Vocea ta: Mama moralistă

vacanta

Mama moralistă și copiii ei

Eram cam de vârsta fiică-mii, în jur de 5-6 ani, când mi-am luat o palmă de la altă fetiță, cu câțiva ani mai mare, vecină din blocul de vis à vis. Ce nu știa vecina era faptul că soră-mea era pe geam și asistase la “corecția” mea. Soră-mea, mai mare decât mine cu nouă ani, a coborât și i-a aplicat vecinei palma – răspuns. Habar nu am de la ce pornise conflictul, care a ajuns la nivel de mame – e drept, fără palme. Peste ani, cauza s-a rătăcit, a rămas doar acest fapt: soră-mea mi-a luat apărarea, iar mama ne-a protejat pe amândouă. Vreau să precizez că niciuna dintre ele nu e genul de om care să sară la bătaie sau să inițieze țățisme. Acea amintire mi-a rămas ca dovadă că familia este acolo pentru mine, indiferent că am nevoie de un umăr pe care să plâng sau de o palmă pe care nu pot s-o dau; e ACOLO pentru mine.

Aș vrea ca Vlǎduț să fie privit și tratat de soră-sa ca un prinț

În mod normal, copiii mei interacționează cu alții: la creșă, la grădiniță, în parcuri. Când nu sunt împreunǎ se descurcă fiecare pentru el, după cum le e personalitatea. Când se joacă numai ei doi, Eva, de obicei, îl domină pe Vlad, fiind confirmarea faptului că băiatul o ia drept model pe soră-sa. Am avut ocazii când am asistat la cum e relația copiilor mei în prezența altora și nu îmi place: Eva îl ignoră pe Vlad, în cazul cel mai bun, sau îi dă roluri în joc de “balaur”, “lupul cel rău”. Nu am nimic cu rolurile negative: jucate de actori buni devin mai spectaculoase decât rolurile pozitive, însă aș vrea ca Vlǎduț să fie privit și tratat de soră-sa ca un prinț.

Rolul fiecăruia din familie este să îi protejeze pe ceilalți

Am abordat subiectul care mă apăsa cu Eva, conștientă fiind că respectul, indiferent de vârsta celui care îl câștigǎ, nu poate fi impus de cineva din exterior. Mă auzeam vorbind și mă gândeam că sunt cam pisăloagă, însă nu puteam să opresc asaltul de argumente; îi spuneam fiică-mii că nu e normal să îl izoleze pe Vlad atunci când e și cu alți copii, nu e bine să îl dea la o parte chiar dacă el le-a stricat jocul; cel mai bine pentru el este ca ea, şi numai ea, să îi spună că a greșit, să îl certe dacă îi lovește pe ceilalți, însă să nu îl izgoneascǎ. I-am spus că rolul fiecăruia din familie este să îi protejeze pe ceilalți, pentru că asta înseamnă familie. Eva mă asculta, îmi replica “Tu cu tata aveți grijă de noi, de ce trebuie să fac și eu asta?” Scopul meu nu era să o învăț să îl iubească pe frate-su pentru că îl iubește și oricum “dragostea” nu se învață, nu se câștigǎ, ea vine de la sine.

“Gata! Nu mai spune nimic!”

Mi-am dat seama că sunt auzită și că mesajul meu ajunge fix acolo unde ținteam: atât la rațiune cât și la sufletul Evei, atunci când a început să zică: “Gata! Nu mai spune nimic!” acoperindu-și cu palmele urechile. Era reacția la faptul că înțelegea ce i-am transmis și se simțea vinovată. Nu voiam să fie rușinată, ci doar să conștientizeze că felul în care îl tratează pe frate-su contează în relația cu el pentru totdeauna: el va fi cel puternic, cel care îi va lua apărarea în fața băieților băgându-se cu pieptul înainte; el va fi bărbatul care necondiționat îi va oferi sprijin și sinceritate.

Eu frate n-am avut, dar dacă aș fi avut, m-aș fi lăudat toată copilăria că are centură neagră la karate, indiferent dacă ar fi avut sau nu!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație