Bona bătrână, de la ţară
Au trei copii frumoşi şi sănătoşi, acum adulţi realizaţi. Dacă vă întâlniţi vreodată cu ei, cu siguranţă se vor grăbi să vă povestească despre două dintre amintirile lor dragi, rămase de pomină în familie. Ambele sunt din vremea când fetiţa lor cea mică era bebeluşă. Părinţii, ocupaţi cu afacerea care mergea tot mai bine, au angajat o bonă să îngrijească pruncii cât erau ei plecaţi. Bona, femeie bătrână, de la ţară, gătea, spăla vasele, curăţa casa şi supraveghea copiii. Oamenii erau mulţumiţi, căci găseau totul pus la punct când se întorceau, iar costurile erau minime. Până şi bebeluşa dormea neîntoarsă, lucru care nu se întâmpla des când stătea cu ei. Într-o zi, întorşi mai devreme de la firmă, părinţii s-au speriat văzând că fetiţa cea mică voma. În casă se răspândise un puternic miros de ţuică. Luată la întrebări, bătrâna bonă a recunoscut că îi turna bebeluşei câte un strop de băutură în lapte, pentru un somn uşor. Au concediat-o imediat şi au decis să rămână cu rândul acasă, convinşi că nu se pot încrede în nimeni când vine vorba despre creşterea copiilor.
Bona educată şi competentă
Am un prieten care, aflând această poveste, mi-a spus clar că părinţii ar trebui să se ghideze după principiul “dacă îţi cresc servitorii copiii, nu te mira că şi ei vor ieşi servitori, nu lorzi.” Educaţia copiilor este un lucru extrem de important şi nu poate fi lăsat la voia întâmplării sau la bunul plac al unei persoane nepregătite ori nepăsătoare. În trecut, bona copiilor era o persoană educată şi competentă (de multe ori mai educată şi mai competentă decât părinţii), care scotea din copii oameni stilaţi, educaţi, manieraţi, pregătiţi pentru a depăşi orice obstacol în viaţă. O vreme oamenii au ales să îşi lase copiii la grădiniţe sau cu diverse persoane alese dintre membri familiei, vecini sau cunoştinţe, pentru a reduce cheltuielile. Acest secol readuce în atenţia părinţilor bonele specializate, educate şi competente, care să suplinească lipsa adulţilor ocupaţi cu joburile şi să le ofere copiilor mai mult decât le-ar putea oferi creşa sau grădiniţa. Este adevărat că puţini îşi pot permite o bonă bine pregătită pentru cea mai grea meserie din lume, meseria de educator al unui copil.
Părintele care îşi sacrifică jobul
Din acest motiv, multe familii aleg să renunţe la un salariu pentru ca unul dintre părinţi să rămână cu copilul/copiii acasă şi să îi educe după propriile principii. Acelaşi lucru au făcut şi persoanele despre care scriam la începutul acestui articol. Părinţii se ocupau de afacerea familiei cu rândul şi tot cu rândul unul dintre ei stătea acasă, cu cei trei copii. Într-una dintre zile, rămas pe post de baby-sitter, tatăl s-a grăbit să bage rufe în maşina de spălat, să schimbe scutecele bebeluşei, să umple biberoane cu lapte (fără ţuică, bineînţeles), să facă ordine prin casă şi să gătească. A ales să prepare mâncare de limbă cu măsline. Cei doi copii mai mari ai familiei, preşcolari la acea vreme, i se tot învârteau printre picioare, punând mii de întrebări. Omul, obosit, stresat şi iritat, în clipa când copiii l-au întrebat ce soi de carne este cea de pe masă, a dat drumul porumbelului din gură, spunând acel cuvânt românesc mult prea folosit uneori, care începe cu P şi se termină cu Ă.
Atenţie la neatenţie!
Întoarsă acasă, mama a fost întâmpinată de strigătele încântate ale copiilor: “Mami, mami, astăzi am mâncat o p__ă!” Vă puteţi imagina stupoarea întipărită pe chipul femeii la auzul unei asemenea orori, la fel cum probabil vă puteţi imagina cât se râde acum pe seama întâmplării, la 20-25 de ani distanţă de ziua cu pricina. Dragi părinţi, să ne controlăm vorbele, căci copiii au prostul obicei de a reţine cuvântul cel mai nepotrivit şi de a-l oferi înapoi în cel mai nepotrivit moment.
