Vocea ta: Lucrurile de care nepoții noștri nu se vor bucura

Mihaela Manea

O ieșire în natură, o poveste și teama că nepoții noștri nu vor mai apuca nimic din magia naturii

Primăvară, bine ai venit! Te-am așteptat cu nerăbdare și cu emoție.

Cred că, asemenea pământului, și oamenii au anotimpuri în sufletul lor, cel puțin eu așa simt, atunci când se instalează primăvara și eu capăt o energie nouă și viața pare mai frumoasă.

Pentru a ne bucura de acest nou început al naturii, am fost acum câteva zile într-o pădure din apropierea Bucureștiului, să admirăm florile și să îmbrățișăm copacii. A fost o lecție minunată de botanică, despre cât de frumoasă este natura, cât de simplă și de liniștită uneori.

În această liniște a pădurii am găsit ghiocei, brebenei, viorele. Toate floricelele gingașe parcă ne așteptau să ne încânte. Pe lângă flori, ne-a atras atenția atât verdele crud al mușchiului de pământ cât și patul de frunze moarte de sub care au ieșit curajoase micile flori. Mai mult decât o plimbare în natură, această ieșire a fost și o ocazie de a-mi învăța copiii cât de important este să avem grijă de natură, de mediul înconjurător.

Am pornit spre pădure cu dorința de a ne bucura sufletele la privirea acelor firișoare gingașe și colorate și ne-am întors cu o lecție de ecologie. Pe lângă florile minunate am găsit și munți de gunoaie și nu doar pe marginea drumului ci și mai adânc în pădure. Tristețea peisajului s-a instalat și în sufletele fetelor care se bucurau de câte-o viorea iar, la doi pași călcau pe o sticlă de plastic. Un PET se degradează în 500 de ani. Doamne, 500 de ani!!!

Cum să le explicăm copiilor durata celor 500 de ani?

Seara, înainte de culcare fata mea cea mare îmi spune: ”Mami, imaginează-ți o pădure, dar fără copaci, doar cu sticle aruncate peste tot.” Și atunci m-am gândit să le spun o poveste adevărată:

Din prima clipă de viață pe pământ, aerul inundă plămânii bebelușului, iar acesta începe să respire imediat ce a ieșit din burtica mamei lui. Este, poate, primul lucru care învață să-l facă imediat după naștere. La fel a făcut fiecare dintre noi: și eu, și voi.

Aerul întreține viața pe Pământ, iar copacii sunt cei care purifică aerul. Parcă prin magie frunzele lor sunt adevărate laboratoare care transformă dioxidul de carbon în oxigen. Adică toți copacii sunt ca niște supereroi care se luptă în fiecare clipă cu o mulțime de particule rele din aer și le transformă în aer curat.

Mulți ani la rând, oamenii au uitat să aibă grijă de locurile în care trăiesc și au aruncat lucrurile pe care nu le mai foloseau la întâmplare. Acest lucru le face rău acum atât lor, cât și altor oameni, chiar și animalelor și plantelor. Le face rău tuturor viețuitoarelor. Însă noi putem să fim supereroi asemenea copacilor dacă avem grijă să nu aruncăm gunoaiele la întâmplare, dacă reciclăm plasticul, sticla, hârtia, aparatele electronice și altele. Apa, aerul, pământul cu tot ce crește pe el – fructe, legume etc.- toate depind de noi pentru a fi sănătoase, curate, frumoase! Și ție îți place să privești o floare, să auzi o pasăre cum cântă sau să privești o veveriță cum se urcă sus de tot într-un copac!

Copiii sunt receptivi la schimbarea în bine, la toate mesajele noastre frumoase și le place să se simtă responsabili pentru ceea ce iubesc. Depinde de noi, părinții, să le dăm un exemplu bun copiilor noștri și să nu mai privim cu nepăsare la distrugerea valorilor cu adevărat importante.

Să conservăm frumusețea și gingășia acestor locuri minunate în care trăim. Depinde de noi dacă, peste 20 de ani, când copiii noștri vor avea și ei copii, se vor plimba împreună cu aceștia printr-o pădure cu stejari înalți, printre ghiocei și viorele sau doar din pozele de altădată vor putea descoperi magia naturii!

Dacă și vouă vă plac ieșirile în natură, iată un articol pe care n-ar trebui să-l ratați: ”Motive științifice pentru care ar trebui să ne lăsăm copilul desculț afară”.

Dă-ne și un like pe Facebook (dacă nu ne-ai dat deja) și te ținem la curent cu noutățile.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa