi in vitrină?
“Nu pune mâna acolo că e murdar!” şi apare imediat un şerveţel neapărat umed şi neapărat antibacterian, pentru că cel mic a pus mâna pe o piatră. Imediat după ce a fost şters, copilul va pune mâna pe alta şi apoi alta… Nu militez pentru murdărie, dar mă enervează exagerările. Corpul uman şi-a dezvoltat imunitate şi la antibiotice, pentru că sunt des şi aiurea administrate, drept pentru care apar viruşi din ce în ce mai puternici. Sistemul imunitar se construieşte!
“Lasă-i jucăria că-i a lui şi plânge!” De ce nu vă învăţaţi copilul să împartă? E o lecţie ce unii o învaţă numai la maturitate şi care poate fi rezumată astfel: numai dacă dai, primeşti! Lecţia generozităţii trebuie predată de mic.
Ce-aveţi, fraţilor, cu copiii, de-i îndoctrinaţi cu cele mai rasiste, stupide si ilogice clişee?
“Dacă nu eşti cuminte, te ia ţiganul!”, “Dacă o să calci pe iarbă, vine poliţistul şi ne dă amendă!” (La niciun popor nu am observat această pioşenie faţă de iarbă. La români, iarba este ceva sacru, asemeni vacii in India. Ea nu are un scop funcţional, ci unul pur estetic. Pe iarbă nu te aşezi să te relaxezi, să te bucuri de ea, de mirosul ei, ci te opreşti siderat în faţa ei şi o priveşti pios, uşor temător, nu respiri prea tare să nu o tulburi. “Dacă am călca cu toţii pe iarbă, atunci ce-ar fi?” Mă gândesc la acele locuri ale desfrâului herbologic, cum ar fi campingurile, unde iarba este călcată de mii şi mii de picioare şi totusi, ea continuă să crească. În plus, iertaţi lunga paranteză, apare aici un alt personaj negativ, alături de ţiganul de mai sus, de bau-bau şi de căţelul care “te papă dacă nu eşti cuminte”, poliţistul. Trebuie să ne ferim copiii de ei!)
“Dacă nu eşti cuminte, nu papi tot, alergi şi transpiri, mergem la doctor şi-ţi face injecţie!”
Doctorul ar trebui să fie perceput ca un prieten, în care trebuie să ai încredere, el este acolo pentru binele tău fizic. Iar injecţia este necesară uneori pentru a te vindeca, ea nu este o pedeapsă. Poate de aceea, românii merg la doctor numai la nevoie, iar vizita la medic este o penitenţă. (Dar şi din cauza hibelor sistemului sanitar românesc, dar asta e o altă poveste).
“Nu mai plânge, că râd copiii de tine!”.1-nu râd copiii, ei nu ştiu ce înseamnă să râzi de altcineva şi 2-şi dacă totuşi, râd, ce? Suntem un popor preocupat de gura lumii, prea ocupat de ce fac ceilalţi. Aş vrea ca ai mei copii să nu plângă pentru ca sunt sănătoşi, mulţumiţi şi nicidecum pentru că ceilalţi râd de ei. Vreau ca ei să se dezvolte independent de părerea celorlalţi, dar în armonie cu ei.
Desigur, lista de clişee e lungă!
Aşadar, lăsaţi copiii să crească sănătoşi, veseli, generoşi, non-conformişti, lipsiţi de prejudecăţi, independenţi (cred că mulţi nu-şi vor putea duce războaiele atunci când cresc, pentru că mereu e cineva care să-i apere, care sa le medieze “conflictele”), isteţi, mândri (nu consider mândria întemeiată pe realitatea fiinţei a fi un păcat), conştienţi de ei inşişi, dar şi de ceilalţi la modul constructiv şi, cel mai important, aveţi încredere în ei şi iubiţi-i!
