Vocea ta: Lumea copiilor e violentă. Ce facem?

Gabriela Dumașca

Ați văzut și voi că lumea copiilor e violentă. Ce facem când copiii noștri întâlnesc copii violenți?

În viața mea de părinte, nu am știut cum să gestionez multe situații, iar una dintre ele este cea care privește violența fizică, dar și verbală.

Copiii mei au un vocabular destul de bogat pentru vârsta lor, lucru datorat și faptului că le-am vorbit ca unor adulți, fără să ne ferim de cuvintele ”mari”, pe care le-am explicat de fiecare dată.

De mici, leagănul era ”leagăn” și nu ”uța”, câinele era câine,  nu  ”ham-ham” și așa mai departe. Au crescut și am ajuns și în situațiile în care a trebuit să explicăm și înjurăturile, pe care le-au cules de… peste tot, pentru că sunt peste tot.

Despre înjurături

De curând, au apărut și întrebările despre sex.  Am mers pe principiul transparenței, explicându-le termenii anatomici și procesele firești. Explicația li se pare mai jenantă decât înjurătura propriu-zisă. Ideea pe care am marșat a fost aceea că fiecare înjurătură își are un corespondent ”politically correct”, că folosirea înjurăturilor nu le face onoare, nici lor, nici celor care îi educă. ☺

Citește și: Vocea ta: Vârsta înjurăturilor

Sigur că explicațiile reci nu au anulat încărcătura afectivă a înjurăturilor și copiii le mai vehiculează. Cum consider că interdicția categorică va avea exact efectul opus, aplic trei metode:

  • Le dau două minute în care să emită infama expresie încontinuu. Bineînțeles că după jumătate de minut, înjurătura și-a pierdut din savoare. După un minut, deja s-au plictisit. Rareori i-a ținut două minute întregi.
  • Înlocuim înjurătura cu sentimentul pe care îl ascunde și căutăm alte trei feluri  politicoase prin care ar fi putut exprima acel sentiment. (Nu prea le place această metodă)
  • Ne așezăm undeva și, în șoaptă, facem schimb de experiență: adică, o înjurătură eu, una copilul, una eu, una el și tot așa. Poate că nu tuturor le este pe plac această metodă, dar e un prilej bun de a ne conecta și, după, îmi regăsesc copilul mai cooperant, calm și răcorit, dispus să vorbim despre ceea ce l-a declanșat.

În ceea ce privește violența fizică, am plecat pe drumul mămiciei cu zero toleranță: de câteva ori i-am luat din parc dacă au recurs la agresivitate și și-au învățat lecția rapid. Apoi am fost martoră la câteva conflicte în care copilul meu era pasiv. Stăteam deoparte și priveam cum este împins sau lovit și-mi spuneam în mine: ”Fă ceva! Fă ceva sau măcar ferește-te, pleacă de acolo!”, dar nu, el stătea cu capul între umeri și încasa. Încercam să nu intervin decât dacă gluma se-ngroșa și să-l las să-și rezolve singur problema.

Cumva, înciudată de lipsa lui de reacție, am schimbat foaia: ”Apără-te! Dacă ești atacat, trebuie să te aperi!”. Copilul, bulversat de noua situație, a înțeles că are undă verde, că interdicția a fost ridicată și, prins în alte situații conflictuale, zicea: ”M-am apărat, că m-a-njurat! Ce era să fac, să stau și să ascult cum mă-njură?!” Deci, o nouă schimbare: ”Nu dai tu primul, nu stârnești, nu inițiezi conflicte!”.  Bineînțeles că n-a mai înțeles nimic copilul…

”Mie să nu-mi vii acasă bătut, că te mai bat și eu dup-aia!”

Nimeni nu vrea să aibă un copil ”ciuca bătăilor”, poate că mulți părinți preferă ca fiul lor mai degrabă să dea decât să-ncaseze, pe principiul copilăriei mele și poate și-a multora dintre voi: ”mie să nu-mi vii acasă bătut, că te mai bat și eu dup-aia!”

Dacă părinții încurajează acest tip de comportament, crezând că-și transformă copilul în șeful turmei, trebuie să se pregătească pentru situația în care copilul va rămâne fără prieteni, căci va fi evitat de ceilalți, ajunși, mai devreme sau mai târziu, victimele lui. Știu mai mulți copii care sunt terifiați de vreun coleg violent și nu mi-ar plăcea, în egală măsură, să fie copilul meu cel care plânge speriat, dar nici cel care sperie.

Desigur că ideal ar fi să-i învățăm să-și netezească asperitățile fără a apela la forța fizică, dar, cum idealul nu există, precis la un moment dat va avea de-a face cu un episod de violență. Așadar, unde tragem linia?

Dacă te-ai găsit în situația în care  alt copil a fost agresiv cu al tău, iată ce trebuia să faci.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă like și paginii noastre de Facebook și vei fi la curent cu cele mai tari articole publicate de noi!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa