Vocea ta: Peripeţii din vacanţa în doi, la Marea Neagră

Denisa Tache
Vacanță la Marea Neagră

Am dat o fugă la mare împreună cu blondul meu. Am fost la noi, pe litoralul românesc, după o pauză de vreo 10 ani, cel puțin. Nu am avut nicio așteptare. Mai bine spus, m-am așteptat la ce-i mai rău posibil. Mi s-a dovedit că e bine să nu ai nicio așteptare, pentru că deși vacanța pe litoralul românesc nu e deloc o poezie, măcar nu intri în depresie.

Aventuri cu CFR

Am decis să plecăm spre mare cu trenul, urmând ca drumul înapoi spre casă să-l facem cu mașină, împreună cu niște prieteni, care deja se aflau acolo. Trenul trebuia să plece la 9:30 dimineața spre mare, dar am plecat foarte CFR-eşte la 10:00.

Gara devenise extrem de neîncăpătoare pentru toți oamenii precauți care veniseră, ca și noi de altfel, mai devreme cu vreo douăzeci de minute, ca să nu alerge pe peron ca disperații după tren. Trenul avea 14 vagoane, iar cantitatea de oameni și de bagaje din gară era deci considerabilă.

Nervii începeau să cedeze, copiii începuseră să se plictisească… Ce să mai? Un deliciu de început de vacanță! Trenul era relativ decent, mă refer la curățenia din vagon. Faptul că ușa de la compartimentul nostru nu se închidea bine, iar geamul era blocat semi-deschis ne-a prins bine, pentru că aer condiționat la clasa a doua nu există.

Compartimentul nu era plin, deci blondul s-a desfășurat cu toată forța: a țopăit pe toate scaunele libere și nu numai, a cântat „Podul de piatră” și „Pește cod” pe diverse tonalități, s-a lipit de telefonul vecinului pentru vreo jumătate de oră explicându-i tot ce nu știa bietul om despre dragonii din jocul pe care încerca să-l joace, a aruncat cu jucării prin compartiment, s-a legănat atârnat de geam până l-a deblocat, după care voia să-l închidă, a făcut jonglerii cu niște boabe de struguri până le-a strivit în pumni stropindu-ne pe toți etc.

Mami, ce miroase așa?

După atâta joacă a anunțat: „Mami fac pipi!” Mi-a dat fiori pe șira spinării, trecusem pe lângă ușa toaletei la urcarea în tren, iar mirosul făcuse ca părul din nas sa-mi pice. Nu avem nicio altă opțiune: oliță nu aveam la mine, iar pipi pe geam din mers nu era o soluție, deci m-am îmbărbătat, mi-am luat blondul în brațe, deși el protesta, pentru că e „mare și poate singur” și-am pornit spre toaletă. Din păcate nu era ocupată!

Am deschis ușa și blondul:

– Mami, ce miroase așa? Nu vreau aici, vreau la noi acasă!

Si m-a strâns atât de tare de gât, încât am rămas fără voce. Sau o fi fost de la miros, nu mai știu. I-am zis:

– Mami, miroase a toaletă nespălată. Nu am cum să curăț, dar uite care-i planul: te ții strâns de gâtul meu, eu îți țin picioarele, nu atingi nimic, nu reaspriri, faci pipi și apoi mergem la noi în compartiment, ne dezinfectăm pe mâini și apoi stăm cu capul pe geam și cu limba scoasă până rămânem fără scuipat în gură

– Daaaa, da vreau!

Am supraviețuit!

Dar nu mai vreau să mai trec prin asta niciodată în viața mea! Și acum mă bântuie imaginea unei pungi „de doi bani” care probabil era pe post de coș de gunoi și care era plină cu hârtie igienică folosită și alte resturi alimentare nedigerate încă, și care zăcea în fata scaunului de WC mizerabil.

Am ajuns la mare! Era plin de oameni, de tarabe, de mașini parcate în cele mai neașteptate locuri. Stațiunea arăta ca un furnicar. Blondul era copleșit și până am ajuns în cameră, declarase deja că lui nu-i place la mare și vrea la noi acasă, că doar la noi acasă sunt „cele mai frumoase jucării din lume și cele mai frumoase desene” și toate astea le spunea plângând cu lacrimi de crocodil și cu sughițuri.

Cu multă răbdare și negocieri la un nivel de diplomație ce a depășit cu mult orice întâlnire la nivel de vizită de stat, am reușit să-l calmez și am plecat spre plajă pe la 18:30. În drum spre plajă, ne-am oprit mai întâi la o trambulină: trei minute – cinci lei, apoi la un castel gonflabil: trei minute – cinci lei, apoi am numărat toate șezlongurile goale și când am ajuns la mare s-a aruncat în apă îmbrăcat.

Am așteptat să treacă vecia

Instant i s-a făcut frig. Era deja 19:00, soarele apusese în spatele clădirilor, eu dârdâiam numai uitându-mă la valuri. L-am dezbrăcat, l-am învelit într-un prosop și am vrut să plecăm înapoi spre cameră, dar nu blondul se dezlănțuise din nou și a spus că el nu vrea decât „în apă pe vecie!”. M-a relaxat, m-am așezat pe un șezlong și am așteptat să treacă vecia și să ceară în cameră.

După douăzeci de minute a declarat:

– Mami, io nu mai vreau baie, io vreau în jumpere!

– Dar ești vânăt de frig și hainele tale sunt ude.

– Îmi dai tu tricoul tău și vreau pelerină din prosop și gata, doar odată

Doar odată: trei minute cinci lei.
A căzut lat, dar fericit! Și în somn, mai cerea din când în când: „Doar odată, mami și gata!”
A doua zi de dimineață, plecăm curajoși spre plajă. Eu sperând să-l pot deturna de la zecile de tarabe pline ochi cu diverse, tarabe care erau și pe stânga și pe dreapta de-a lungul drumului nostru spre plajă. El sperând să-i cumpăr toate jucăriile și gogoșile și înghețata de la aceleași tarabe pe care eu aș fi vrut să le evit. Mie mi-a ieșit, lui nu (asta fiind valabil doar în prima zi!).

Vacanță la Marea Neagră. Am negociat cu mine

Am ajuns pe plajă. Plaja super plină de oameni și gunoaie nestrânse probabil de la începutul sezonului pe litoralul românesc. Pentru că cele de anul trecut cu siguranță au fost spulberate de vântul și ploile și zăpezile, din extra sezon. Marea, în schimb, era curată, fără alge și fără valuri, deși un pic cam rece pentru gustul meu, dar nu era vorba despre mine în propoziție. Blondul era în extaz!

După ce a epuizat jucăriile și colacii din dotare, a trecut la saltelele și colacii și jucăriile vecinilor. Eu negociam în continuu: cu el, cu vecinii, cu copii acestora, cu toți vânzătorii ambulanți, cu toți reprezentanții diverselor fundații care erau în căutare de donații dar mai ales am negociat cu mine.

Cum poți să-i explici unui copil de trei ani și jumătate că trebuie să meargă la toaletă și că nu poate să facă pipi pe plajă sau în apă, după ce una din vecinele noastre de plajă, o doamnă ajunsă la o vârstă respectabilă, lovită de o urgentă necesitate fiziologică, s-a ridicat de pe cearșaful din dotare și-a scos chiloții si-a ridicat fusta si a executat numărul neafectată de ploaia de huiduieli și scoici ce au zburat spre ea?

Sau cum să-i spui copilului că tot gunoiul îl adunăm într-o pungă si când plecăm de la plajă îl aruncăm la coșul de gunoi, când majoritatea vecinilor după ce se ridicau de pe plajă lăsau totul pe nisip sau pe șezlong: știuleți de porumb, pahare goale de bere sau cafea, pungi și coji de semințe sau banane?

Dar puterea exemplului de acasă a biruit în cazul nostru, am reușit să alergăm, când a fost nevoie, până la cea mai apropiată toaletă (vreo 200 de metri!) și am strâns împreună și gunoaiele vecinilor, pentru ca apoi să le aruncăm la gunoi, asta după ce blondul se ducea la fiecare în parte și le făceam o mică morală: „Dacă nu strângi în urma ta, mâine să nu mai vii pe plajă, că nu te mai primesc. Nu e frumos, nu înțelegi că e chestie de igienică? Mie mi-a zis mama: nu păstrezi, nu ai!”. El a reușit să-i facă pe mulți să-și strângă gunoaiele, eu probabil că aș fi luat bătaie.

Cam așa a decurs fiecare zi din aventura noastră la Marea Neagră. Diferențele le făceau activitățile pe care le făceam în drumul nostru spre și dinspre plajă. Serile plecam prin stațiune și fie rămâneam printr-un parc de distracții, fie cumpăram ceva de mâncare și de băut pentru în cameră, unde ne adunam împreună cu prietenii noștri și cu copilul acestora. Pentru că a lua masa liniștiți la vreuna din numeroasele terase deschise până noaptea târziu era misiune imposibilă. Tarabele cu jucării, vânzătorii ambulanți, mașinile de înghețată nu ne-au dat nicio șansă.

Vacanță la Marea Neagră. Ne-am distrat de minune

Amândoi am învățat lucruri noi în această vacanță. Blondul a învățat să accepte refuzurile părinților care nu acceptau încă un copil care să atingă prețioasele jucării ale propriilor copii, să stea cu capul la fund sub apă, să plutească pe crocodili gonflabili, să conducă mașinuța de mini-cart și să lanseze lampioane. Eu am devenit expert în negociere, am descoperit că două mâini sunt suficiente să ții un copil, să cari sacoșa de plajă, un crocodil gonflabil și un colac, să cumperi mâncare de la autoservire și să cari totul în cameră intact.

Și am mai descoperit cât de multe poți învăța de la un copil: despre orientare în spațiu, despre răbdare si bunătate, despre simțul proprietății și despre prietenie: secretul cred că este să îl tratezi cu seriozitate pe copilul tău, să-l tratezi ca pe un egal. Să-l asculți când vorbește, să-i răspunzi când întreabă, chiar dacă o face de o mie de ori, să-i explici tot ce nu înțelege sau nu știe clar, cu câte detalii are nevoie fără să minți, fără să ameninți. Blondul meu a reușit să exprime foarte bine totul în câteva cuvinte: „Eu sunt poate că sunt mic, dar sunt mare și așa mă descurc eu.”

Aventura noastră s-a încheiat la fel de furtunos, precum a început: în ultima zi blondul a făcut insolație! Nu a fost o tragedie, însă a declarat între două episoade de vomă: „Eu cu marea sunt prieten, dar cu soarele nu!”

Nu știu dacă vom mai merge în vacanță la Marea Neagră în curând, probabil că o vom face în extra sezon, ca să fie mai curat și mai liniște, dar cu siguranță vom mai merge doar noi doi în multe alte vacanțe pentru că împreună facem o echipă minunată.

Îți place să scrii și vrei să împărtășești gândurile și experiențele tale nu numai prietenilor, ci și lumii întregi? Scrie-ne pe [email protected] și poți deveni una dintre vocile TOTUL DESPRE MAME!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa