Vocea ta. Oferă-i copilului experienţe, nu obiecte! Dragostea nu se cumpără

experiențe pentru copii
Experiențele alături de părinți sunt mai importante decât orice cadou.

Dragostea manifestată către copiii noştri poate îmbrăca de multe ori forme diverse. Tentaţia de a-i cumpăra micuţului din ce în ce mai multe jucării poate veni în contradicţie cu valorile pe care am vrea să i le transmitem. Adevărul este că nu există jucărie de care copilul să nu se plictisească. Atunci, ce ne rămâne de făcut?

Nu de puţine ori se întâmplă ca părinţii să încerce să compenseze prezenţa lor în viaţa copilului cumpărându-i o tonă de jucării. Dar, degeaba îi cumperi tot universul dacă tu nu eşti alături de el. Vrei să te revanşezi, te simţi vinovat, îţi place să-l vezi bucuros şi fericit fiindcă îl iubeşti, dar cel mai mare cadou pe care îl poţi face copilului tău este timpul petrecut împreună.

Alegeţi să-i oferiţi copilului experienţe, nu obiecte!

La ce bun să îngropi un copil în jucării? Chiar dacă e ziua lui, el nu trebuie copleşit cu daruri. Practic, dăruindu-i fără limite, cadou după cadou, rişti să intri într-o competiţie în care vei eşua lamentabil. De fiecare dată cadoul va fi din ce în ce mai scump, mai mare, mai rar, mai special pentru a-i putea face copilului cu adevărat, o surpriză.

Observ în jurul meu copii care nu au mai mult de 10-12 ani şi ţin în mâna telefoane care valorează cel puţin cât două salarii minime pe economie. Întrebarea este: dacă la 12 ani primeşte un asemenea cadou cu ce îl mai puteţi surprinde la 15 ani?

O plimbare sau un picnic în parc, o excursie la munte cu cortul, închirierea unor biciclete şi alegerea unui traseu necunoscut, un curs de limbă străină, o vizită la o grădina zoologică sau la un muzeu, un curs de dezvoltare personală ori unul în care să-şi cunoască mai bine emoţiile şi să le poată integra cu succes pot fi experienţe de neuitat pentru copilul dumneavoastra.

De exemplu, decât să-i oferiţi ultimul tip de telefon apărut pe piaţă, alegeţi să petreceţi o vacanţă împreună. Întotdeauna îşi va aminti momentele speciale în compania părinţilor.

Apoi, fiecare activitate de la pictură, dans ori călărie îl poate ajuta în dezvoltarea lui personală. Aşa are ocazia să descopere ce-i place şi pe viitor să aleagă o direcţie spre care să se îndrepte ca adult. Mare grijă însă ca nu cumva să treceţi în extrema cealaltă şi să-l înscrieţi pe copil la prea multe cursuri. Nu le va putea face faţă şi-l vor obosi în loc să-l distreze.

Lăsaţi-l să-şi petreacă timp alături de alţi copii, să experimenteze jocuri diverse, sentimente noi, contradictorii. Construirea relaţiilor sociale îi stimulează intelectul. Micile competiţii îi vor hrăni stima de sine şi încrederea în forţele proprii atunci când le va câştiga. Dacă va pierde, va trebui să înveţe că eşecurile sunt lecţii de viaţă şi astfel va fi motivat să lupte sau să accepte situaţia, după caz.

Încercaţi să-i oferiţi momente speciale. Va amintiţi când aţi mers prima dată la teatru? Când şi ce film aţi văzut la cinematograf? Când aţi mâncat prima dată la un restaurant? Când aţi zburat prima dată cu avionul?

Experienţele oferite copilului sunt menite să-i contureze personalitatea pe viitor. Nu trebuie să întreprindeţi activităţi costisitoare. Profitaţi de vremea frumoasă sau de vreun eveniment cultural în oraş şi încercaţi să-l duceţi în locuri cât mai diverse. Dacă se anunţă o ploaie de stele, mergeţi la Institutul Astronomic să vedeţi fenomenul prin telescop.

Să nu uităm că experintele presupun şi asumarea responsabilităţii. Uneori sunt adevărate provocări! Daţi-i ocazia copilului să-şi asume propriile decizii. Lăsaţi-l să-şi aleagă  hainele, activităţile preferate şi prietenii în funcţie de calităţile lor. Copiii trebuie să ştie că deţin controlul propriei vieţi şi că au puterea de a schimba lucrurile. Toate acestea fireşte adaptate vârstei lor şi fără rabat la sănătate sau siguranţă!

Amintiţi-vă de propria copilărie. Ce aţi reţinut din multitudinea de întâmplări? Emoţiile resimţite în momente cheie şi-au pus amprenta asupra dvs. Prima zi de şcoală fiindcă eraţi un pic speriaţi, bucuria vacanţelor la mare, tristeţea despărţirii de cineva drag, furia când un prieten v-a dezamăgit, toate astea s-au sedimentat şi vă influenţează viaţa în prezent.

Nu uitaţi că dumneavoastră, ca părinţi, sunteţi cei care modelaţi mintea şi deprinderile copilului. Nu există nicio competiţie la care trebuie să dovediţi că sunteţi cel mai bun părinte. Oferindu-i copilului haine de firmă, saci de dulciuri sau zeci de jucării nu faceţi decât să creşteţi un copil răsfăţat şi materialist. Mai bine petreceţi timp de calitate împreună, învăţându-l să exploreze micul lui univers dând dovadă de curiozitate şi perseverenţă.

Un copil care îşi antrenează creativitatea şi trăieşte experienţe cât mai vaste va gestiona cu succes provocările pe care viaţa i le va oferi.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()